Căndva găinile beau apă ca toate vietățile de pe lume.
Se apropiau de râu, își muiau pliscurile în apă și stăteau așa plecate, pânp când își potoleau setea.
Însă odată, pe când una din găini bea apă, din copac a căzut un fruct de mango și a lovit-o drept în cap. Găina s-a prăbușit în râu și mai că nu s-a înecat, sărmana.
A ieșit cu chiu cu vai și s-a așezat să se odihnească.
Când și-a venit în fire, a luat-o la fugă spre casă.
- Vai, surioarelor, de-ați ști ce-am pățit eu ! Stăpânul cerului însuși m-a pedepsit și a trimis peste capul meu un tunet năprasnic. De ce, zice, când beți apă nu vă uitați la cer și nu-mi mulțumiți ? Vai, surioarelor, nici n-am crezut că mai scap cu zile !
De atunci găinile, când beau apă, întotdeauna ridică în sus capul și-și aruncă ochii spre cer, mulțumindu-i Celui - de - Sus pentru grăunțele și apa de toate zilele.
