A fost ce-a fost ; dacă n-ar fi fost nici nu s-ar povesti. A fost odinioară un împărat care avea trei fete, dintre care cea mai mare era frumoasă, cea mijlocie mai frumoasă, iar cea mai tânără, Ileana, atât de frumoasă încât și Sfântul Soare se oprea în cale, ca s-o vadă și să se desfăteze de frumusețea ei.
Intr-o zi împăratul primi carte și veste de la vecinul său, împărat mare și puternic, cum că, iacă, nu e bine, și are să se bată cu dânsul pentru o mare pricină împărătească. Împăratul se puse la sfat cu mai marii țării, și când văzu cum că nu e încotro, porunci voinicilor să încalece pe armăsari, să-și apuce armele și să se pregătească de bătaia cea grozavă ce-avea să se facă și să fie.
Mai înainte de a încăleca el însuși, împăratul chemă pe fiicele sale la sine, le grăi vorbe blânde și părintești, dete apoi la fiecare câte o floare frumoasă, câte o pasăre veselă și câte un măr fraged.
- A cărei floare se va veșteji, a cărei pasăre se va întrista și al cărei măr va putrezi, despre aceea voi ști că nu și-a păzit credința, grăi împăratul cel înțelept.
Încălecă apoi pe cal, zise "sănătate bună " și porni cu voinicii săi în calea cea mare.
Când cei trei feciori ai împăratului vecin primiră de veste că împăratul a pornit în cale șică el s-a depărtat de casă, ei se înțeleseră între sine și încălecară, ca să meargă la cetatea cu cele trei fete de împărat, să răpească credința fetelor și să-i facă împăratului supărare. Cel mai bătrân dintre feciori, voinic și viteaz, și frumos, merse înainte, ca să vadă ce și cum, și apoi să aducă veste să se spuie.
Trei zile și trei nopți a stat voinicul pe sub ziduri fără ca vreuna din fete să se arate la fereastră. In zorii celei de-a patra zi el perdu răbdarea, își întări inima și bătu la fereastra celei mai mari dintre fetele de împărat.
- Ce e ? Cine e ? Și ce vrea ? întrebă fata trezită din somnul cel mai dulce.
- Eu sunt surioară ! grăi feciorul de împărat - voiniv împărătesc ce stau de trei zile cu dragoste la tine la fereastră.
Fata cea de împărat nici nu se apropie de fereastră, ci grăi cu glas înțelept:
- Mergi pe calea pe care ai venit : flori să-ți crească în cale și spini să-ți rămână pe urmă.
Peste trei zile și trei nopți feciorul de împărat iarăși bătu la fereastră. Acum fata de împărat se apropie de fereastră și grăi cu glas blând:
- Ți-am zis să mergi pe calea pe care ai venit: spini să-ți crească în cale și flori să-ți rămână în urmă.
Incă trei zile și trei nopți stătu stătu fecirul de împărat la fereastra fetei. In zorii celei de-a zecea zi, adică după ce au trecut de ori cate trei zile și de trei ori cate trei nopți, el își netezi părul și bătu, acuma de-a treia oară la fereastră.
- Ce e ? Cine e ? Și ce voiește ? Întrebă fata de împărat, acuma mai răstit decât în celelalte rânduri.
- Eu sunt, surioară ! grăi feciorul de împărat. De trei ori câte trei zile stau cu dor la tine la fereastră: vreau să-ți văd fața, să-ți privesc în ochi și să aud cum curg vorbele de pe buzele tale.
Fata de împărat deschise fereastra, privi cu supărare la voinicul cel frumos, apoi grăi cu glas neauzit:- Eu ți-aș privi în față și ți-aș grăi o vorbăȘ mergi însă mai -nainte la sora mea cea mijlocie și numai după aceea vino la mine.
- Am să trimit pe fratr-mru cel mijlociu, grăi feciorul de împărat. Să-mi dai însă o sărutare, pentru ca să-mi fie calea mai ușoară. Și nici n-a zis bine și fură un sărut de la fata cea frumoasă.
- Să n-ai parte de altul ! zise fata de împărat ștergându-se pe buze cu măneca cea țesută cu altițe. Mergi pe calea pe care ai venit: flori să-ți crească în cale și flori să-ți rămână în urmă.
Feciorul de împărat merse la frații săi,le spuse cum și ce, și cel mijlociu porni în cale.După ce feciorul cel mijlociu stătu nouă zile și nouă nopți la fereastra fetei celei mijlocii și bătu de a treia oară la fereastra ei, ea deschise fereastra și îi grăi cu glas drăgăstos:
- Eu ți-aș privi în față și ți-aș grăi o vorbă: să mergi însă la sora mea cea mai tânără și numai după aceea vino la mine.
- Am să trimit pe frate-meu cel mai tânăr, grăi feciorul de împărat. Să-mi dai o sărutare ca să pot merge mai iute. Și nici nu zise, până ce și fură un sărut.
- Să nu ai parte de altul ! grăi și această fată.Mergi în calea pe care ai venit: flori să-ți crească în cale și flori să-ți rămână pe urmă.
Feciorul cel de împărat merse la frații săi, le spuse cum și ce, și, acum de-a treia oară, porni feciorul de împărat cel mai tânăr. Când el sosi la cetatea cea cu trei fete, Ileana sta la fereastră și, cum sta ea, îl și văzu și îi grăi cu glas vesel :
- Cel voinic frumos cu faâă de împărat, ce cale ți-ai ales de mâni așa de înfocat ?
Când feciorul de împărat văzu fața Ilenei ți auzi vorba ei, el stete locului, privi la ea și grăi cu glas voinicesc:
- Am plecat la soare, ca să-i fur o rază, să-i încredințez sora și s-o duc acasă să mi-o fac mireasă.Acum, surioară, mă opresc în cale să mă uit la tine, în raza feței tale și să-ți zic o vorbă.
Ileana îi răspunse cu înțelepciune:
- De ți-ar fi năravul cum îți este vorba, de ți-ar fi și sufletul cum îți este fața, mândre și frumoase,blânde drăgăstoase, te-aș chema în casă, te-aș pune la masă și te-aș ospăta și te-aș săruta.
Feciorul de împărat sări de pe cal când auzi aceste vorbe, apoi grăi cu glas voinicesc:
- Că-mi este năravul cum îmi auzi vorba, că-mi este sufletul precum îmi vezi fața: lasă-mă în casă, pune-mă la masă și din zori în seară rău să nu-ți pară.
Și nici nu grăi vorba, până ce și sări fereastra, și peste fereastră în casă, și în casă la masă, și ls masă tocmai în frunte unde ședea împăratul când era mire.
- Ei ! Stai ! grăi Ileana. Să văd mai înainte; ești ce-ar fi sa fii ? și numai după aceea să grăim vorba și să gustăm pomana și să începem dragostea. Poți tu face să înflorească din busture trandafiri ?
- Ba ! grăi feciorul de împărat.
- Atunci floarea ta este scaiul ! zise Ileana cea înțeleaptă. Poți tu face ca să cânte liliacul în glas frumos ?
- Ba ! grăi feciorul de împărat.
- Atunci ziua ta e noaptea ! zise Ileana. Poți tu face să rodească măr pe iarba lupului ?
- Pot ! Grăi feciorul de împărat.
- El să fie pomana ta ! zise Ileana cea frumoasă și șireată.Așează-te la masă.
Feciorul de împărat se așeză la masă. Ei, dar Ileana e Ileana cea șireată ! El nu se așeză încă bine, și iată că și căzu, cu scaun cu tot, în pivnița cea adâncă în care era ascunsă comoara împăratului.
Acum Ileana începu să strige "primejdie", și cand se adunară toți argații ca să vadă ce, ea le spuse că a auzit droncote prin pivniță și se teme că a intrat cineva ca să fure comoara împăratului. Argații nu mai stătură pe gânduri ci merseră în pivniță și găsind pe fiul de împărat, îl duseră la judecată.
Ileana spuse judecătorește:
- 12 fete pedepsite să-l scoată afară din țară și, când vor ajunge cu el la marginea țării, fiecare să-i dea câte un sărut.
Așa s-a poruncit, așa s-a făcut.
Când feciorul de împărat a sosit acasă la frații săi și le-a povestit toată întâmplarea, mare supărare a intrat în sufletele acestora. Ei au trimis vorbă la cele două fete mai mari de împărat ca să facă ele ce vor face dar să trimită pe Ileana la curtea împăratului cu trei feciori ca să spele rușinea.
Când cea mai mare fată de împărat primi cuvântul feciorilor, ea se prefăcu bolnavă și chemând-o pe Ileana îi spuse că ea nu se va însănătoși până ce Ileana nu-i va aduce mâncare de pe vatra feciorilor de împărat.
Ileana, de dragul surorii sale, le făcea toate; ea luă dar cofița și porni către curtea celor trei feciori de împărat ca să meargă să ceară, sau să ia și să aducă suroi ei.
Sosind la curte, Ileana intră în bucătăria împăratului și grăi către bucătarul cel mare:
- Pentru numele lui Dumnezeu ! N-auzi tu cum te strigă împăratul ? Mergi iute ca săî vezi ce e și pentru care pricină.
Bucătarul își luă picioarele pe umeri și se depărtă.Rămasă singură Ileana își umplu vasele cu bucate , vărsă apoi restul mâncărurilor pe jos și plecă.
După ce feciorii de împărat au înțeles că și de data aceasta au fost batjocoriți, ei trimiseră din nou vorbă celor două surori mai mari ca să o trimită pe Ileana din nou la curtea lor.
Fata cea mijlocie a impăratului se prefăcu bolnavă și chemând-o și ea pe Ileana îi spuse că se va însănătoși numai dacă va gusta din vinul împăratului celui cu trei feciori.
Ileana luă o cofiță și porni din nou spre curțile împăratului. Sosind la curte ea intră în mijlocul pivniței și strigă la pivnicerul sef :
- Pentu numele lui Dumnezeu ! N-auzi tu cum te strigă împărăteasa ? Fugi și vezi din ce pricină te cheamă.
Ileana își umplu cofițele cu vin și vărsă restul de vin prin pivniță la fel cum făcuse și cu mâncarea.
Feciorii de împărat erau de-acuma furioși și trimiseră vorbă celor două fete s-o trimită din nou pe Ileana la curtea lor.
Fetele se făcură acum amândouă bolnave și chemând-o pe Ileana îi spuseră că se vor face bine numai dacă vor mânca două mere de aur de la feciorii de împărat.
- Dragele mele surori - spuse Ileana - pentru voi mă duc și în foc și în apă și cu atât mai bucuros la feciorii de împărat.Își luă după aceea cofița și porni din nou la drum ca să aducă surorilor sale leacul bolii lor.
După ce feciorul cel mic de împărat a înțeles că Ileana va veni la el în grădină ca să culeagă merele, merse și porunci slugilor că dacă vor auzi pe cineva vaitându-se să nu cuteze nimeni să meargă să vadă ce este. Apoi luă săbii, cuțite și sulițe și le ascunse în pământ sub mărul cel de aur iar el se ascunse la pândă într-un tufiș.
Ileana sosi la poarta grădinii, când văzu leii cei mari ce păzeau poarta le dădu niște bucăți de carne, trecu cu grijă printre sulițe și săgeți și se urcă în pom. Atunci feciorul de împărat ieși din tufiș și spuse:
-Să-ți fie de bine surioară, îmi pare bine să te văd la casa mea.
- A mea fie bucuria ! răsounse Ileana ! Aide, suie-te îm pom și culege cu mine mere pentru surioarele mele.
Feciorul de împărat nici nu aștepta altceva pentru că vea de gând să tragă pe Ileana în cuțitele de sub pom.
- Ești bună tu Ileano, - grăi el - fii tu ar mai bună și-mi dă mâna să urc în pom.
"Rău e gândul tău - își spuse Ileana - dar parte să ai de el " Îi dete apoi mâna și îl ridică pe trunchi doar până la crengi apoi îi dădu drumul în săbiile și sulițele pregătite pentru ea.
- Na-ți, - grăi după aceea - să știi și tu ce ai avut de gând.
Voinicul cel rău la suflet începu să strige și să se vaiete: Hei ! Hei ! dar nimeni nu venea să-l ajute pentru că așa poruncise el mai înainte.
Ileana își luă merele, le duse surorilor dar apoi se întoarse la curtea împăratului și spuse slugilor să meargă să-l salveze pe stăpânul lor din primejdia cea mare.
Feciorul cel de împărat batjocorit și ca vai de el, trimise după cea mai vestită vrăjitoare din țară, ca să vină să-i facă leac și să-i vindece rănile.
Ileana însă s-a dus mai înainte la vrăjitoare și i-a dat mulți bani de aur ca s-o lase pe ea să se ducă în locul ei.
Apoi Ileana ajunse la curtea împăratului ca vrăjitoare: ea porunci ca să se ia pielea unui bivol și să se pună 3 zile și 3 nopți în saramură și apoi s-o scoată și să învelească cu ea pe feciorul de împărat. Usturăturile feciorului de împărat se făcură încă și mai strașnice. Cum el văzu că nu mai se face bine, trimise după un popă ca să se spovedească mai înainte de a muri. Dar Ileana nu dormea nici acuma, merse la popă și-i dădu foarte mulți bani s-o lase să meargă în locul ei și așa ajunse la curtea împăratului din nu de astă dată ca popă.
Când Ileana ajunse la patul feciorului de împărat, el era în pragul morții, nu mai erau în el decât trei suflări.
- Fătul meu - grăi Ileana cu voce popită - m-ai chemat la tine ca să-ți mărturisești păcatele, Gândește dar la ceasul morții și spune-mi ce-ți zace la inimă. Ești supărat pe cineva ori ba ?
- Da ! Pe cineva ! grăi feciorul de împărat, pe nimeni în afară de Ileana fata cea tânără a împăratului vecin. O urăsc cu dor și dragoste, vorbi mai departe feciorul de împărat. Dacă ar fi să nu mor și mă însănătoșesc mă duc s-o pețesc la împăratul să mă însor cu ea și dacă n-o pieri în noaptea dintâi, atunci ea să-mi fie soție credincioasă și după lege.
Ileana ascultă aceste vorbe și apoi merse la castelul tatălui ei unde surorile ei plângeau pentru că li se anunțase că tatăl lor se întorcea în curând de la război.
- Bucurie s-aveți - zise Ileana - când auziți că tatăl nostru cel bun vine acasă sănătos.
- hei ! Că ne-am bucura - răsounseră surorile - dacă nu ne-ar fi veștejit floarea, nu ne-ar fi putrezit mărul și nu ni s-ar fi supărat păsărica; dar acum e vai și amar de capul nostru.
Când Ileana auzi astfel de vorbe, merse în casă și se uită și află floarea ei aburită de rouă, păsărica flămândă și mărul numai că nu zice "mănâncă-mă surioară". Ca să le ajute dragilor surorilor ei, ea dădu floarea celei mari, păsărica celei mijlocii și păstră pentru ea mărul. Așa așteptară sosirea împăratului celui aspru la poruncă.
Împăratul îndată ce sosi acasă, intră la fata cea mai mare și o întrebă de floare, de păsăre și de măr. Ea îi arătă numai floarea: și asta era deja pe jumătate ofilită. Împăratul nu zise nimic și merse la fata cea mijlocie. Asta-i arătă numai păsărea; și asta era pe jumătate tristă. Impăratul iară nu zise nimic ci merse fără vorbă la fata cea mică, la Ileana cea înțeleaptă.
Când împăratul văzu mărul pe dulapul Ilenei, el era să-l mănânce cu ochii de frumos ce era.
