POVESTEA ISTORISITĂ DE CĂTRE CEL DE-AL ZECELEA ISRAVNIC DE AGIEA fost odată un rege care avea un fiu numit Mohammad. Și fiul îi spuse într-o zi lui taică-său:
- Vreau să mă însor.
Iar tatăl său îi răspunse:
- Bine, așteaptă s-o trimitem pe maică-ta să vadă fetele de măritat de prin haremuri și să ceară vreuna pentru tine.
Ci fiul regelui spuse:
- Nu, tată, eu vreau să mă însor numai prin ochii mei, după ce am să văd fata.
Și regele spuse:
- Bine.
Atunci tânărul beizadea sări pe calul său frumos ca din basme, și plecă în drumeție.
Și după două zile de drumețit, dete peste un om care ședea jos într-un câmp și smulgea niște praz din pământ pe când fiică-sa, o copilandră, lega firele de praz.
Și crăișorul, după salamalekuri, șezu jos lângă ei și îi zise fetei:
- Nu cumva ai un pic de apă ?
Ea răspunse:
- Ba am.
El spuse:
- Dă-mi și mie să beau.
Iar ea se sculă și îi aduse ulcriorul.Prințisorul bău.
Ori fata îi plăcu, și-așa că-i zise tatălui ei:
- O, șeicule, mi-ai da-o de soție pe fata ta de colea ?
El răspunse:
- Suntem slugile tale.
Și prințul îi spuse:
- Bine, o, șeicule ! Stai aici cu fata, până dau fuga în țara mea să iau cele de trebuință pentru nuntă, și-apoi mă întorc iar.
Și beizadea Mohammad se duse la tătâne-său și-i zise:
- M-am logodit cu fata sultanului prazului.
Iar tătâne-său îi spuse:
- Dar ce, prazul are acuma sultan ?
- Da, iar eu vreau să mă însor cu fata lui !
Iar regele grăi:
- Mărire lui Allah, o, fiul meu, carele a dat un sultan prazului !
Și adăugă:
- De vreme ce fata îți place, așteaptă măcar s-o trimitem pe mama ta în țara prazului, ca să-l vadă pe tatăl prazului, și pe mama prazului, și pe fata prazului !
Iar beizadea Mohammad spuse:
- Bine.
Și-așa că maică-sa plecă în țara tatălui fetei, și văzu că aceea despre care fiu-său îi spusese că este fiica sultanului prazului era o copilandră minunată din toate privințele, și într-adevăr făcută spre a fi soția unui fiu de rege. Și îi plăcu de ea până peste poate; și o sărută și îi spuse:
- Fată dragă, eu sunt regină, mama crăișorului care te-a văzut și am venit ca să te mărit cu el !
Iar fata îi spuse:
- Cum ? Fiul tău este fiu de rege ?
Ea răspunse:
- Da, fiul este fiul regelui, iar eu sunt mama lui !
Și fata spuse la rândul ei:
- Atunci, nu mă mărit cu el.
Maică-sa întrebă:
- Și de ce ?
- Eu nu mă mărit decât cu un om care are o meserie !
Atunci regina plecă îmbufnată și îi spuse soțului ei:
- Fata din țara prazului nu vrea să se mărite cu fiul nostru !
Regele o întrebă:
- Pentru ce ?
Ea spuse:
- Pentru că nu vrea să se mărite decât cu un om care să aibă în mâinile lui o meserie.
Regele spuse:
- Are dreptate.
Dar beizadeaua când auzi, căzu bolnav.
Atunci regele se ridică și porunci să fie chemați la el toți șeicii isnafelorȘ și când se aflară cu toții dinaintea lui, îi grăi celui dintâi, care era șeicul tâmplarilor:
- În câtă vreme l-ai învăța meseria ta pe fiul meu ?
Acesta răspunse:
- În doi ani, poate chiar mai mult dar nu mai puțin.
Regele spuse:
Bine. treci deoparte.
Pe urmă se întoarse înspre cel de-al doilea, care era șeicul fierarilor, și îi zise:
- În câtă vreme l-ai învăța meseria ta pe fiul meu ?
El răspunse:
- Imi trebuie un an, zi de zi.
- Bine, treci colea deoparte, continuă regele.
Și tot așa îi întrebă pe toți șeicii de bresle, care cerură unii un an, alții doi, iar alții trei, ba chiar și patru ani.
Regele nu știu ce hotărâre să ia, când îl zări pe unul în spatele celorlalți și care ba sărea, ba se apleca, ba făcea semn cu ochii și cu degetul ridicat. Și regele îl chemă și îl întrebă:
- Ce tot salți și te pleci așa ?
El răspunse :
- Ca să mă fac văzut de stăpânul nostru sultanul, întrucât eu sunt sărac, iar șeicii breslelor nu mi-au dat de știre despre venirea lor aici. Iar eu sunt țesător, și l-aș învăța pe fiul tău meseria mea într-un ceas devreme.
Atunci regele îi lăsă pe toți șeicii de isnafe să plece și nu-l opri decât pe țesător, și îi aduse mătăsuri de toate culorile și un război de țesut, și îi spuse:
- Învață-l pe fiul meu meșteșugul tău.
Țesătorul se întoarse înspre beizadea, care se ridicase, și îi zise:
- Uită-te ! eu n-am să-ți spun: ”Fă așa, ori fă așa !. Nu, eu îți spun: cască ochii și vezi! Și ia seama la mâinile mele cum se duc și se întorc.”
Și într-o nimicură de vreme, țesătorul țesu o năframă, pe când prințul se uita la el cu luare-aminte.
Pe urmă țesătorul îi spuse ucenicului său:
- Acum vino și fă și tu o năframă ca aceasta.
Și prințul se apucă să lucreze și țesu o năframă minunată, zugrăvind în țesătura ei palatul și grădina tatălui său.
Omul luă cele două năframe și sui la rege și îi spuse:
- Care dintre aceste două năframe este munca mea și care este a fiului tău ?
Iar regele, fără a șovăi, arătă cu degetul pe cea a fiului său, acolo unde era zugrăveala cea frumoasă cu palatul și grădina și zise:
- Aceasta-i munca ta, iar cealaltă este tot munca ta !
Dar țesătorul strigă:
- Pe vredniciile preastrăluciților tăi strămoși, o, măria-ta, năframa cea frumoasă este munca fiului tău, iar ceastălaltă, urâtă, este munca mea.
Atunci regele, minunându-se, îl căftăni pe țesător șeic peste toți șeicii breslelor, și îl lăsă să plece mulțumit. După care îi spuse neveste-si:
- Ia năframa lucrată de fiul tău și du-te să i-o aăți fetei sultanului prazului și să-i spui:” Fiul meu este de meserie țesător de mătase”.
Și mama prințului luă năframa și se duse la fată, și îi arătă năframa, spunându-i vorbele regelui.
Iar fata se minună de năframă și spuse:
- Acum, am să mă mărit cu fiul tău.
Iar vizirii regelui luară cadiul și se duseră să facă senetul de căsătorie. Și se prăznui nunta. Și prințul intră la fetișcana din țara prazului și dobândi de la ea niște copii care toți erau însemnați, pe coapse, cu un semn de praz. Și fiecare învăța o meserie. Și trăiră toți mulțumiți și înfloritori.
