Ana Blandiana - pe numele adevărat Otilia Valeria Coman
FACE ORICINE CE VREA
În grădina mea, şirete,
Piersicile-s violete,
Iar prunele, şi mai şi,
S-au făcut portocalii;
Căţăraţi cu mult dichis,
Strugurii cresc în cais;
Castraveţii cum să spun,
Au pornit să urce-n prun,
Pe-o tulpină de mărar,
Se roşeşte-un gogoşar;
Sub o frunză de măcriş,
Creşte-o floare pe furiş;
Sub o tufă de urzici,
Ziua doarme-un licurici;
Sub un fir de caprifoi,
Stă şi toarce un pisoi;
La umbră de pătrunjel,
Doarme dus şi un căţel;
Profitând că nu-s un zbir,
A crescut şi-un fir de pir;
Şi văzând că-i slobodă;
Creşte-n voie-o lobodă,
Ba, ceea ce-i prea de tot
Se întinde şi-un troscot;
Iar un dovlecel grăbit
Sare gardul ilicit.
Ce să fac ? Tot ce se poate
Că-i prea multă libertate.
Mi-a spus mie o furnică
Multă libertate strică.
Iar o viespe rea de gură
Mi-a spus că-i harababură.
Dar nu vreau să schimb nimic,
De aceea şi eu zic:
Uite că-n grădina mea
Face oricine ce vrea.
Piersicile-s violete,
Iar prunele, şi mai şi,
S-au făcut portocalii;
Căţăraţi cu mult dichis,
Strugurii cresc în cais;
Castraveţii cum să spun,
Au pornit să urce-n prun,
Pe-o tulpină de mărar,
Se roşeşte-un gogoşar;
Sub o frunză de măcriş,
Creşte-o floare pe furiş;
Sub o tufă de urzici,
Ziua doarme-un licurici;
Sub un fir de caprifoi,
Stă şi toarce un pisoi;
La umbră de pătrunjel,
Doarme dus şi un căţel;
Profitând că nu-s un zbir,
A crescut şi-un fir de pir;
Şi văzând că-i slobodă;
Creşte-n voie-o lobodă,
Ba, ceea ce-i prea de tot
Se întinde şi-un troscot;
Iar un dovlecel grăbit
Sare gardul ilicit.
Ce să fac ? Tot ce se poate
Că-i prea multă libertate.
Mi-a spus mie o furnică
Multă libertate strică.
Iar o viespe rea de gură
Mi-a spus că-i harababură.
Dar nu vreau să schimb nimic,
De aceea şi eu zic:
Uite că-n grădina mea
Face oricine ce vrea.
DE-AȘ AVEA TIMP
De-aş avea timp să vă povestesc pe îndelete
Tot ce se-ntâmplă la mine-n grădină
Cât e ziua de mare,
V-aş scrie pe-o frunză de castravete (velină),
Cu o pană de ciocănitoare,
O scrisoare foarte mare.
Dar, pentru că sunt extraordinar
De ocupată
Şi nu-mi mai văd capul de treabă,
Vă scriu în grabă,
Pe o frunză de mărar (presată),
Cu un picioruş de furnică,
O cărticică foarte mică.
Tot ce se-ntâmplă la mine-n grădină
Cât e ziua de mare,
V-aş scrie pe-o frunză de castravete (velină),
Cu o pană de ciocănitoare,
O scrisoare foarte mare.
Dar, pentru că sunt extraordinar
De ocupată
Şi nu-mi mai văd capul de treabă,
Vă scriu în grabă,
Pe o frunză de mărar (presată),
Cu un picioruş de furnică,
O cărticică foarte mică.
UN SECRET
De un timp nu-mi prea plăcea
Arpagic cum se purta.
Mieuna, se fandosea,
Şi când nu-l vedeam fura.
Ba, fiind mai mărişor,
Se făcuse vânător.
Printre mure şi urzici,
Vâna păsările mici;
Printre zmeuri şi ciulini,
Vâna puii din vecini;
Şi-ntr-o zi l-am prins de tot
Cu un fluture în bot.
Nici o îndoială nu-i,
Că-i urât din partea lui.
Dar eu, totuşi, m-am gândit
Că poate-i nelămurit.
Să-i spun pe-nţelesul său
Ce e bine şi ce-i rău.
Şi i-am zis: domnule Pis,
Aici eşti în Paradis.
Poţi să ai ce vrei, de toate,
Dar nu poţi să ai păcate.
Condiţia ca să rămâi
E să fii premiant întâi.
Şi-un secret de vrei să-ţi zic:
Bine-ar fi să rămâi mic,
Căci paradisul meu, să ştii,
E făcut pentru copii;
E un rai liliputan,
Nu-ncape-n el un motan.
Dar de mă restrâng un pic
Poate-ncăpea un pisic.
Arpagic cum se purta.
Mieuna, se fandosea,
Şi când nu-l vedeam fura.
Ba, fiind mai mărişor,
Se făcuse vânător.
Printre mure şi urzici,
Vâna păsările mici;
Printre zmeuri şi ciulini,
Vâna puii din vecini;
Şi-ntr-o zi l-am prins de tot
Cu un fluture în bot.
Nici o îndoială nu-i,
Că-i urât din partea lui.
Dar eu, totuşi, m-am gândit
Că poate-i nelămurit.
Să-i spun pe-nţelesul său
Ce e bine şi ce-i rău.
Şi i-am zis: domnule Pis,
Aici eşti în Paradis.
Poţi să ai ce vrei, de toate,
Dar nu poţi să ai păcate.
Condiţia ca să rămâi
E să fii premiant întâi.
Şi-un secret de vrei să-ţi zic:
Bine-ar fi să rămâi mic,
Căci paradisul meu, să ştii,
E făcut pentru copii;
E un rai liliputan,
Nu-ncape-n el un motan.
Dar de mă restrâng un pic
Poate-ncăpea un pisic.
FAPT DIVERS
Ieri dimineaţa pe la ora şapte,
Când era încă aproape noapte
Şi toţi copiii dormeau încă tun,
A fost săvârşită o crimă în prun.
Un vierme necunoscut s-a introdus
În pruna cea mai de sus.
I-a supt sângele dulce şi-n grabă
A azvârlit-o fără viaţă în iarbă.
Apoi, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat,
A plecat.
La ora opt şi zece minute apoi,
Furnicile au descoperit trupul prunii-n trifoi,
Şi l-au aşezat pioase pe-o pernă
Umplută cu foi de lucernă,
Şi l-au prohodit bătrâneşte pe rând,
Şi l-au coborât în pământ.
La ora nouă şi cinci au venit păsările, detectivii cei mici,
Şi le-au anchetat, şi le-au acuzat pe furnici.
La ora zece fix au apărut procurorii cei mari,
Îmbrăcaţi în uniforme de grădinari.
Au pus întrebări prunelor înspăimântate
Şi-au cercetat totul cu severitate,
Şi-au dat în urmărire cu semnalmente ferme
Un vierme.
La ora treisprezece şi două minute exact,
Încă nu-l pomenea pe vinovat.
Ei nu ştiau că viermele nu fusese vierme, ci omidă
Pe care nu aveau cum s-o prindă,
Pentru că se transformase, fără nici un martor ocular,
Într-un fluture extraordinar
Ce se învârtea ironic şi graţios,
Ca să vadă ce se mai petrece jos,
Iar ei, obosiţi de anchetă şi urmărire,
Se opreau din când în când să-l admire.
Când era încă aproape noapte
Şi toţi copiii dormeau încă tun,
A fost săvârşită o crimă în prun.
Un vierme necunoscut s-a introdus
În pruna cea mai de sus.
I-a supt sângele dulce şi-n grabă
A azvârlit-o fără viaţă în iarbă.
Apoi, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat,
A plecat.
La ora opt şi zece minute apoi,
Furnicile au descoperit trupul prunii-n trifoi,
Şi l-au aşezat pioase pe-o pernă
Umplută cu foi de lucernă,
Şi l-au prohodit bătrâneşte pe rând,
Şi l-au coborât în pământ.
La ora nouă şi cinci au venit păsările, detectivii cei mici,
Şi le-au anchetat, şi le-au acuzat pe furnici.
La ora zece fix au apărut procurorii cei mari,
Îmbrăcaţi în uniforme de grădinari.
Au pus întrebări prunelor înspăimântate
Şi-au cercetat totul cu severitate,
Şi-au dat în urmărire cu semnalmente ferme
Un vierme.
La ora treisprezece şi două minute exact,
Încă nu-l pomenea pe vinovat.
Ei nu ştiau că viermele nu fusese vierme, ci omidă
Pe care nu aveau cum s-o prindă,
Pentru că se transformase, fără nici un martor ocular,
Într-un fluture extraordinar
Ce se învârtea ironic şi graţios,
Ca să vadă ce se mai petrece jos,
Iar ei, obosiţi de anchetă şi urmărire,
Se opreau din când în când să-l admire.
OARE CUM OR FI FLORILE
Oare cum or fi florile
Când nu se uită nimeni la ele
Şi se dezbracă pe furiş
Până la piele ?
Cum or fi arătând romaniţele
Când îşi dau jos rochiţele
Lor albe cu centura aurie,
Pe care toată lumea le ştie ?
Cum or fi oare stânjeneii
Când îşi leapădă cămăşuţele şi ciorăpeii
Albaştri ca zarea fără nici un pic de gri,
Pe care îi poartă şi noapte şi zi ?
Şi cum pot să fie crăiţele
Când îşi leagănă fustiţele
Încreţite, cu horbote şi cu dantele,
Ca să se minuneze lumea de ele ?
Şi cârciumăresele cum or fi
Fără catrinţele lor roşii şi portocalii,
Fără iile lor strânse-n brâuri
Cu-arnici, cu alesături şi râuri ?
Şi, mai ales, trandafirii cum arată, oare,
Fără costumele lor atât de elegante,
Încât par să fie croite pentru o serbare
La care părinţii se maschează-n plante ?
Tare-aş mai vrea să se întâmple odată,
Într-o singură clipă, fără sfială,
Să pot zări, pe furiş, cum arată
Florile în pielea goală.
Când nu se uită nimeni la ele
Şi se dezbracă pe furiş
Până la piele ?
Cum or fi arătând romaniţele
Când îşi dau jos rochiţele
Lor albe cu centura aurie,
Pe care toată lumea le ştie ?
Cum or fi oare stânjeneii
Când îşi leapădă cămăşuţele şi ciorăpeii
Albaştri ca zarea fără nici un pic de gri,
Pe care îi poartă şi noapte şi zi ?
Şi cum pot să fie crăiţele
Când îşi leagănă fustiţele
Încreţite, cu horbote şi cu dantele,
Ca să se minuneze lumea de ele ?
Şi cârciumăresele cum or fi
Fără catrinţele lor roşii şi portocalii,
Fără iile lor strânse-n brâuri
Cu-arnici, cu alesături şi râuri ?
Şi, mai ales, trandafirii cum arată, oare,
Fără costumele lor atât de elegante,
Încât par să fie croite pentru o serbare
La care părinţii se maschează-n plante ?
Tare-aş mai vrea să se întâmple odată,
Într-o singură clipă, fără sfială,
Să pot zări, pe furiş, cum arată
Florile în pielea goală.
DOINĂ
Soră fragă, frate hrib,
Descântaţi-mi să mă schimb.
Soră mură, frate-alun,
Învăţaţi-mă să spun –
Nu mă doare, nu îmi pasă,
Codru-i verde, frunza-i deasă,
Ceru-i cer, iarba e iarbă,
Nu gândeşte, nu întreabă.
Trece clipa nu se sperie –
Clipele mai sunt puzderie.
Trece ora, nu se teme –
Orele se scurg pesemne.
Trec şi zilele uşor –
Ăsta o fi rostul lor.
Trece anul ca un gând –
Unde s-o mai fi ducând ?
Trece veacul, nu i-e teamă –
Nici nu la băgat în seamă.
Soră floare, frate spine,
Faceţi-mă şi pe mine
Să nu simt, să nu mă doară,
Să învăţ de la izvoară
Să tot cânt şi să tot curg
De din zori până-n amurg,
De din zori până-n chindie,
Din vecie în vecie...
Descântaţi-mi să mă schimb.
Soră mură, frate-alun,
Învăţaţi-mă să spun –
Nu mă doare, nu îmi pasă,
Codru-i verde, frunza-i deasă,
Ceru-i cer, iarba e iarbă,
Nu gândeşte, nu întreabă.
Trece clipa nu se sperie –
Clipele mai sunt puzderie.
Trece ora, nu se teme –
Orele se scurg pesemne.
Trec şi zilele uşor –
Ăsta o fi rostul lor.
Trece anul ca un gând –
Unde s-o mai fi ducând ?
Trece veacul, nu i-e teamă –
Nici nu la băgat în seamă.
Soră floare, frate spine,
Faceţi-mă şi pe mine
Să nu simt, să nu mă doară,
Să învăţ de la izvoară
Să tot cânt şi să tot curg
De din zori până-n amurg,
De din zori până-n chindie,
Din vecie în vecie...
UN MIELUȚ CU ZURGĂLĂU
Uite-un miel cu zurgălău:
Acesta e mieluţul tău...
