joi, 2 ianuarie 2014

LAȘUL - povestire de Asztalos Istvan










Kis Anti e un băiat brunet, bine legat. Școlar. În vacanță a fost căpetenia copiilor din cartierul Uliului. Lui îi cereau sfat băieții, dacă se întâmpla ceva.

Cei din cartierul Uliului aveau un minunat teren de joacă: lutăria. Foarte bună pentru jocul de-a v-ați ascunselea, dar și pentru fotbal. Avea și porțiuni netede, și gropi săpate în coasta colinei. Mai mult aici se adunau copiii din cartierul Uliului, în vacanță.

Într-o zi de august, pe la amiază, trei băieți străbătură în goană cartierul, oprindu-se tocmai în fața casei lui Kis Anti.

- Anti ! Hai afară, Anti ! strigau ei.

Iar când Anti ieși, începuseră să-i explice înfierbântați:

-...Băieții de pe Nădășel !...Vreo zece...În lutărie !....

Kis Anti se răsti la ei:

- Nu pricep nimic. Să vorbească unul singur.

Până la urmă îl lămuriră.

Vreo zece băieți din strada Nădășel au intrat în lutărie și nu mai vor să plece.

Cică au voie și ei să se joace acolo. Cât despre  cei din cartierul Uliului, să nu facă pe grozavii,  că au să cheme o grămadă de băieți de pe Nădășel și-atunci ei vor fi cei ce nu mai îngăduie nimănui să intre în lutărie.

La asemenea vorbe, se posomorî până și Kis Anti.

- Ce porcărie ! zise apoi, îngândurat. Până la urmă însă, hotărî: - Adunați-i pe băieți. Vă aștept pe toți în curtea școlii.

Cei trei mesageri se împrăștiară în trei direcții, adunându-i pe băieții din cartier, cu teribile șuierături.

În mai puțin de o jumătate de ceas, lărmuiau cu toții, ciopor, în curtea școlii.

Crainicii le spuseră încă de pe drum ce anume se întâmplase.

- Până și Kis Anti a spus, măi, că e o porcărie ! deslușeau ei.

Toți erau revoltați.

Până la urmă, Kis Anti începu să le vorbească:

- Băieți ! Nu putem îngădui ! Nu se poate ! Ce cred ei ?!...

Trebuie să mărturisesc că Anti era într-adevăr scandalizat, dar îi făcea plăcere că este căpetenie, că hotărârea i s-a încredințat lui. Își propuse deci să le dovedească băieților că nu degeaba au încredere în el. Dacă o fi nevoie, își va jertfi chiar viața. Are să fie asemeni celebrului și viteazului Petofi.

- Mergem acolo să-i alungăm ! declară Anti.

- Să mergem ! strigară băieții.

- Oho, stați puțin că nu se poate așa, cu una, cu două îi potoli el. Atacăm planificat, din două părți. Una din cete o comand eu, cealaltă Kovacs Joska. A mea se apropie dinspre stradă; ceilalți pe la livadă...

- Ura ! Trăiască Kis Anti ! strigă entuziasmat Nadai Laci din clasa a patra.

Însuflețita exclamație îl ungea la inimă pe Kis Anti.

Îi împărți pe băieți în două tabere.

- Tu, Nadai Laci, treci aici; tu Crișana, dincolo, Oprea încoace; Simon Jancsi dincolo...

Atunci se petrecu însă ceva cu totul neașteptat pentru Kis Anti.

Simon Jancsi declară:

- Eu nu mă duc. Trebuie să merg la bunica și să ajung acasă până sosește mama de la fabrică. De altfel....

- De altfel, ți-e frică !...îl repezi Kis Anti furios.

Simon Jancsi îl privi drept în ochi:

- Nu mi-e frică ! Dar nu vreau să mă bat. Îmi zicea mama să nu care cumva să afle despre așa ceva. Toată lumea luptă pentru pace, zice mama, și tocmai eu să fiu bătăuș ?...

Kis Anti se înfurie. Din partea lui era gata să-și jertfească până și viața - și uite-l pe ăsta cum face pe nebunul...

- Dacă vin dușmanii, tu îi lași să ne cotropească patria ?

- Nu-s dușmani. Sunt și ei băieți ca noi. Iar lutăria nu e patrie. Hai să le spunem frumos că și până acum tot noi ne-am jucat acolo. De ce să te încaieri pe nepusă masă ?...Dacă trei din noi s-au speriat, se cheamă că musai trebuie să ne batem ? Bine, fie, merg și eu, dar nu mă bat. Să aranjăm cu binișorul...

