BĂTRÂNUL
ȘI BEC-HAN
Poveste populară chirghiză
Bec-han avea șase viziri îngâmfați și lăudăroși.
Toți se lăudau cu mintea lor ageră.
Și, pe când Bec-han trecea prin stepă cu cei
șase viziri ai săi, au dat peste o iurtă
de om sărac.
Lângă iurtă ședea un bătrân împovărat de
trecerea anilor.
- Asalam aleicum, bătrâne ! l-a salutat Bec-han.
- De trei ori asalam aleicum ! răspunse bătrânul.
S-a uitat Bec-han la bătrân și l-a întrebat:
- Nu vrei să-mi vinzi trei pe nouă ?
Iar bătrânul i-a răspuns:
- Ți-aș vinde, însă n-am de unde.
- Mâine o să-ți trimit șase lei, a zis Bec-han. Vezi
să nu vinzi prea ieftin marfa.
După aceea Bec-han porni cu vizirii săi mai departe.
În drum ei îl ispitiră pe stăpân:
- Bec-han, n-am înțeles nimic din ceea ce ai
vorbit cu bătrânul. Tălmăcește-ne și
nouă tâlcul vorbelor pe care le-ai schimbat cu bătrânul de lângă iurtă.
Hanul a răspuns:
- Voi nu sunteți niște oameni de rând. De aceea se
cuvine să fiți deștepți și să înțelegeți totul din jumătate de cuvânt. Dacă
până mâine nu pătrundeți tâlcul cuvintelor mele, am să vă fugăresc de la curte.
Oricât și-au frământat mințile vizirii hanului, tot
n-au putut afla nimic.
Până la urmă au hotărât să se ducă la bătrânul
acela. Au luat cu ei bani îndeajuns și, încălecând pe cei mai buni cai, au purces la drum.
Au descălecat lângă iurta bătrânului, s-au închinat
până la pământ și au început să-l roage:
- Bătrâne, spune-ne și nouă, ce ai vorbit ieri
cu hanul ? Noi n-am înțeles nimic, iar
stăpânul ne-a amenințat, că dacă nu-i vom tălmăci sensul vorbelor voastre, o să
ne fugărească de la palat. Îți dăm tot ce vrei, dar să ne destăinui vorbele
acele.
Și vizirii i-au dat moșneagului toți banii.
Bătrânul, chipurile, cam mirat, zise :
- Ce-i de înțeles aici ?
Au văzut vizirii, că nu se lasă înduplecat
moșneagul, au coborât de pe cai și i-au dăruit bătrânului.
- N-am încotro, o să vă spun ce și cum. Cuvintele „asalam aleicum” ale hanului înseamnă „pace
ție”. Răspunsul meu „ de trei ori asalam aleicum” înseamnă „ ce îmi dorești tu
mie o dată, eu îți doresc de trei ori”. Hanul m-a întrebat „ Nu vrei să vinzi trei pe nouă ?” ceea ce
înseamnă: „ Nuvrei să lucrezi trei luni, iar nouă să te odihnești ?” Eu i-am
răspuns :„ Aș vrea să vând, dar n-am de unde”, adică „m-aș odihni, dar sunt
sărac – trebuie să lucrez, ca să mă hrănesc” Asta a fost toată vorba noastră.
Atunci vizirii l-au întrebat:
- Dar ce-i cu leii despre care ți-a pomenit Bec-han
?
Bătrânul a zâmbit înveselit și a răspuns:
- Voi sunteți leii pe care mi i-a trimis Bec-han.
Tot el m-a prevenit să nu vând prea ieftin marfa, ci să ridic cât mai mult
prețul. Ceea ce am și făcut, când m-am învoit să vă destăinui vorbele.
S-au întors la palat cei șase viziri și s-au
înfățișat înaintea lui Bec-han.
- Stăpâne, am tălmăcit vorbele tale și cele ale bătrânului, care ședea lâncă
iurtă.
Dar hanul nu i-a crezut:
- Nu sunteți voi așa de deștepți ca s-o faceți și pe
asta. Spuneți-mi adevărul, că de nu, voi porunci să fiți căzniți chiar acum !
S-au speriat vizirii și i s-au destăinuit hanului.
Bec-han s-a înfuriat și mai mult.
- Ia să-mi spuneți voi, nemernicilor ! striga el, ce
fel de viziri sunteți voi, dacă tusșase împreună v-ați dovedit a fi mai proști
decât un bătrân sărman ?
După aceea hanul i-a fugărit pe viziri nu numai din
palat, ci și din hanatul său.
SEMĂNATUL AURULUI
(Poveste populară tagică)
Odată în Buhara căutau un hoț, dar au prins un om nevinovat.
- Spânzurați-l ! a poruncit padișahul.
- Vai, de acum înainte nimeni nu va mai putea face ceea ce făceam eu ! se săina omul.
- Despre ce-i vorba ? Ce poți face tu ?
- Pot semăna aur ! a urmat răspunsul.
Slujitorii au alergat într-un suflet la padișah:
- Măria ta, omul pe care ai poruncit să-l căznim
poate semăna aur.
Padișahul a poruncit să fie adus la el.
- Dacă zici că poți semăna aur, apoi seamănă-l pentru mine și eu, la rândul meu, te voi lăsa
cu zile, a zis padișahul.
Osânditul la moarte s-a învoit. El a arat pământul,
l-a pregătit pentru semănat și a cerut aurul.
- Totu-i gata pentru semănat, a zis el. Acum trebuie
să hotărâm cine va semăna. Dar să știi, că are dreptul s-o facă numai și numai
un om cinstit, care n-a furat nimic. Eu n-am furat niciodată nimic, însă m-au
învinuit de furt, de aceea nu-s bun de semănat.
- Să semene vizirul principal, a propus padișahul.
- Ba nu, stăpâne, eu nu-s bun de treaba asta – a zis
vizirul
- Atunci să semene judecătorul suprem !
- Eu ..cred că nici eu nu-s bun…a zis judecătorul,
ploconindu-se grăbit.
Padișahul și-a oprit privirea asupra marelui dregător.
Acela a roșit și a dat din cap:
- Iartă-mă, stăpâne, nici eu nu mă potrivesc…
- Dă-te mai aproape, sfinte părinte ! s-a întors
padișahul către una din luminatele fețe de la palat.
- Nu, stăpâne, eu sunt păcătos…
Padișahul i-a poftit rând pe rând pe toți curtenii
săi, dar nu s-a găsit nici unul vrednic de asemenea muncă.
- Vei fi osândit să-l sameni tu, padișahule, l-a
îndemnat osânditul.
- Cu mare plăcere, dar mi-i teamă să nu stric toată
treaba, a renunțat padișahul, pierzându-se și el cu firea.
- O, stăpâne ! Cum vine una ca asta ? a strigat
osânditul. După câte-am înțeles, la palatul tău nu-i nici un om cinstit. Pe când eu n-am furat un
pai în viața mea, dar tu ai poruncit să fiu căznit chiar ca un hoț adevărat.
