| 
| 
 
 VREAU  IARĂȘI  TEME
 de Gabriela Genţiana Groza
 
 
 Toamna-i anotimpu-n care
Sunt în floare crizanteme
Când s-a dus vacanţa mare
Şi vreau iarăşi să am teme.
 
 Fără mine şcoala oare
N-a fost totuşi plictisită,
După cum şi tabla pare
C-a fost neagră, necăjită ?
 
 Clopoţelu-ntreaga vară
A stat într-un colţ cuminte,
Bucuros el scoate iară
Clinchete ca mai -nainte.
 
 Am intrat iar în viteză
Ore lungi şi recreaţii,
Tare dor îmi e de-o teză
Ce sătul sunt de distracţii !...
 
 Toamna asta-i minunată,
Înflorită crizantemă,
Cartea-i nouă şi curată
Vreau urgent măcar o temă !
 
 Dar aştept cu nerăbdare
De pe-acuma, chiar, vă spun
O vacanţă - nu prea mare -
De la bunul Moş Crăciun !...
 
 
 
 
 
 |  |