Kis Anti se răsti la el:

- Nu mai veni, lașule ! Ascunde-te după fustele mămichii ! Piei de aici, îi strigă.

Simon Jancsi îl privea fix, plin de mânie:

- Strigi la mine ca la un câine ? Ei, află că plec ! Și răsucindu-se pe călcâie, plecă într-adevăr.

Ceilalți rămaseră locului. Pe urmă, împărțiți în două tabere, porniră împotriva băieților de pe Nădășel, așa cum plănuise Kis Anti.

Când colo se făcură de râs. Nu erau zece băieți, ci numai patru. Jucau bile, foarte pașnici, și ziceau că nu vor să se bată. N-au venit să ocupe lutăria. Doar ăștia trei din cartierul Uliului le-au căutat pricină bătându-și joc de ei și amenințându-i cu bătaia.

Plecară din lutărie la primul cuvânt, fără vreo împotrivire. Kis Anti se gândea, rușinat nevoie mare, la Simon Jancsi.

- Ei...oricum...Chiar dacă a avut dreptate, tot  laș este ! Îi era teamă că trebuie să se bată cu adevărat...Ce vierme laș ! gândea el furios.

Vremea își urmă apoi cursul, dar ei doi nu mai erau prieteni.








Spre sfârșitul lui august, Kis Anti avu parte de o mare bucurie: unchiul său îi dădu un pui de câine-lup. Era tare frumușel, însă nevolnic încă. Una din urechi i se ascuțea în sus; cealaltă avea o pleoștită. Anti îi zicea Codiță și-l purta cu el pretutindeni. Atunci, în după-amiaza cu pricina, tot cu el se dusese la joacă pe malul Șomeșului. În ajun plouase bine; apa crescuse și era cafenie-tulbure. Anti azvârlea pietricele în apa mică de lângă mal, iar cățelușul alerga după ele în salturi caraghioase. Lătra și se oțăra la apă, fericit din cale-afară că stăpânul se joacă cu el. Anti arunca pietrele tot mai departe; îi plăcea curajul cățelușului care nu se sfia să răzbată după ele.

Îi plăcea și era mândru de asemenea câine. Mai ales că vreo cinci-șase băieți priveau la el invidioși.

Anti azvârli piatra și mai departe, iar Codiță merse după ea. Acolo însă îi pieri pământul de sub picioare și bătând caraghios cu picioarele din față, se văzu silit să înoate. Ieși la mal scuturându-se.

- Ce destoinic este ! Știe să înoate, îl lăudă unul din băieți.

- Când o crește, poate salva și oameni, se fuduli Anti, azvârlind o piatră departe de tot.

Cățelușul porni îndată după ea. Acolo însă apa era atât de adâncă, încât se scufundă pe dată până-ngât. Începu să înoate și să se salte, dar nu spre mal,  ci către sforul apei.  Curentul îl prinse într-o clipită: zadarnic se zbătea căci puterea apei îl covârșise, purtându-l tot mai departe. Zece metri, douăzeci, treizeci....Îngrozit, Kis Anti îl văzu pe cățel ajuns tocmai în mijlocul râului învolburat și tulbure.

- Codiță ! Codiță....răcnea el, dar cățelușul neputincios era mânat tocmai la vale.

Urmat de ceilalți, Anti începu să alerge pe lângă apă țipând mereu:

- Codiță, Codiță !

Cățelandrul se zvârcolea istovit; era limpede că nu mai rezistă mult. Din când în când dispărea sub apă.

Atunci - venit în fugă de pe stradă - un băiat blond, care privise câtva timp zbuciumul animalului își scoase la repezeală haina, cămașa și rămas doar în pantalonașii scurți, intră în apă dintr-un salt înotând spre câine. Pătrunse până în mijlocul curentului și reuși să apuce cățelușul tocmai când acesta era să se scufunde pentru totdeauna. Pe urmă începu să înoate cu el spre  mal. Curentul îl târa în aval pe băiat, cu câine cu tot. Capul bălai dispăru și el sub apă de câteva ori la rând - însă copilul nu dădea drumul câinelui. Într-un târziu ieși la mal, cu chiu cu vai, vreo două sute de metri mai devale.

Iar pe mal stăteau băieții și printre ei, aproape mort de spaimă, Kis Anti.

Băiatul cel blond se apropie împleticindu-se, îi dădu câinele aproape neînsuflețit și îi spuse cu glas gâtuit de oboseală:

- Ține, voinicosule ! Dar altă dată să nu te mai joci cu viața unui animal nevinovat.

Kis Anti se zgâi la băiatul bălai. Apoi, rușinat, puse bărbia în piept.

El era: lașul de Simon Jancsi.












Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu