joi, 20 iunie 2013

DIN BASMELE POPOARELOR













BĂTRÂNUL  ȘI  BEC-HAN

Poveste populară chirghiză




Bec-han avea șase viziri îngâmfați și lăudăroși. Toți se lăudau cu mintea lor ageră.

Și, pe când Bec-han trecea prin stepă cu cei șase  viziri ai săi, au dat peste o iurtă de om sărac.

Lângă iurtă ședea un bătrân împovărat de trecerea  anilor.

- Asalam aleicum, bătrâne ! l-a salutat Bec-han.

- De trei ori asalam aleicum ! răspunse bătrânul.

S-a uitat Bec-han la bătrân și l-a întrebat:

- Nu vrei să-mi vinzi trei pe nouă ?

Iar bătrânul i-a răspuns:

- Ți-aș vinde, însă n-am de unde.

- Mâine o să-ți trimit șase lei, a zis Bec-han. Vezi să nu vinzi prea ieftin marfa.

După aceea Bec-han porni cu vizirii săi mai departe.

În drum ei îl ispitiră pe stăpân:

- Bec-han, n-am înțeles nimic din ceea ce ai vorbit  cu bătrânul. Tălmăcește-ne și nouă tâlcul vorbelor pe care le-ai schimbat cu bătrânul de lângă iurtă.

Hanul a răspuns:

- Voi nu sunteți niște oameni de rând. De aceea se cuvine să fiți deștepți și să înțelegeți totul din jumătate de cuvânt. Dacă până mâine nu pătrundeți tâlcul cuvintelor mele, am să vă fugăresc de la curte.

Oricât și-au frământat mințile vizirii hanului, tot n-au putut afla nimic.
Până la urmă au hotărât să se ducă la bătrânul acela. Au luat cu ei bani îndeajuns și, încălecând pe  cei mai buni cai, au purces la drum.

Au descălecat lângă iurta bătrânului, s-au închinat până la pământ și au început să-l roage:

- Bătrâne, spune-ne și nouă, ce ai vorbit ieri cu  hanul ? Noi n-am înțeles nimic, iar stăpânul ne-a amenințat, că dacă nu-i vom tălmăci sensul vorbelor voastre, o să ne fugărească de la palat. Îți dăm tot ce vrei, dar să ne destăinui vorbele acele.

Și vizirii i-au dat moșneagului toți banii. Bătrânul, chipurile, cam mirat, zise :

- Ce-i de înțeles aici ?

Au văzut vizirii, că nu se lasă înduplecat moșneagul, au coborât de pe cai și i-au dăruit bătrânului.

- N-am încotro, o să vă spun ce și cum. Cuvintele  „asalam aleicum” ale hanului înseamnă „pace ție”. Răspunsul meu „ de trei ori asalam aleicum” înseamnă „ ce îmi dorești tu mie o dată, eu îți doresc de trei ori”. Hanul m-a întrebat  „ Nu vrei să vinzi trei pe nouă ?” ceea ce înseamnă: „ Nuvrei să lucrezi trei luni, iar nouă să te odihnești ?” Eu i-am răspuns :„ Aș vrea să vând, dar n-am de unde”, adică „m-aș odihni, dar sunt sărac – trebuie să lucrez, ca să mă hrănesc” Asta a fost toată vorba noastră.

Atunci vizirii l-au întrebat:

- Dar ce-i cu leii despre care ți-a pomenit Bec-han ?

Bătrânul a zâmbit înveselit și a răspuns:

- Voi sunteți leii pe care mi i-a trimis Bec-han. Tot el m-a prevenit să nu vând prea ieftin marfa, ci să ridic cât mai mult prețul. Ceea ce am și făcut, când m-am învoit să vă destăinui vorbele.

S-au întors la palat cei șase viziri și s-au înfățișat înaintea lui Bec-han.

- Stăpâne, am tălmăcit vorbele tale  și cele ale bătrânului, care ședea lâncă iurtă.

Dar hanul nu i-a crezut:

- Nu sunteți voi așa de deștepți ca s-o faceți și pe asta. Spuneți-mi adevărul, că de nu, voi porunci să fiți căzniți chiar acum !

S-au speriat vizirii și i s-au destăinuit hanului.

Bec-han s-a înfuriat și mai mult.

- Ia să-mi spuneți voi, nemernicilor ! striga el, ce fel de viziri sunteți voi, dacă tusșase împreună v-ați dovedit a fi mai proști decât un bătrân sărman ?

După aceea hanul i-a fugărit pe viziri nu numai din palat, ci și din hanatul său.


 


SEMĂNATUL AURULUI
(Poveste populară tagică)

Odată în Buhara căutau un hoț, dar au prins un om nevinovat.

- Spânzurați-l ! a poruncit padișahul.

- Vai, de acum înainte nimeni nu va mai putea  face ceea ce făceam eu ! se săina omul.

- Despre ce-i vorba ? Ce poți face tu ?

- Pot semăna aur ! a urmat răspunsul.

Slujitorii au alergat într-un suflet la padișah:

- Măria ta, omul pe care ai poruncit să-l căznim poate semăna aur.
Padișahul a poruncit să fie adus la el.

- Dacă zici că poți semăna aur, apoi seamănă-l  pentru mine și eu, la rândul meu, te voi lăsa cu zile, a zis padișahul.

Osânditul la moarte s-a învoit. El a arat pământul, l-a pregătit pentru semănat și a cerut aurul.

- Totu-i gata pentru semănat, a zis el. Acum trebuie să hotărâm cine va semăna. Dar să știi, că are dreptul s-o facă numai și numai un om cinstit, care n-a furat nimic. Eu n-am furat niciodată nimic, însă m-au învinuit de furt, de aceea nu-s bun de semănat.

- Să semene vizirul principal, a propus padișahul.

- Ba nu, stăpâne, eu nu-s bun de treaba asta – a zis vizirul

- Atunci să semene judecătorul suprem !

- Eu ..cred că nici eu nu-s bun…a zis judecătorul, ploconindu-se grăbit.

Padișahul și-a oprit privirea asupra  marelui dregător.

Acela a roșit și a dat din cap:

- Iartă-mă, stăpâne, nici eu nu mă potrivesc…

- Dă-te mai aproape, sfinte părinte ! s-a întors padișahul către una din luminatele fețe de la palat.

- Nu, stăpâne, eu sunt păcătos…

Padișahul i-a poftit rând pe rând pe toți curtenii săi, dar nu s-a găsit nici unul vrednic de asemenea muncă.

- Vei fi osândit să-l sameni tu, padișahule, l-a îndemnat osânditul.

- Cu mare plăcere, dar mi-i teamă să nu stric toată treaba, a renunțat padișahul, pierzându-se și el cu firea.

- O, stăpâne ! Cum vine una ca asta ? a strigat osânditul. După câte-am înțeles, la palatul tău nu-i  nici un om cinstit. Pe când eu n-am furat un pai în viața mea, dar tu ai poruncit să fiu căznit chiar ca un hoț adevărat.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu