vineri, 7 septembrie 2012

POVEȘTI POPULARE


Bine v-am găsit, prieteni ! Eu sunt  Oana și am să vă spun câteva povești . Sunt sigură că o să vă placă !






LEGENDA CELOR 8 MINUTE 



Legenda spune că o femeie săracă ce-și purta pruncul în brațe, trecând pe lângă o peşteră a auzit o voce misterioasă care i-a spus:


- Intră şi ia tot ceea ce îţi doreşti, dar să nu uiţi ceea ce-i mai important. Aminteşte-ţi că după ce vei ieşi poarta se va închide pentru totdeauna. Aşa că, profită de această oportunitate, dar nu uita ce-i mai important !


Femeia a intrat în peşteră şi a găsit multe bogăţii.



Fascinată de aur şi bijuterii, a aşezat copilul pe o stâncă şi a început să strângă de zor tot ce putea duce.



Vocea misterioasă i-a vorbit din nou:
“Ai doar 8 minute !”


Când au trecut cele 8 minute, femeia, încărcată cu aur şi pietre preţioase, a fugit afară din peşteră şi poarta s-a închis.



Atunci şi-a amintit că a uitat copilul înăuntru, dar poarta s-a închis pentru totdeauna.




BOGĂȚIA A DURAT PUȚIN, IAR DISPERAREA PENTRU TOTDEAUNA.







NASTRATIN HOGEA ȘI TURBANUL




Odată, la târg, lui Nastratin i-a plăcut grozav de tare un turban.


- Cum îl dai ? l-a întrebat pe negustor, luându-şi aerul unui cumpărător serios.


- Ieftin ca braga, Hogea ! Doar zece parale ! a fost răspunsul.
- S-a făcut ! Împacheteaza-mi-l iute, că-l iau !


Când să iasă din prăvălie, a dat cu ochii de o desagă numai bună pentru el.


- Dar traista asta, cum o vinzi ?
- Ei, pentru un mușteriu ca domnia-ta, o las tot la zece parale ! a încercat să-i intre în voie negustorul.


- Atunci, în locul turbanului, împachetează-mi desaga ! hotărî Nastratin.


Apoi, a luat pachetul şi fără să deschidă punga, a părăsit prăvălia.


- Iartă-mă, Hogea, a strigat după el stânjenit vânzătorul, pesemne că de prea multe griji sau gânduri ai uitat să-mi laşi banii.


-Ce bani ?! s-a mirat Nastratin. Nu ţi-am lăsat turbanul în locul traistei ?


- Asta aşa-i, numai că nici turbanul nu l-ai plătit.
- Eşti nemaipomenit, bre, omule ! îşi ieşi din fire Nastratin. Ia te uită cu ce aiurit am intrat în cârd ! Dar ce, ţi-am luat cumva turbanul, de îmi ceri să ţi-l plătesc ?! Şi se depărtă, lăsându-l pe negustor zăpăcit cu totul.





BLANA URSULUI



Un vânător, umblând după vânat prin pădure, numai ce zăreşte un urs. ”Bine că-i ştiu locul. A doua oară nu-mi mai scapă”.


Peste câteva zile se întâlneşte vânătorul nostru cu un cojocar.


- Ştii ceva, frăţioare ? Am o blană mare şi frumoasă de vânzare.


- De lup sau de vulpe ?
- De urs şi încă ce urs...


Îi plăteşte cojocarul arvună, beau aldămaşul, dar când îl întreabă unde este blana, vânătorul răspunde:


- În pădure. Dar nu te teme, omule! Chiar mâine voi vâna ursul. Îi ştiu bine locul. Ba te poftesc şi pe dumneata să mă însoţeşti.


A doua zi plecară cei doi în pădure: vânătorul merge şi îşi face planul cum să tragă ca să nu strice blana.


Dar, iată, ursul vine, într-adevăr, trosnind crengile, îndreptat chiar către el.


Cojocarul apucă să se urce în cel mai apropiat copac. Vânătorul tremura ca varga. Trage, dar nu nimereşte. Ursul se apropie. Atunci vânătorul se trânteşte la pământ, ţinându-şi răsuflarea, aşa cum ştia din auzite, că ursul nu se atinge de mortăciuni.


Ursul se trânteşte peste vânător. Îl ascultă la ureche şi, neauzindu-se răsuflarea, pleacă în pădure, lăsându-l pe vânător în plata lui.


Puşcaşul se scoală galben ca mort. Din pom cojocarul întreabă:


- Măi frăţioare, ursul ce vorbe ţi-a spus la ureche ?
- Mi-a spus, zice vânătorul pe jumătate mort, ca să nu mai vând niciodată blana ursului din pădure.

Nu tocmi ce nu ai !
sau
Vulpea-n crâng şi blana-n târg!







NASTRATIN HOGEA ȘI ULIUL




Într-o zi, Nastratin s-a înfruptat la un han dintr-o porţie de ficat gătit cu totul altfel de cum mâncase vreodată.


Şi cum îi plăcuse peste măsură noul fel de bucate, s-a grăbit să-i ceară hangiului reţeta şi ca să n-o uite, a scris-o iute pe un petec de hârtie.

În drum spre casă, a cumpărat nişte ficat proaspăt, nerăbdător să-şi gătească, a doua zi, gustoasa mâncare. Şi cum mergea el aşa, cu gândurile aiurea, fără să ia aminte la ce se petrece prin preajmă, un uliu, care-l urmărea mai demult, s-a lăsat în jos ca un pietroi, i-a înhăţat pachetul cu ficat din mână şi s-a depărtat în rotocoale tot mai largi.


- Degeaba, degeaba ! i-a strigat Nastratin, trezit dintr-o dată din visare. Degeaba, tăicuţule uliu ! Că tot n-o să mănânci din noul fel de bucate pe care l-am descoperit eu azi ! Reţeta, uite-o, e la mine ! Te-ai înşelat, tăicuţule, te-ai înşelat ! şi flutură spre cer petecul de hârtie pe care l-a scris în han.






CĂLUGĂRUL ȘI CÂINELE




Pe un drum, un câine a sărit la un om şi a început să-l latre. Omul însă a pus imediat mâna pe o piatră şi a aruncat după animal. Câinele s-a ferit imediat şi, ce să vezi ?! A sărit mai tare la om, gata-gata să-l muşte.


Speriat rău, omul a mai apucat doar să intre într-o curte şi să trântească poarta. Acum stătea acolo, în timp ce câinele urla de mama focului dincolo de gard.


Chiar în acel timp, a trecut pe stradă şi un călugăr.



Văzându-l, câinele a sărit la el, lătrând şi arătându-şi colţii. Liniştit, călugărul a scos o bucată de pâine din traistă şi i-a întins-o căţelului. Imediat, acesta a încetat să latre, s-a apropiat uşor-uşor şi, dându-şi seama de bunătatea omului, a luat bucăţica de pâine chiar din mâna acestuia şi a început să o mănânce de zor. Apoi s-a aşezat lângă călugăr, dând din coadă.


- Vezi, omule – i-a spus părintele celui din spatele gardului – bunătatea naşte totdeauna bunătate. Dacă tu ai fost rău cu câinele, cum ai fi vrut să fie el cu tine ? Hai, vino şi mângâie-l !


Să nu mai faci niciodată un rău, acolo unde poţi face bine. Şi crede-mă, oriunde şi oricând poţi face numai bine. De tine depinde !







Noapte bună !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu