sâmbătă, 22 februarie 2014

TATĂL ȘI ZECE FECIORI - de Alexandru Mitru

http://www.referatele.com/referate/romana/Alexandru-Mitru/images/Alexandru-Mitru.jpg

Alexandru  Mitru  1914 - 1989





Vai de feciorul care-și izgonește tatăl din pragul casei sale, că fapta lui nu poate fi iertată.

Un tată avusese zece feciori. Și-așa se întâmplă câteodată, s-a apucat bătrânul să-și dea toată averea celor zece copii.

A împărțit-o în părți egale.

- O să mănânc la unul, m-oi odihni la altul...Că sunt copiii mei ! gândea bătrânul.

Puțină vreme după asta, plecă la fiul său cel mare.

- Voi sta la el la masă ! își zice tatăl.

Dar buna prevedere îl face să-și ia cu el bucate ce mai avea prin casă: puțină brânză, pită și vin.

Băiatul cel mare stătea la masă cu soția și copiii. Când vede prin fereastră că vine tatăl, începe să ascundă sub pat străchinile și oalele cu mâncare.

- Ce să-i mai dăm și lui ? zice și soția. N-avem destul copiii noștri, ca să-l hrănim ?

Intră bătrânul în casă.

- Ei, ce mai faceți ? îi întrebă. Ați stat la masă ?

- Am stat ! răspunde iute feciorul cel mai mare.

- Păcat - mai glăsuiește bătrânul - vă adusesem aicea în traistă niște buruieni de leac.

Caută în grabă nora în traistă și află înăuntru brânza, pita și vinul.

- Și-acuma plec - a spus bătrânul - mâncați voi singuri ce-am adus....

Văzuse, pasămite, cum se îngrămădeau pisicile și câinii sub pat, ca să mănânce mâncarea ce fusese ascunsă acolo.

Pleacă. Se duce la feciorul cel de-al doilea și-i cere un loc să se odihnească.

Feciorul prinde să se plângă că are oaspeți și n-are loc în casă. Și-l duce pe bătrân în grajd, îi dă o pătură numai zdrențe și îi arată o grămadă de fân, zicându-i să se culce acolo.

Bătrânul rupe pătura în două, și jumătate o dă înapoi feciorului.

- De ce-o rupi în două ? se miră feciorul

- Pentru cî jumătate vreau s-o dai feciorilor tăi, s-o păstreze și să ți-o dea ție când vei fi la rândul tău gârbov și le vei cere adăpost ! a glăsuit cu amărăciune moșneagul.

Feciorul însă n-a înțeles înțelepciunea bătrânească. L-a lăsat singur pe tatăl său în grajd și a plecat să se desfete cu oaspeții care-i avea în casă.

În celelalte zile a pornit iar bătrânul la drum. A mers la fiecare dintre feciorii săi. Și fiind acum sărac, nici unul nu-l băga-n seamă.  Care n-avea bucate !...Care n-avea loc !...Care, că are oaspeți !... Și tot așa...

„Ei, iacătă - și-a zis bătrânul - un tată a ținut zece feciori, dar zece feciori nu pot să sprijine un tată. Dar lasă, vor înțelege ei odată purtarea ce se cuvene s-o aibă !”

Nu s-a mai dus pe urmă la nici unul dintre feciori.

Văzând feciorii că nu mai vine tatăl, au gândit c-a murit, și au trimis o slugă să vadă și să iscodească.

Bătrânul a văzut că vine sluga. A umplut un urcior cu pietricele și a început să-l zdrăngăne, să sune pietricelele și a rostit ca pentru sine:

- Dragii mei dragi gălbenași, ce bine că v-am păstrat...Voi n-o să fiți decât ai acelui fecior ce m-o iubi și m-o îngriji mai bine !

Sluga a alergat îndată să vestească pe feciori că tatăl mai are un urcior cu galbeni și c-a hotărât să dea urciorul aceluia dintre feciori care îl va iubi și-l va îngriji mai bine.

Să fi văzut cum alergau feciorii și nurorile cu pruncii după ele:

- Tătucă...Vin-la mine !

- Ba la mine...

- Noi te iubim mai mult !

- Ba noi...

Îi apucase dragostea de tată.
S-au luat la sfadă, care să-l îngrijească, la care să stea, la care să mănânce.

- Bun ! a rostit bătrânul. Văd eu că mă iubiți cu toții. Voi sta pe rând la fiecare câte o săptămână. Și voi vedea eu cine mă iubește cu adevărat. Urciorul îl voi îngropa într-un loc știut numai de mine. Și numai după moarte veți afla unde e.

L-au luat feciorii, l-au mângâiat, l-au îngrijit până la moarte; vroia fiecare să-i arate cât îl iubește.

Când a închis ochii, bătrânul a lăsat o scrisoare la notar. Și-n ea spunea unde-i ascuns urciorul.

Feciorii au alergat și au dezgropat urciorul. În urcior nu erau decât pietricele. Iar alături de el, un răvaș. În răvașu acesta le povestea de-a fir a păr ce și cum făcuse.

Abia atunci au înțeles feciorii greșeala pe care-o făptuiseră.

Abia atunci au înțeles mâhnirea din inima aceluia ce le fusese tată...

(Din vol. Povești cu tâlc,
Editura tineretului, 1967)






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu