vineri, 15 august 2014

LA VÂNĂTOARE de George Topîrceanu


http://vpcards.files.wordpress.com/2013/01/vintage-postcard-hunting-001a.jpg


DECORUL


Sus, pe dealuri, Toamna pune
Miriști galbene-n lumină,
Arături ca de cărbune
Și mohoare de rugină.

Rânduri-rânduri, spre câmpie

Se perindă nori de plumb
Peste larga simetrie
De coline cu porumb.

Iar când soarele străbate,

Luminând peisajul vast
De dreptunghiuri colorate
Într-un limpede contrast,

Saltă-n valuri jucăușe

Și foșnește lung sub soare,
Cu mătasă la pănușe,
Mămăliga viitoare...



http://images.metmuseum.org/CRDImages/ep/web-large/DT1961.jpg

UN  IEPURE



Scurt, mohorul a foșnit...
Și spre neagra arătură
Într-o clipă s-a ivit
Un măgar-miniatură!

Din căpiță sare pleavă,

Sar gunoaie dintr-un snop.
Pușca scoate fum pe țeavă
Și pornește ca un dop...

A căzut... ba nu! Din goană,

Mic, elastic și urgent,
Lâng-o tufă de simziană
A făcut un compliment.

Spre porumb acum s-abate...

Un scaiete zăpăcit
Îl întreabă: — Ce e, frate?
— Sunt teribil de grăbit!...

Alungat ca de furtună,

Cu picioare de lăcustă,
Se destinde și s-adună
Peste-o miriște îngustă.

Ca o minge se prăvale,

Se coboară și se suie
Prin hârtoapele din vale:
Uite-l — nu e, uite-l — nu e!...

Liniștea coboară iarăși

Peste țarinile moarte...
— L-ai scăpat ! zice-un tovarăș.
— Mi-a sărit cam de departe...



http://www.belygorod.ru/img2/RusskieKartinki/Used/266erov_OhotnikiNaPrivale.jpg


MASA

Din văzduh abia s-aude
țipăt jalnic de prigorii...
Cu ciubote mari și ude
Stau la masă vânătorii.

Toți cu pușca lângă geantă,

Guralivi și orășeni,
Pun o pată discordantă
Pe căpița de strujeni.

Și e frig, și toți îngheață...

Și din când în când nu strică,
Începând de dimineață,
Câte-un strop de săcărică...

— Într-o toamnă, zice unul,

La un capăt de răzor
M-am oprit să scot tutunul...
Când, de jos, de la picior,

Fără veste văd că-mi sare

Un șoldan cât un vițel,
Și stârnește-n goana mare
Alți vreo șapte după el!

Trag cu ploaie în grămadă,

Fără să țintesc deloc...
Cine s-aștepta să-mi cadă
Patru iepuri dintr-un foc?...

— Astea sunt invenții pure...

Mie mi s-a întâmplat,
La o goană-ntr-o pădure,
Un mister adevărat.

Nici nu m-așezasem bine,

Stam cu pușca subsuoară...
Când deodată lângă mine
Se oprește-o căprioară.

Stă și-ascultă, imobilă...

Eu atunci — mă știți cum sânt —
M-a cuprins un fel de milă:
Am oftat... și-am tras în vânt.

Când văzu că „umplutura"

Trece fără s-o atingă,
Ea și-a-ntins la pușcă gura
Și-a-nceput... așa s-o lingă...

— I-auzi colo, ce curaj, mă!

Asta și-a-ntrecut perechea !
... Buruienile din preajmă
Trag și ele cu urechea.

Un măceș de două șchioape

Zice-n taină unui spin:
— Dumneata ești mai aproape,
Ia-l de mânecă puțin !




http://images.fineartamerica.com/images-medium-large/duck-shooting-henry-thomas-alken.jpg

LA  ÎNTOARCERE

Vântul curge spre câmpie
Transparent și uniform.
Toate ierburile-nvie,
Toate țarinile dorm.

Ici și colo se ridică

Câte-un nour alb de praf...
Străjuind șoseaua mică
Stâlpii rari de telegraf

(Tot mai singuri, ceafă-n ceafă,

Suluri vinete de fum
Lungi ca gâturi de girafă),
Înșirați pe lângă drum,

Spre orașul plin de turle

Stau privind c-un aer tâmp...
Și deodată-ncep să urle
Că-i apucă noaptea-n câmp.









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu