Odată a venit Till Eulenspiegel în Nurnberg și a lipit pe poarta bisericii și pe ușa primăriei un anunț scris de mână, în care se dădea drept vraci iscusit, care poate lecui orice boală.În acea vreme spitalul din loclitate era ticsit de bolnavi și vraciul din oraș ar fi fost bucuros să-i dea cineva o mână de jutor și să-l izbăvească de unele griji. De aceea s-a dus el de l-a găsit pe Till și i-a spus că de va putea cu adevărat să le ajute bolnavilor, îl va răsplăti cu vârf și îndesat. Till îi răspunse că îi va pune pe bolnavi în picioare și ceru în schimb două sute de galbeni. Vraciul îi făgădui suma cerută. Till Eulenspiegel mai adăugă că de nu-i va lecui pe bolnavi, nu va lua nici un ban. Vraciului i-au plăcut vorbele acestea și i-a dat o arvună de 20 de galbeni.
A luat Till Eulenspiegel două ajutoare, au venit la spital, au început a umbla prin toate saloanele și întrebau pe fiecare bolnav ce-l doare. Apoi îi șoptea fiecăruia: ”Am să-ți deschid o mare taină, dar ia seama să nu spui nimănui ce ți-am zis eu.”
Bolnavii se jurau că o să tacă și atunci el adăuga: ”Ca să vă lecuiesc pe toți și să vă pun pe picioare, trebuie să-l arunc pe unul în foc, iar din cenușa lui să prepar un leac pentru ceilalți. Am să-l jertfesc pe cel mai bicisnic și mai calic dintre voi, în schimb am să le ajut celorlalți. Să știți că la o oră anumită am să mă apropii împreună cu vraciul vostru de ușă și am să strig: Care-i sănătos, să iasă afară ! Vezi așadar ca nu cumva să te ia cu somnul, căci ultimul care va ieși, acela va fi jertfit”.
Cam astfel a vorbit el cu fiecare bolnav și aceia făgăduiau să fie gata la ceasul cuvenit de încercare.
Chiar și cei care zăceau la patși cei calici nu vroiau nici unul să se jertfească și din clipa ceea erau numai ochi și urechi spre a nu fi cineva din ei ultimul la apel. Și când Till Eulenspiegel strigă, după cum făgăduise, au luat-o la fugă chiar și cei care nu se sculaseră din pat de zece ani și mai bine.
Cât ai zice pește, spitalul se goli de bolnavi, fiecare din ei luând-o la sănătoasa și ieși glonte pe poarta spitalului. Till Eulenspiegel ceru de la vraci suma făgăduită, zicând că se grăbește, deoarece e așteptat și în alte părți.
Vraciul cel bătrân se înduioșă la culme, îi dădu fără prea multă vorbă banii, mulțumindu-i din suflet.
Till puse mâna pe bani și pe-aci ți-i drumul băiete !
Iar peste câteva zile bolnavii prinseră a se întoarce la spital, plângându-se de bolile vechi. Vraciul se miră:
”Cum se poate întâmpla una ca asta ? Nu v-am adus eu vraciul cel iscusit, care v-a tămăduit pe toți ? Doar am văzut cu ochii mei cum alergați cu toții, fără ajutorul cuiva !”
Până la urmă bolnavii îi povestiră cum îi amenințase Till Eulenspiegel să-l arunce în foc pe cel care va rămâne ultimul și vraciul își dădu seama că fusese păcălit.
Însă Til era de-acum departe, departe și nimeni n-ar mai fi dat de urma acestui omulean peste măsură de isteț și vesel.