- Unde ai pus foarea și ce ai făcut cu păsărea ? o întrebă pe Ileana
Ileana nici nu răspunse ci dădu fuga la surorile ei și aduse o floare proaspătă și o păsăre veselă.
- Mare să crești fata mea ! grăi împăratul și apoi merse la cea mare și îi ceru să-i arate toate lucrurile - floarea, pasărea și mărul iar aceasta dădu fuga la Ileana. Hei ! Dar Dumnezeu nu rabdă minciuna și la ele floarea se ofilea, pasărea se întrista numai mărul rămînea fraged și îmbietor.
Când împăratul văzu acestea el înțelese totul și porunci să fie pedepsite cele două fete mai mari prin îngroparea lor în pământ până la sânișori și așa să le lase iar pe Ileana o sărută și o lăudă:
- Mult noroc să ai fata mea căci tu ți-ai păzit credința.
După ce feciorul cel mai tânăr al împăratului vecin se însănătoși, el porni călare s-o pețească pe Ileana.
Impăratul cel bătrân, tatăl Ilenei îi spuse cu voce părintească:
- Fătul meu, voinice, mergi și întreabă pe Ileana și ce va voi ea așa să fie.
Iar Ileana nu zise nici o vorbă ci lăsă pe feciorul de împărat s-o sărute. Când văzu aceasta , împăratul înțelese și spuse:
- Dragi copiii mei, bag sama așa a fost dat, ca voi să fiți spț și soție; să vă fie dară de bine !
Multă vreme nu a trecut și Ileana a făcut nuntă cu feciorul cel voinic și frumos . Hei ! Dar Ileana nu a uitat vorba și gândul cel rău al feciorului de împărat. Ea știa că în prima noapte după cununie va fi primejdie pentru ea. Porunci dară ca să facă o păpușă de zahăr, tocmai atât de mare pe cât era dânsa și identică la înfățișare cu ea și când păpușa a fost gata, o ascunse în patul în care ea avea să se culce în seara aceea.
Seara cănd s-au așezat în pat, feciorul de împărat grăi către mireasa lui:
- Dragă Ileană, să mă aștepți puțintel că vin îndată - și ieși după aceea din casă.
Ileana sări din pat și puse în locul ei păpușa de zahăr și ea se ascunse după o perdea.
Ileana nici nu se ascunse bine și feciorul de împărat se întoarse cu o sabie mare în mână:
- Să-mi spui acuma, Ileană draga mea, tu m-ai aruncat pe mine în pivniță ?
- Eu ! grăi Ileana de upă perdea.
Feciorul de împărat dete o dată cu sabia peste sânișorii păpușii.
- Tu m-ai scos cu batjoură din țară ?
- Eu ! grăi Ileana.
Feciorul de împărat dete peste față.
- Tu mi-ai vărsat mâncările ?
- Eu !
Feciorul dete cu spada de sus în jos.
- Tu mi-ai vărsat vinul ?
- Eu !
Feciorul de împărat dădu cu sabia o dată cruciș și o dată curmeziș. Iar Ileana începu a răsufla aburi de moarte.
- Tu m-ai aruncat în cuțite ?
- Eu !
Feciorul de împărat împunse acuma sabia în inima Ilenei apoi începu s-o taie și în cruciș și în curmeziș apoi se așeză pe marginea patului și începu să plângă din toată inima până în zorii zilei. Odată chiar îi intră în gură o bucată de zahăr și el zise :
- Hi ! Ileană ! Dulce ai fost vie, dar dulce ești și moartă ! Zise el plângând și mai tare.
- Dulce, zău ! grăi Ileana, ieșind de după perdea - dar de o sută și de o mie de ori mai dulce am să fiu de aici înainte.
Feciorul de împărat stete împietrit de bucurie când văzu pe Ileana întreagă și sănătoasă. El o cuprinse în brațe, și de aici înainte trăiră mulți ani fericiți și împărățiră peste țară cu pace și cu noroc.
