duminică, 17 martie 2013

PRIMĂVARA - poezii






PRIMĂVARA

de Emilia Plugaru

Două vrăbiuţe
Ciugulesc de zor:
– Ce de-a iarbă, soro
Creşte pe răzor...





- Uite şi o floare
Albă a-nflorit.
- Floricica, soro
Nu-i de ciugulit.





E atât de mică
Şi de parfumată,
Nu aş vrea s-o rupă
Vreun copil, surată.





- Ce de-a albinuţe
Zumzăie pe-afară
- Cum făr-de albine,
Soro-i primăvară








"DE PE-O ”BUNĂ - DIMINEAȚĂ”


de Otilia Cazimir
De pe-o "bună dimineaţă"
Cu tulpină de cârcel,
A sărit un gândăcel
Cu mustăţile de aţă.





Alţi gândaci mărunţi şi roşii,
Care-şi poartă fiecare
Ochelarii pe spinare,
Dorm la soare, somnoroşii!





Iar pe-un fir de păpădie
Ce se-nalţă, drept, din iarbă,
Suie-un cărăbuş cu barbă,
În hăinuţa aurie.





Suie, mândru şi grăbit,
Să vestească-n lumea mare:
- Prea cinstită adunare,
Primăvara a sosit !








LĂCRĂMIOARA

de Emilia Plugaru

Vântul trece lin, uşor
Printre arbori şi deodată
C-un parfum îmbătător
S-a umplut pădurea toată.





Florile din jur se-ntreabă:
- Poate vine-n ospeţie
Vreo zeiţă de la îngeri?
Să ne-mbete, cine ştie?
- Nu, răspunde-nfumurată,
Îndreptând capul spre soare,
Floarea care printre flori,
Este-n codru cea mai mare.





Nu e alta-aici ca mine,
O zeiţă sunt doar eu!
- Ah, îi zice atunci pădurea,
Ai miros urât şi greu.





Eşti tu mare, eşti ghimpoasă,
Dar zeiţă-i altă floare,
Uite-o colo subţirică,
Gingaşă, fermecătoare.





Stă cuminte, stă în umbră,
Aplecată spre pământ,
Lacrimi albe, mici, rotunde,
Clopoţei de-argint în vânt...





Ea e floarea, ea-i zeiţa,
A-nflorit întâia oară.
Ne-a adus parfum ceresc
Şi-i vom zice... Lăcrămioară.











OASPEȚII PRIMĂVERII

de Vasile Alecsandri

În fund, pe cer albastru, în zarea depărtată,
La răsărit, sub soare, un negru punct s-arată !
E cocostârcul tainic în lume călător,
Al primăverii dulce iubit prevestitor.





El vine, se înalţă, în cercuri line zboară
Şi, răpide ca gândul, la cuibu-i se coboară;
Iar copilaşii veseli, cu peptul dezgolit,
Aleargă, sar în cale-i şi-i zic: "Bine-ai sosit !"





În aer ciocârlia, pe casă rândunele,
Pe crengile pădurii un roi de păsărele
Cu-o lungă ciripire la soare se-ncălzesc
Şi pe deasupra bălţii nagâţii se-nvârtesc.





Ah! iată primăvara cu sânu-i de verdeaţă !
În lume-i veselie, amor, sperare, viaţă,
Şi cerul şi pământul preschimbă sărutări
Prin raze aurite şi vesele cântări !









RAPSODII DE PRIMĂVARĂ

de George Topârceanu


I

Sus prin crângul adormit,
A trecut în taină mare,
De cu noapte, risipind
Şiruri de mărgăritare
Din panere de argint,
Stol bălai
De îngeraşi,
Cu alai
De toporaşi.
Primăvară, cui le dai ?
Primăvară, cui le laşi ?



II



Se-nalţă abur moale din grădină.
Pe jos, pornesc furnicile la drum.
Acoperişuri veştede-n lumină
Întind spre cer ogeacuri fără fum.





Pe lângă garduri s-a zvântat pământul
Şi ies gândacii-Domnului pe zid.
Ferestre amorţite se deschid,
Să intre-n casă soarele şi vântul.





De prin balcoane
Şi coridoare
Albe tulpane
Fâlfâie-n soare.
Ies gospodinele
Iuţi ca albinele,
Părul le flutură,
Toate dau zor.
Unele mătură,
Altele scutură
Colbul din pătură
Şi din covor.





Un zarzăr mic, în mijlocul grădinii,
Şi-a răsfirat crenguţele ca spinii
De frică să nu-i cadă la picioare,
Din creştet, vălul subţirel de floare.





Că s-a trezit aşa de dimineaţă
Cu ramuri albe - şi se poate spune
Că-i pentru-ntâia oară în viaţă
Când i se-ntâmplă-asemenea minune.





Un nor sihastru
Şi-adună-n poală
Argintul tot.
Cerul e-albastru
Ca o petală
De miozot.



III



Soare crud în liliac,
Zbor subţire de gândac,
Glasuri mici
De rândunici,
Viorele şi urzici...





Primăvară, din ce rai
Nevisat de pământeni
Vii cu mândrul tău alai
Peste crânguri şi poieni ?
Pogorâtă pe pământ
În mătăsuri lungi de vânt,
Laşi în urmă, pe câmpii,
Galbeni vii
De păpădii,
Bălţi albastre şi-nsorite
De omăt topit abia,
Şi pe dealuri mucezite
Arături de catifea.





Şi porneşti departe-n sus
După iarna ce s-a dus,
După trena-i de ninsori
Aşternută pe colini...
Drumuri nalte de cocori,
Călăuzii cei străini,
Îţi îndreaptă an cu an
Pasul tainic şi te mint
Spre ţinutul diafan
Al câmpiilor de-argint.
Iar acolo te opreşti
Şi doar pasul tău uşor,
În omăt strălucitor,
Lasă urme viorii
De conduri împărăteşti
Peste albele stihii...
Primăvară, unde eşti ?








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu