Copil frumos, te-aș ține-ascuns
In locul unde n-au pătruns
Nici răutatea, nici mania,
In locul unde e stăpână bucuria.
Și ți-aș păstra desțelenită
Grădina vieții, și-nflorită,
Ca un surâs să fie fiecare floare,
Pe chipul tău să râdă lumina de la soare.
Și ți-aș așterne dragoste în cale,
Din suflet aș lăsa să scuture petale,
Ca să nu simți nici pietre ascuțite și nici spini,
Să nu te rătăcești prin mărăcini.
Vise înalte ți-aț păzi în palmă,
Iar zborurilor tale le-aș ține vremea calmă,
Și timpul l-aș supune și l-aș îmblânzi,
L-aș pune în clepsidră și ți l-aș dărui.
Dar nu știu cum să fac acestea toate,
Nu era scris în nicio carte,
Și nu cred că a fost vreun înțelept
Care știa ceva și a păstrat secret.
Și-atunci tot ce rămâne e să îți dau povețe,
Să te învăț că lumea are multe fețe,
Să îți arăt cum sufletul se oțelește,
Dar dragostea din el e cea care te crește.
Să-ți spun că din durere iei putere,
Că pentru a clădi un vis de multe ori se cere
Să lași bucăți de suflet să se sfâșie din tine;
Dar să nu-ți pară rău când tot ce faci e bine !
Să nu uiți idealuri chiar dacă ți se pare
Că s-au pierdut cândva în neagra depărtare !
Oricât de întuneric, mai sunt câteva stele;
Să cauți mereu zborul și să ajungi la ele !
De cazi, să te ridici mai sus
Și să răsari chiar dacă soarele-a apus !
Dacă pierzi astăzi, poți învinge mâine;
Să nu-ți vinzi inima pe-un colț de pâine !
Să nu uiți niciodată să fii bun și drept,
Să nu te pleci, dar să fii înțelept !
Și vieții să-i surâzi, să știi cum să te bucuri
De împliniri înalte și de mărunte lucruri !
Iar la sfârșit, când scazi și când aduni,
Când timpul ce-ți rămâne e cât să-l ții în pumni,
Să-ți fie gândul liniștit și inima senină
Că ai trăit frumos și viața ți-a fost plină.
Sursa poezie: Carmen Pricop
