Mami, eu de ce nu m-am născut floare?
Pentru că nu ai fi mai avut în lume
asemănare -
şi chiar nu ştiu cât de extraordinar te-ai fi simţit,
draga mea,
printre atâtea flori care ar fi dorit,
locul, pe pământ,
să ţi-l ia...
Dacă mă gândesc mult
la florile frumoase,...dar pieritoare,
mi se face şi frică să îţi răspund la-ntrebare
Hai, mai bine, să ne bucurăm de faptul
că eşti o fetiţă nostimă
şi deschisă
ca o floare numită narcisă.
Meditativă şi delicată
precum o panseluţă în lumină
scăldată.
Că ai obrazul unei petale de trandafir
şi privire de lăcrămioară,
timiditate de ghiocel şi, deloc nu mă mir,
avântul păpădiei...când zboară.
Că parfumul tău de petunie
îl împrumută, seară de seară, o pijama,
în timp ce din zâmbet îşi extrag, matinale,
culorile,
o zambilă şi o lalea.
Tu ştii că, atunci când te comporţi elegant
şi cuminte, ca o fetiţă,
îmi vine să te strig...‘Garofiţă'?
Iar când eşti neastâmpărată
şi fierbi de nerăbdare, ca un băieţel,
îmi vine să te strig...‘Muşeţel'?
