
Într-un coș, mai multe fructe,
Spuneau vrute și nevrute.
Fiecare povestea
Întâmplări din viața sa.

Zice mărul Ionathan:
-Mie-mi trebuie un an
Să ajung așa frumos
Mare, roșu și gustos:

-PRIMĂVARA, sunt o floare
Albă și mirositoare.

-VARA mângâiat de soare
Cresc din ce în ce mai mare.

-TOAMNA mă roșesc mai bine
Și pot hrăni pe oricine.
Sunt cules și așezat
În cămară la păstrat.

-IARNA plin de vitamine,
Fac copiilor mult bine
Și pe toți ce-mi sunt amici
Îi fac din pitici , voinici !
