luni, 3 septembrie 2012

POVESTIRI ISTORICE - ȘTEFAN CEL MARE



ARCUL  ȘI TOLBA CU SĂGEȚI

de  Dumitru Almaș







Pe vremea când Ştefan cel Mare era copilandru se dusese vestea că undeva, într-o peşteră din Munţii Neamţului, în mijlocul codrilor numiţi ai Strihanului, s-ar găsi ascuns din vremuri străvechi un arc cu săgeţi vrăjite.


Arcul acela - se spunea - fusese anume lăsat acolo de un viteaz care-şi găsise adăpost în acea peşteră când fusese împresurat de o întreagă armie de tătari. Iar viteazul nu fusese altul decât acela care întemeiase ţara Moldovei.


- Atâta se mai ştie, adăugau bătrânii clătindu-şi bărbile, că numai "flăcăul fără pereche-n lume", dacă ar putea pune stăpânire pe arc, ar putea să domnească peste Moldova aşa fel încât nimeni n-ar mai izbuti să-i calce hotarul fără a-şi primi pedeapsa.

Numai că peştera din codrii Strihanului a ajuns, urmau ei, în puterea unui urs de o sălbăticie neînchipuită, care i-a răpus pe toţi cei care s-au apropiat de acele locuri şi de-atunci nimeni n-a mai avut curajul să-l înfrunte pe urs.

- Ba eu aş cuteza, a zis Ștefan aflând aceasta. M-oi duce să găsesc ursul. Să-l dobor şi să dobândesc arcul.

Apoi, cu toate sfaturile dimpotrivă ale celor din preajmă, băiatul a început să se pregătească. Apucă ghioaga cea mai tare, încălecă pe cel mai iute. Puse câteva merinde într-o desagă şi porni.
Urcă spre Munţii Neamţului, spre pădurea Strihanului şi, după o cale lungă, ajunse la peşteră şi legă calul de un trunchi.

În peşteră, agăţate de un stei, se vedeau tolba şi arcul.


Ştefan întinse mâna...



Atunci, dintr-un cotlan, de nu ştiu unde, se auzi un mormăit cumplit. O singură zvâcnire de spaimă îl străpunse pe Ștefan. Numai una... ca fulgerul se răsuci spre fiară. Ridică ghioaga şi lovi... ca trăznetul lovi...


Orb de durere, ursul se prăvăli. În clipa aceea Ştefan prinse în mâna arcul, întinse coarda şi slobozi o săgeată în inima ursului.


După aceea ieşi pe pajistea ruginită de frunzele cu licăr de aramă a toamnei.
Răsuflă din greu după fierbinţeala luptei şi, zâmbind cu mulţumire, încălecă şi plecă pe calea întoarsă.


Ducea tolba cu săgeţi şi arcul.


Arcul despre care se ştie că Stefan cel Mare al Moldovei nu s-a mai despărţit de el pâna la moarte.









9 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Mă bucur că ți-a plăcut și îți mulțumesc pentru vizită și comentariu.

      Ștergere
  2. Răspunsuri
    1. Regret că Dumitru Almaș, autor atât de talentat și îndrăgit mai ales de copii, nu s-a ridicat la standardele tale și a scris o povestire doar...”bunicea”. Mulțumesc totuși pentru comentariu și sinceritate.

      Ștergere
  3. Buna Doina. Ma bucur sincer ca am dat peste blogul tau. Sincere felicitari pentru ceea ce faci. Imi pare o idee nemaipomenita sa aduci in atentia copiiilor de azi(copii hipnotizati de numarul pixelilor de pe ecran sau de ultimul gadget aparut pe piata) povestirile istorice ale copilariei noastre. Poate asa vor fi si ei pasionati cat de cat de istorie. Succes in continuare.

    RăspundețiȘtergere
  4. Minunată poveste!Mi-a plăcut enorm de mult.Îmi place acest blog.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Scuze pentru întârzierea răspunsului dar comentariul tău era...în alt loc...
      Mulțumesc nespus de mult pentru aprecierea ta amabilă referitoare la blogul meu și mă bucur pentru că ți-a plăcut povestirea; pun, în general, povestirile din programa școlară.Numai bine și mulțumiri !

      Ștergere