Akbar a fost un vestit împărat din India Iar Birbal a fost sfetnicul lui cel mai credincios și cel mai înțelept.Iată câteva istorioare despre împărat și înțeleptul său slujitor Birbal.
1) Odată împăratul a căzut pe gânduri, întrebându-se în sine, dacă este pe lumea asta un obiect, asupra căruia să nu fi căzut niciodată lumina soarelui sau cea a lunii.El i-a chemat pe toți slujitorii la curte și i-a ispitit rând pe rând, dar nu i-au putut satisface curiozitatea.
Atunci Akbar a poruncit să fie chemat Birbal, căruia i-a adresat aceeași întrebare.
- Este, măria ta ! i-a răspuns fără a mai sta pe gânduri Birbal. Asupra întunericului nu cade nici lumina soarelui, nici cea a lunii.
2) Odată niște hoți l-au jefuit pe un negustor bogat, luîndu-i tot ce avea mi de preț în casă. Negustorul a venit la împărat, s-a plâns și i-a cerut ajutorul și apărarea.Tocmai atunci era de față și Birbal.
- Nu te neliniști, zise el către negustor. Cred c-o să te pot ajuta. Spune-mi, bănuiești pe cineva ?
- Cum să nu, a zis negustorul. Fărădoar și poate că furtul a fost săvârșit de cineva din slugile mele. Numai ele știau, unde-s ascunse bijuteriile. Da cine anume - nu știu, de aceea nu pot învinui pe nimeni.
- Bine, zise Birbal, condu-mă până la casa ta.
Când au ajuns la casa bogăașului, Birbal a poruncit să fie chemate toate sluile.
- Vedeți bețișoarele astea ? Sunt fermecate toate până la unul. Eu o să le descânt și o să le împart câte unul la fiecare. Acum sunt toate de o lungime, însă dacă hoțul trăiește în această casă, peste noapte bețișorul lui va crește cu două degete.
Slugile s-au culcat liniștite. Doar unul n-a închis un ochi toată noaptea. Se tot uita la bețișor, și-i părea că tot crește și crește.
- Ce să fac ? se căznea el în așternut. Mâine dimineață toți vor afla, că am furat lucruile și o să mă pedepsească crunt.
Până la urmă i-a trecut prin cap să scurteze bețișorul cu două degete, ca a doua zi să nu se deosebească de bețișoarele celorlalți. Zis și făcut.
Cred că ați priceput: acesta a fost un vicleșug de-al lui Birbal, căci bețișoarele, fiind obișnuite și de aceeași lungime, n-aveau de unde mai crește.
Dimineața, slugile au fost chemate și li s-a poruncit să arate bețișoarele.
Hoțul a fost pedepsit, iar negustorul și-a reîntors bunurile furate.
3) Odată, la curtea împăratului Akbar a poposit un negustor. El a adus de vânzare niște cai de curse.Caii i-au plăcut atât de mult lui Akbar, încât i-a cumpărat pe toți până la unul și a poruncit să-i mai aducă încă o herghelie.
- Măria ta ! Calea e tare lungă, zise negustorul. Mie-mi trebuiesc bani de drum dus și întors.
- Bine, eu o să-ți împrumut niște bani, se învoi împăratul Akbar. El a ordonat să i se dea negustorului banii, fără a-l întreba măcar cum îl cheamă.
Timpul trece, dar negustorul de cai nici gând să se întoarcă.
Atunci, Akbar zise către Birbal:
- Tare mulți proști sunt pe lumea asta !
- Așa-i măria ta, căzu de acord Birbal.
- N-ai putea să-mi faci o listă cu cei mai mari proști ? grăi împăratul Akbar către Birbal.
- pot, cum să nu, se prinse Birbal.
A doua zi dimineață el i-a adus un catastif cât postul de mare, în fruntea căruia era scris negru pe alb numele împăratului Akbar.
- De ce ai pus numele meu primul pe lista proștilor ? se miră Akbar.
- Ghicește și singur, stăpâne, cine îl poate întrece în prostie pe omul , care îi dă unui negustor străin o mie de rupii, fără a-l întreba măcar cum îl cheamă ?
- Și dacă vine și-mi aduce caii ?
- Dacă vine, voi șterge numele luminăției tale, și îl voi scrie pe-al negustorului, răspunse fără a se sinchisi înțeleptul.
