joi, 25 august 2011

CREANGA DE CIREȘ - poveste de Ilie Cârciu



Era o dimineață de primăvară. Cireșul înflorise tot și semăna cu un pom pe care a căzut zăpada din belșug.

”Ah ! tare-i frumos cireșul înflorit; hai să mă odihnesc puțin și  să-i privesc florile”...și-a spus pitulicea și s-a oprit din zbor pe o creangă.

http://jp59.j.p.pic.centerblog.net/jfmi38vj.gif



- Ce mulțumit și mândru trebuie să fii ! a ciripit ea în timp ce se odihnea. Eu n-am decât pene negre-cenușii...

- Nu-i adevărat ! Nu sunt nici mândru și nici mulțumit...a șoptit cireșul.

- Dar de ce ești mâhnit și te clatini când nici măcar nu bate vântul ? l-a întrebat pitulicea.
- Sunt mâhnit fiindcă vine năpasta.
- De unde vine ? Când vine ?
- Ce să mai vină că și venit; o port pe mine.
- Cum așa ?
- Uite, vezi bobițele acelea mici și albe, puse una lângă alta pe creangă, chiar lângă piciorușele tale ?
- Le văd.
- Știi ce sunt ?
- Nu.
- Sunt ouă de omidă. Le-a pus un fluture. Și vezi tu florile mele multe și frumoase ?
- Le văd, cum să nu, că ele m-au oprit din drum.
- Ei bine, din fiecare ar trebui să crească câte o cireașă mare și dulce. Dar omizile care vor ieși din ouă îmi vor mânca și frunzele și cireșele, iar eu voi rămâne pustiu, fără cireșe. Și am să fac umbră pământului degeaba...Și cireșul a oftat iarăși.

Pitulicea nu știa ce să mai zică să mângăie cireșul cel amărât care nu va mai rodi cireșe mari și dulci.





Animated Animal Birds  Animated Gif Animated Graphics Beauti - Birds


S-a uitat lung, când cu un ochișor, când cu altul la bobițele acelea mici și albe din care trebuiau să iasă omizile și-i era necaz.

”Ia uite - și-a zis ea în gând - din cauza grăuncioarelor astea mărunte, cireșul nu va mai avea cireșe ! Dar Ia stai ! grăuncioarele astea trebuie să fie bine de mâncat ! Și cu pliscul ei micuț, pitulicea a desprins un grăuncior, un ou de omidă de pe creangă. Era bun ! Ba era chiar gustos ! A mai luatunul și încă unul. Apoi s-a așezat cu nădejde la ospăț. În scurtă vreme a curățat creanga de toate ouăle de omidă.....





http://i049.radikal.ru/0803/3d/55a859dfcaf8.gif




Și când a văzut că mai sunt destule ouă și pe celelalte crengi ale cireșului, a zburat repede-repede, și-a căutat perechea și, împreună, au început să se ospăteze, curățind creangă după creangă.





- Să veniți la vară să vă dau cireșe, le-a spus cireșul, foșnind din toate crengile, după ce păsărelele și-au terminat lucrul.

Și, în mijlocul verii, pitulicile au venit împreună cu puii lor la cireșul pe care-l scăpaseră de năpastă în primăvară...toate crengile erau grele de cireșe mari, roșii și dulci.