Din toate patru speciile de lincși, doar râsul iberic (L. pardinus) a fost evaluat ca specie amenințată critic Celelalte, în ciuda faptului că au fost vânate în mod necontrolat în secolele XIX și XX rămân să fie în afara oricărui pericol de dispariție la nivelul mondial, fiind totuși amenințate în unele țări.
Statutul în care se găsesc toate speciile de lincși este foarte vartiat. Râsul carpatin, râsul roșu și râsul canadian sunt prezentate de populații destul de mari pentru a asigura continuitatea specii. Râsul iberic, după cum spuneam, este pe cale de dispariție, doar 84-143 lincși de această specie mai trăind în Spania. Prezența râșilor în Portugalia este incertă.
Râșii carpatini trăiesc în multe arii ale Europei și Asiei ceea ce a rezultat în a doua denumire a lor – râșii eurasiatici.
Toată populația din această specie este estimată la 55.000 de indivizi, din care majoritatea trăiește în Rusia.
În țările Europei Centrale, de-a lungul Carpaților, există o populație mare dar amenințată, izolată și nestabilă a acestor feline. În afară Rusiei, cea mai mare populație a lincșilor se găsește în România numărul indivizilor atingând 2.050 în anul 2001. Încercări de a reintroduce râsul au avut loc în Slovenia și Elveția.
Lincșii canadieni (numiți și polari) se pot găsi în partea septentrională a Americii de Nord, mai ales în Canada și Alaska, dar și în restul Statelor Unite ale Americii. În ciuda vânătorilor, râsul canadian în Canada nu este amenințat de oameni, reținând majoritatea arealului său. În Statele Unite este pe cale de dispariție. S-a încercat fără succes reintroducerea speciei în statul New York în anii 1980. O altă încercare, terminată cu succes, a avut loc în 2002 în Colorado.
În părțile centrale și meridionale ale Americii de Nord există o mare populație a râșilor roși. Ei trăiesc pe aproape întreg teritoriu al Statelor Unite, în afară regiunii de centru-est. În Canada, se pot găsi în partea de sud, părasită mai înainte de lincșii canadieni. Se raportează și existența populației de răși în Mexic. Nu sunt amenințate nicăieri, chiar dacă lipsesc datele exacte despre numărul indiviziilor în Mexic.
Râșii au măsura asemanătoare cu cea a câinelui. Au între 70 și 150 cm de lungime, cu coadă relativ scurtă — de 5-25 cm. Vârful cozii la toate speciile este de obicei negru, iar în vârful urechilor sunt smocurile de peri negri, ceea ce deosebește lincșii de alte felide. Culoarea perilor este diversificată și depinzând de specia și condițiile climatice, variază între castaniu și bej sau chiar alb. De asemenea, toți râșii au perii albi la piept, pântece și partea interioară a gambelor.
Greutățile maxime raportate se găsesc între 50 și 58 kg, dar în mod normal reprezentanții niciunei specii nu depășesc ponderea de 30 kg. Ca toate altele felide, râșii au gheare ascuțite și retractile care ajung lungimea de 4-6 cm. Lincșii trăiesc aproxmiativ 20 ani.
Cele mai mari sunt lincșii carpatini, având 80-150 cm de lungime și 18-30 kg de pondere. Urmează cei iberici, cu 85-120 cm și 13-25 kg și ambele specii americane care au aceleași valori de lungime (70-120 cm) și de greutate (9-15 kg)
Râșii mici sunt uneori confundați cu pisicile sălbatice în ciuda faptului că acestea sunt genuri separate
Toate speciile de lincși sunt carnivore, prădătoare și teritoriale, iar arealul lor ocupă de la 100 la aproxmativ 2.000 km² însă speciile europene au teritoriul limitat din cauza activității umane. Îi putem găsi găsi mai ales în pădurile din regiuni muntoase, dificil accesibile, bogate în vânatul potențial. Râșii sunt capabili să se cațăre dar de obicei vânează la nivelul pământului. Râșii nu acceptă vulpile și pisicile sălbatice în compania lor și le îndepartează, reprezentând un comportament ostil față de ele. Râșii sunt activi noaptea.
Prada lor tipică constă în diverse animale forestiere și cele care trăiesc în câmpuri, cum ar fi șoareci, iepuri, cerbi, coluni, saigale și diverse specii ale păsărilor. Uneori consumă și animalele domestice, cum ar fi găini, rațe, gâșye, curcani și oi, atacând chiar câinii când se simt în primejdie. La nevoie este necrofag (mănâncă animale deja moarte), deși în mod obișnuit îngroapă prada pe care nu o mai pot mânca.
Toate speciile râșilor se împerechează în timpul primăverii timpurii, în martie și aprilie. Fiindcă sunt animale solitare, împerecherea nu are loc la fiecare an. Ciclul estral la femelele durează 10-15 zile, iar sarcina — 65-90 de zile, depinzând de specie, după care se nasc 2-4 pui, orbi pentru două săptămâni. Alăptarea durează relativ mult, până la șase luni. Puii se despart de mamă când sunt în vârstă de doi ani, cu scopul de a se pregăti pentru prima împerechere. Este foarte dificil de observat obiceiurile de împerechere ale lincșilor din diverse cauze, mai ales raritatea animalelor, efectul vânătorilor intensive, ori marelor areale unde ele trăiesc.
sursă : Wikipedia, enciclopedia liberă