Stă – stângaci şi mititel,
Cu privirile prostuţe,
Cu picioarele grosuţe
Şi prea-nalte pentru el.
(Vezi că are şi copită,
Jucăria rău cioplită ?)
Brumăriu, de astrahan,
A sărit de pe tăpşan
Şi deodată-a behăit
Subţirel şi răguşit!
- Pentru ce te-ai speriat ?
Râde-ncetişor măicuţa.
- Hai să dregem muzicuţa,
Nu vezi că i s-a stricat ?
Acesta e mieluţul tău...
Stă – stângaci şi mititel,
Cu privirile prostuţe,
Cu picioarele grosuţe
Şi prea-nalte pentru el.
(Vezi că are şi copită,
Jucăria rău cioplită ?)
Brumăriu, de astrahan,
A sărit de pe tăpşan
Şi deodată-a behăit
Subţirel şi răguşit!
- Pentru ce te-ai speriat ?
Râde-ncetişor măicuţa.
- Hai să dregem muzicuţa,
Nu vezi că i s-a stricat ?
BĂBUȚA
E primăvară ?
Pe uşa strâmbă a căsuţei afumate,
O babă a ieşit pe-afară
Cu şalul vechi în spate.
Când s-a topit omătul din ogradă ?
E-un firişor de iarbă pe cărare,
Ori i se pare ?
De n-ar durea-o trupul cum o doare,
S-ar apleca să-l vadă...
Întinde mâna searbădă şi rece,
Să prindă-n ea bănuţii calzi de soare,
Pomana primăverii care trece.
Şi râde-n tihnă... şi-a adus aminte
De-un nepoţel cuminte.
Şi pentru că i-e cald la mâini
Cum nu i-a fost de-atâtea săptămâni,
Zburătăceşte-n treacăt o găină.
Aruncă o privire spre fereşti
Şi, mărunţică, trece drumul la vecină,
Ca să mai afle veşti...
Pe uşa strâmbă a căsuţei afumate,
O babă a ieşit pe-afară
Cu şalul vechi în spate.
Când s-a topit omătul din ogradă ?
E-un firişor de iarbă pe cărare,
Ori i se pare ?
De n-ar durea-o trupul cum o doare,
S-ar apleca să-l vadă...
Întinde mâna searbădă şi rece,
Să prindă-n ea bănuţii calzi de soare,
Pomana primăverii care trece.
Şi râde-n tihnă... şi-a adus aminte
De-un nepoţel cuminte.
Şi pentru că i-e cald la mâini
Cum nu i-a fost de-atâtea săptămâni,
Zburătăceşte-n treacăt o găină.
Aruncă o privire spre fereşti
Şi, mărunţică, trece drumul la vecină,
Ca să mai afle veşti...
MOTOȘEL ȘI BOTOȘEL
Motoşel şi Botoşel
Erau doi pisoi la fel.
Nu-i recunoşteai decât
După-o dungă de pe gât,
Iar alteori, mai degrabă,
După-o pată de pe-o labă.
Botoşel avea în plus
Pata jos, şi dunga sus.
Când voia să se prezinte,
Scotea laba înainte,
Iar când ieşea la raport,
Dădea laba paşaport.
Numai când făcea vreun rău
Era leit frate-său.
Când vreo boacănă făcea,
Nimeni nu-l deosebea:
Cu labă şi gât pitite,
Torcea fără să ezite
Şi suav, cu glas înalt,
Se jura că-i celălalt,
Pe când bietul Motoşel
Lua bătaie pentru el.
Erau doi pisoi la fel.
Nu-i recunoşteai decât
După-o dungă de pe gât,
Iar alteori, mai degrabă,
După-o pată de pe-o labă.
Botoşel avea în plus
Pata jos, şi dunga sus.
Când voia să se prezinte,
Scotea laba înainte,
Iar când ieşea la raport,
Dădea laba paşaport.
Numai când făcea vreun rău
Era leit frate-său.
Când vreo boacănă făcea,
Nimeni nu-l deosebea:
Cu labă şi gât pitite,
Torcea fără să ezite
Şi suav, cu glas înalt,
Se jura că-i celălalt,
Pe când bietul Motoşel
Lua bătaie pentru el.
JOC
Uite, ploaia coase
Cerul de pământ
Cu fir de mătase
Răsucit de vânt.
Uite, iarba ţese
Pământul de nori.
M-am gândit adese -
Ori, adeseori:
De la voi se vede
Iarba ca o ploaie
Care curge verde
Peste cer şi-l moaie,
Iar ploaia o fi
Pe-a norilor cale
O iarbă mai gri
Sub tălpile tale.
Hai să facem schimb,
Să vezi şi tu cum e -
Tu îmi dai un nimb,
Eu îţi dau un nume;
Iar dacă ne-ntreabă
Care-or fi din două -
Ploaia-n nori e iarbă,
Iarba-n ceruri plouă;
De ne ispiteşte
Care-i adevărul -
Ploaia-n nouri creşte,
Iarba spală cerul.
Cerul de pământ
Cu fir de mătase
Răsucit de vânt.
Uite, iarba ţese
Pământul de nori.
M-am gândit adese -
Ori, adeseori:
De la voi se vede
Iarba ca o ploaie
Care curge verde
Peste cer şi-l moaie,
Iar ploaia o fi
Pe-a norilor cale
O iarbă mai gri
Sub tălpile tale.
Hai să facem schimb,
Să vezi şi tu cum e -
Tu îmi dai un nimb,
Eu îţi dau un nume;
Iar dacă ne-ntreabă
Care-or fi din două -
Ploaia-n nori e iarbă,
Iarba-n ceruri plouă;
De ne ispiteşte
Care-i adevărul -
Ploaia-n nouri creşte,
Iarba spală cerul.
O FURNICĂ POETĂ
În timp ce scriu
Pe tocul meu
Se urcă o furnică.
Ştie şi ştiu
Că n-are de ce
Să-i fie frică.
Nici s-o alung,
Nici s-o omor,
Nu-mi stă în fire.
O singură nenorocire:
Fără s-o observ, din greşeală,
S-o moi cu peniţa în cerneală
Şi să devină singura furnică albastră
De pe planeta noastră.
Ba, dacă bea din cerneală un pic,
Nu se mai poate face nimic:
Devine singura furnică poetă
De pe planetă.
Şi atunci, trebuie să facă cerere
Şi reclamaţie
Să fie primită (de greiere!)
În uniunea de creaţie.
Pe tocul meu
Se urcă o furnică.
Ştie şi ştiu
Că n-are de ce
Să-i fie frică.
Nici s-o alung,
Nici s-o omor,
Nu-mi stă în fire.
O singură nenorocire:
Fără s-o observ, din greşeală,
S-o moi cu peniţa în cerneală
Şi să devină singura furnică albastră
De pe planeta noastră.
Ba, dacă bea din cerneală un pic,
Nu se mai poate face nimic:
Devine singura furnică poetă
De pe planetă.
Şi atunci, trebuie să facă cerere
Şi reclamaţie
Să fie primită (de greiere!)
În uniunea de creaţie.
LASĂ-MI, TOAMNĂ...
Lasă-mi, toamnă, pomii verzi,
Uite, ochii mei ţi-i dau.
Ieri spre seară-n vântul galben
Arborii-n genunchi plângeau.
Lasă-mi, toamnă, cerul lin.
Fulgeră-mi pe frunte mie.
Astă-noapte zarea-n iarbă
Încerca să se sfâşie.
Lasă, toamnă-n aer păsări,
Paşii mei alungă-mi-i.
Dimineaţa bolta scurse
Urlete de ciocârlii.
Lasă-mi, toamnă, iarba, lasă-mi
Fructele şi lasă
Urşii neadormiţi, berzele neduse,
Ora luminoasă.
Lasă-mi, toamnă, ziua, nu mai
Plânge-n soare fum.
Înserează-mă pe mine,
Mă-nserez oricum.
Uite, ochii mei ţi-i dau.
Ieri spre seară-n vântul galben
Arborii-n genunchi plângeau.
Lasă-mi, toamnă, cerul lin.
Fulgeră-mi pe frunte mie.
Astă-noapte zarea-n iarbă
Încerca să se sfâşie.
Lasă, toamnă-n aer păsări,
Paşii mei alungă-mi-i.
Dimineaţa bolta scurse
Urlete de ciocârlii.
Lasă-mi, toamnă, iarba, lasă-mi
Fructele şi lasă
Urşii neadormiţi, berzele neduse,
Ora luminoasă.
Lasă-mi, toamnă, ziua, nu mai
Plânge-n soare fum.
Înserează-mă pe mine,
Mă-nserez oricum.
LA PARIS
La Paris, la colţ de străzi,
Cireşele cresc în lăzi;
Strugurii afuzalii
Cresc de-a dreptul în cutii;
Piersicile, nici n-ai crede,
Cresc ascunse în şervete;
Şi-ascultaţi-mă pe mine,
Merele cresc în vitrine.
Prunele cresc pe cântar,
Pepenii în galantar,
Fragile, în mare grabă,
Cresc de-a gata din tarabă,
Şi alunele sadea
Cresc în bar, de sub tejghea.
Un plictis de zile mari:
Nici albine, nici bondari.
Dar, în schimb, nimic de zis,
Pe-orice stradă din Paris,
Orice câine, cât de mic,
Creşte-n coadă un covrig.
Cireşele cresc în lăzi;
Strugurii afuzalii
Cresc de-a dreptul în cutii;
Piersicile, nici n-ai crede,
Cresc ascunse în şervete;
Şi-ascultaţi-mă pe mine,
Merele cresc în vitrine.
Prunele cresc pe cântar,
Pepenii în galantar,
Fragile, în mare grabă,
Cresc de-a gata din tarabă,
Şi alunele sadea
Cresc în bar, de sub tejghea.
Un plictis de zile mari:
Nici albine, nici bondari.
Dar, în schimb, nimic de zis,
Pe-orice stradă din Paris,
Orice câine, cât de mic,
Creşte-n coadă un covrig.
CONGRES
Sus, deasupra casei mele,
E un sfat de rândunele;
Pe sârma de telegraf
S-a deschis mare conclav;
Pe stâlpii-nalţi, mai ales,
E-un adevărat congres;
Pe horn, ţigle, tencuială,
E-adunare generală;
M-au trezit cu noaptea-n cap,
De cip-cip nu mai încap;
Bat din aripi, strigă toate
Şi descriu prin aer roate;
Fac un cerc plin de avânt
Şi se înscriu la cuvânt
Ca să ţină sus şi tare
Câte-un discurs fiecare.
Şi nu e nici o mirare:
Chestiunea-i arzătoare,
Că-i pe ordinea de zi
Plecarea spre Miază-Zi
Şi oricare vrea acum
Să spună şi ce, şi cum,
Încât împrejur pe-o leghe
E-un vacarm fără pereche
Dar eu, drept să spun, mă mir
Că nu-i şi mai abitir,
Căci – vă gândiţi ? – ele toate
Pleacă în străinătate !
E un sfat de rândunele;
Pe sârma de telegraf
S-a deschis mare conclav;
Pe stâlpii-nalţi, mai ales,
E-un adevărat congres;
Pe horn, ţigle, tencuială,
E-adunare generală;
M-au trezit cu noaptea-n cap,
De cip-cip nu mai încap;
Bat din aripi, strigă toate
Şi descriu prin aer roate;
Fac un cerc plin de avânt
Şi se înscriu la cuvânt
Ca să ţină sus şi tare
Câte-un discurs fiecare.
Şi nu e nici o mirare:
Chestiunea-i arzătoare,
Că-i pe ordinea de zi
Plecarea spre Miază-Zi
Şi oricare vrea acum
Să spună şi ce, şi cum,
Încât împrejur pe-o leghe
E-un vacarm fără pereche
Dar eu, drept să spun, mă mir
Că nu-i şi mai abitir,
Căci – vă gândiţi ? – ele toate
Pleacă în străinătate !
SEMINȚE
Cine dintre voi
Ştie ce pierde
O turmă de oi
Prin câmpia verde ?
Rotunde mărgele
Lucioase şi mici,
Ca nişte ghiulele
Pentru licurici.
Cine-ar sta să-ngroape
În pământ degrabă
Vreo două-trei boabe
Şi le-ar pune apă
Ar vedea cum iese
Din pământ uşor
O blăniţă deasă
Şi un botişor;
Ar vedea c-apar
Ici-colo codiţe,
Ba uneori chiar
Şi două corniţe.
Că-s sâmburii mei
Seminţe de miei,
Şi mărgelele-s
Seminţe de iezi.
Ştie ce pierde
O turmă de oi
Prin câmpia verde ?
Rotunde mărgele
Lucioase şi mici,
Ca nişte ghiulele
Pentru licurici.
Cine-ar sta să-ngroape
În pământ degrabă
Vreo două-trei boabe
Şi le-ar pune apă
Ar vedea cum iese
Din pământ uşor
O blăniţă deasă
Şi un botişor;
Ar vedea c-apar
Ici-colo codiţe,
Ba uneori chiar
Şi două corniţe.
Că-s sâmburii mei
Seminţe de miei,
Şi mărgelele-s
Seminţe de iezi.
