miercuri, 19 septembrie 2012

BRUNO FERRERO - fragmente din ” 365 POVESTIRI PENTRU SUFLET ”


Dedic acestă postare - ca semn de mulțumire și recuniștință -  fiicei mele Nicoleta și fiului meu Dan - sunt niște părinți extraordinari, niște îngeri pentru copiii lor și pentru mine - într-un timp atât de zbuciumat ca cel de azi și plin de tot felul de provocări - pentru ei, familia și copii nu sunt poveri ci BUCURIA ȘI ROSTUL VIEȚII !

VĂ MULȚUMIM ȘI VĂ IUBIM NESPUS DE MULT !






Bruno Ferrero este un preot și un scriitor italian. Are o licență în teologie și prin scrierile sale încearcă să facă mai accesibile înțelegerii oamenilor pildele și normele eticii și religiei. Este directorul  ziarului ” Buletin Salesian”.

A devenit cunoscut în întreaga lume datorită cărții sale ” 365 Povestiri pentru suflet” - titlul vorbește de la sine despre conținutul povestirilor iar eu am să vă transcriu două dintre ele, povestiri  pe care le consider cele mai importante pentru voi copii.












ÎNGERUL


A fost odată un copil pe cale să se nască.

Într-o zi, el l-a întrebat pe Dumnezeu:

"Știu că mâine mă vei trimite pe Pământ, dar spune-mi, te rog, cum voi supraviețui eu acolo așa mic și neajutorat ?"
Dumnezeu i-a raspuns:
"Dintre miile de îngeri am ales unul pentru tine. Te va aștepta și va avea grijă de tine."

"Dar aici, în Rai, eu nu fac altceva decât să cânt și să zâmbesc. De asta am nevoie ca să fiu fericit ! "

Dumnezeu i-a răspuns:

"Îngerul tău va cânta pentru tine în fiecare zi. Tu vei simți iubirea lui și vei fi fericit."

"Și", spuse copilul, "cum voi înțelege ce îmi vor spune oamenii dacă eu nu știu limba lor ? "

"Asta e simplu " răspunse Dumnezeu, " Îngerul tău îți va spune cele mai frumoase și mai dulci cuvinte pe care le vei auzi și, cu multă răbdare și grijă, îngerul tău te va invăța să rostești cuvinte."


Copilul privi către Dumnezeu spunând: "Și ce voi face când voi vrea să vorbesc cu Tine ? ".

Dumnezeu îi zâmbi copilului și-i spuse: " Îngerul tău te va învăța cum să te rogi."

Copilul adăugă: "Am auzit că pe Pământ sunt și oameni răi. Cine mă va ocroti ? "

Dumnezeu răspunse: "Îngerul tău te va apăra chiar cu prețul vieții sale ! ".

Întristându-se, copilul zise: " Dar eu voi fi mereu trist pentru că nu te voi mai vedea."


Dumnezeu îi răspunse: " Îngerul tău îți va vorbi continuu despre Mine și te va învăța calea spre Mine, deși eu voi fi cu tine întotdeauna."


În acel moment, era atâta liniște și pace în Rai, încât se auzira vocile de pe Pământ. În grabă, copilul puse întrebarea oftând:

"Oh, Doamne, eu trebuie să plec acum; spune-mi, te rog, numele îngerului meu ! ".


"Numele îngerului tău nu are nici o importanță... Tu îi vei spune simplu "Mamă" replică Dumnezeu. 


Respectă-ți mama. Iubește-o. Apreciaz-o, săruta-i mâinile în semn de mulțumire și fii mândru că ai o mamă atât de iubitoare și de grijulie !


















ȘI DUMNEZEU FĂCU TATĂL



Atunci când Dumnezeu se hotărî să-l facă pe tată, începu cu o structură mai degrabă înaltă și robustă.
Atunci, un înger care era prin preajmă, îl întrebă :

"Dar ce fel de tată mai e și ăsta ? Dacă pe copii îi vei face mici de statură, de ce l-ai făcut pe tată atât de mare ? Nu se va putea juca cu trenulețul fără să se pună în genunchi, nu va putea să-și învelească copilul fără să se aplece și nici măcar să-l sărute fără să se aplece foarte tare ! "


Dumnezeu zâmbi și răspunse:

"E adevărat, dar dacă îl fac mic ca pe un copil, copiii nu vor mai avea spre cine să-și ridice privirea.”

Când făcu apoi mâinile tatălui, Dumnezeu le modelă destul de mari și puternice. Îngerul clătină din cap și spuse:

"Dar... mâini mari ca acestea nu vor putea închide și deschide ace de siguranță, nici să încheie sau să descheie năsturași și nici să împletească codițe sau să scoată o așchie din deget."

Dumnezeu zâmbi și spuse: " Știu, dar sunt destul de mari pentru a ține tot ce se găsește în buzunarele unui copil și destul de mici pentru a cuprinde în palme fețișoara lui."

Dumnezeu tocmai făcea cele mai mari picioare care se pomeniră vreodată, când îngerul izbucni:
















“Nu e bine ! Crezi că aceste doua prăjini vor putea sări dimineața devreme când plânge bebelușul ? Sau să treacă printr-o ceată de copii fără să strivească vreo doi cel puțin ? "

Dumnezeu zâmbi și spuse: " Nu te neliniști, vor fi foarte bune. Vei vedea: vor folosi să-l salte pe genunchi pe un copil care vrea să se joace de-a caluțu’ sau să alunge șobolanii într-o casă de țară sau să se încalțe cu pantofi care n-ar fi pe măsura nimănui altcuiva."

Dumnezeu lucră toată noaptea dând tatălui puține cuvinte, dar un glas puternic și autoritar, ochi care vedeau totul și rămâneau totuși calmi și înțelegători.

La sfârșit, după ce rămase puțin pe gânduri, adăugă un ultim lucru: lacrimile.

Se întoarse apoi spre înger și-l întrebă:

"Acum ești convins că un tată poate iubi ca o mamă ?"


Niște studenți primiseră ca proiect de sfârșit de săptămână o lungă și caldă îmbrățișare dată tatălui lor. "Nu pot face așa ceva ", protestă unul dintre ei, "tata ar face infarct !"

"Și apoi", spuse altul, " tata știe că-l iubesc."

"Atunci este simplu.", răspunse profesorul. "De ce n-o faci ?"

Lunea următoare, toți vorbeau surprinși de cât de plină de satisfacție fusese experiența.

"Tata s-a apucat să plângă !", spunea unul.

Iar altul: "Ciudat. Tata mi-a mulțumit."








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu