duminică, 24 martie 2019

TOARCEȚI FETE, C-A MURIT BABA CLOANȚA - Basm popular cules de Ion Pop-Reteganul

Fișier:Nicolae Grigorescu - Taranca torcand.jpg
Nicolae Grigorescu - Țărancă torcând


Ileana lelei Nastasie era o fată, cât să-i cerci părechea, de frumoasă ce era; nu e deci nici o mirare că era cam somnuroasă, la omul frumos îi stă bine și cam somnuros. Cele babe slabe de gură-i scoaseră vestea c-ar fi chiar lenevoasă, ca toți leneșii, că ziulica îndelungată șade numai și mănâncă și cască gura după cei drumari, că numai a se găti știe... și mai știu eu câte vorbe numai scoaseră blăstămatele de babe despre Ileana lelei Nastasie ? Oleacă de adevăr poate că era și-n vorbele babelor, firește nu tocmai așa cornurat, cum îl spuneau ele. Ba ce să zicem ! unii oameni  - Dumnezeu să nu le scrie-n osândă  - răi la gură ori că doară prietini de-ai babelor, ori că doară dușmani de-ai Ilenii, unii oameni de-aceștia mai scorniră minciuna că lelea Nastasie ar cam netezi din când în când pe Ileana cea frumoasă și lenevoasă cu câte-o despicătură de lemn, ca s-o facă harnică și bărbată, dar în zadar ! Eu nu-s omul care să cred minciuni, cu deosebire despre fetele frumoase, nu voi să aud pic de hulă, că și de-o aud, nu o cred. Destul, că o dată, așa se povestește, lelea Nastasie chiar peria pe Ileana c-o despicătură de lemn și încă așa de frumos, încât biata fată scotea nește zbierete de gândeai că se prăpădește lumea. Crudă mamă mai era și lelea Nastasie! Chiar când se văita Ileana mai cu tărie, când plângea mai cu lacrămi și ofta mai cu suspin, trece feciorul împăratului pe-acolo într-o căruță, cum numai la feciori de împărați vezi. Fata plângea amar. Cugetând feciorul împăratului că poate ajuta ceva, oprește trăsura-n drum și intră-nlăuntru. 

În vremile acelea se vede treaba, că nici feciorii de împărat nu erau așa făloși, ca acum; mai intrau și ei prin casele oamenilor de rând. Întreabă deci pe fată, de ce plânge ? Dar buna mamă, lelea Nastasie, nu lăsă pe Ileana să se obosească cu răspunsul, ci răspunse ea:
- Doară uite, domnișorule, trăsnită asta de fată are să-mi mănânce zilele cu-ndărătnicia ei; avut-am noi cânepă, avut-am și in, eu n-am tors nici un fir, numai tot ea, doar voi vedea-o sătulă de tors, de unde ? mai ajută la cele vecine, mai la neamuri, mai și la streini, cine numai știa că are cânepă nu scăpa de ea să nu-i dea un caier de tors, până gătă la tot satul. Acum după ce nime nu mai are de tors, s-a pus, focuita, că n-oi zice mai bine, s-a pus dumneaei să toarcă  -  cum n-a mai tors om pe lume – uite dumneata, domnișorule, nuielele din gard, apoi să n-o bat ? ba o omor cu bătaia.
— Numai atâta a greșit ? întrebă feciorul împăratului; dacă toată greșala ei e asta, atunci n-o mai bate, făr’ las-o să vină cu mine la mama, îi va da ea cânepă și in până se va sătura de tors și n-a fi silită să toarcă grădelele.

Lelea Nastasie, într-o bobotă de mânie, dădu bucuroasă pe Ileana și din minutul acela n-a mai văzut-o.
După ce ajunse feciorul împăratului acasă, spune mamei sale întâmplarea cu fata cea frumoasă, chiar cum v-o spusei și eu dumneavoastră, adecă el spuse mamei sale atâta cât știu de la lelea Nastasie, dar eu știind mai mult decât el, vă spusei ceva mai multișor. Destul că împărătesei îi păru bine că feciorul i-a adus o fată atât de harnică, o torcătoare atât de năzdrăvană, că vedeți dumneavoastră, doară și la curțile împărătești este lucru, și încă cât lucru ?! Să îmbraci tu atâta amar de cătane, să le hrănești, să le mai dai și arme, și Dumnezeu mai știe cât este acolo de lucru și de învăluit ?!
Împărăteasa însă, muiere bună și-nțeleaptă, nu dădu Ilenii câteva zile nimic de lucru, că doară era obosită de cale și o lăsă până-și va veni în ori. Într-o seară însă, după ce cam gândi împărăteasa că și Ileana se va fi odihnit, destul, o cheamă în curte și-i dădu nici mai mult nici mai puțin, decât doi saci plini, unul cu fuioare de cânepă și altul cu fuioare de in, și-i zise:
— Ileană, vezi tu acești doi saci, sunt plini de fuioare și cred că tu până dimineață le vei toarce toate; dimineață să vii dar, draga mea, cu sacul cu ghemele; acum poți merge dar toarce subțire și răsucește bine tortul, să fie tare, să nu avem val cu el la țesut.

Sărmana Ileană! de-abia-și duce biata de ea sarcinile până-n chilie, nici nu cutează a le dezlega, ci începe a se boci și a plânge, și plânge și se văietă și-și blastămă ceasul în care s-a născut și blastămă pe mumă-sa de ce n-a spus adevărul la feciorul împăratului, căci atunci nu o aducea la curte s-o facă de rușine. Până la miezul nopții ținu tot un plâns. Atunci vede că se deschide ușa singură și intră în casă o babă lungă, seacă, gheboasă cu nește dinți lungi ca și colții de la greblă, era-n adevăr deșirată, de nu o poți numi mai potrivit ca Miezul-nopții, ori Marți-seara ori Mama-huciului. Era baba Cloanța. Fiind însă că întâmplarea o aduse chiar într-o marți seara, Ileana credea că vede pe Marțolea. Cât ce intră baba în casă, suflând greu în degete și răzimată pe-o cârjă, începe a încuraja pe Ileana.

- Nu te teme, draga mătușii, va fi cum va rândui Dumnezeu, știu eu de ce plângi, știu eu ce supărare ai, cunosc eu năcazul care te-a ajuns, dar nu te supăra nimic, culcă-te și dormi în pace, voi isprăvi eu tot lucrul, apoi trăind în săcreata asta de lume, îmi vei răsplăti tu cândva osteneala.

Se culcă Ileana cât de frică, cât de supărare, cât de rușine și cât de bucurie; îi venea a crede că baba asta e o strigoaie și vrea s-o omoare, atunci se-ngrozi și-i era frică de ea; apoi se gândea că dacă-i Muma Pădurii și poate că n-a omorî-o, ci-i va toarce fuioarele, dar o va și spune împărătesei, apoi ce rușine o să fie aceea pentru ea !? Se cam uita din pat, de sub învelitoare și nu se putea destul mira de iuțeala cu care se învârtea fusul în degetele babei; gândeai că nu alta, fără dracul îl poartă, Doamne iartă-mă și nu mă scrie-n osândă ! așa de repede sfârâia fusul între degetele lungi și subțiri ale babei. Nu trecu un ceas bun de vreme și baba goli un sac de fuioare și-l umplu cu gheme. Tot așa de lesne făcu și inul tot gheme, firește după ce-l toarse și cum gătă lucrul se făcu nevăzută, pieri ca o nălucă. Ileana nu credea că fuiorul e tors, credea că ea visase numai întâmplarea, ce vi-o spun, cu baba. Dar nici noaptea nu putu ținea până-i lumea; se făcu o dată și ziuă, și până încă a nu se îmbrăca, fugi la saci. Bucuria ei, când văzu sacii plini de gheme, dar nu mai scotea ghemele afară, de nu le cintărea în mâni, era numai voie bună, puteai prinde iepuri cu ea de voioasă ce era. Colea după prânz merge cu sacii cei plini de gheme la înălțata împărăteasă. Să fi auzit la laude, să fi văzut de-aici încolo trai și mai bun, mâncări și mai scumpe, haine și mai alese, scurt: Ileana-și avea raiul pe pământ la curtea împărătească.

Împărăteasa era cu voie bună, feciorul împăratului nu era supărat, Ileana... off ! ea era fericită. Și merse vestea fetei peste mări și peste țări și veneau împărătese și crăiese să vadă pe Ileana cea harnică și frumoasă și duceau numai vorbe de laudă despre ea.
O dată, chiar erau multe doamne de cele mari la curte, și împărăteasa chemă pe Ileana înainte și-i zise: 

- Ileană, ca să vadă doamnele acestea cât ești de harnică, până mâne dimineață vei toarce fuiorașele acestea de in. Adecă erau patru saci mari, plini plinuți cu fuioare de in, încât nici a-i duce nu putea, ci doi argați împărătești fură nevoiți a-i duce până-n chilia Ilenei. Acum se puse Ileana iar pe gânduri, plângea, suspina, se ruga la Dumnezeu: ori s-o omoare, ori să-i aducă iar pe baba Cloanța să o scoată din năcaz.

 Când era la miezul nopții, ușa se deschise și deșirata de babă intră:
- Bună seara, draga mătușii; de ce plângi ? Culcă-te și dormi în pace lasă pe mătușa, și vina ei să fie de va fi vreo scădere.
Ce să mai întind vorbe ? Ileana se culcă și dormi boierește iar baba toarse în câteva minute tot inul, apoi îl făcu ghem și hai cu ele în sac, după aceea se făcu soră cu drumul.

În dimineața următoare, căută Ileana sacul cu ghemele, le numără, le cântări-n mână, apoi îngenunche și plângând de bucurie, mulțumi lui Dumnezeu. După prânz le duse doamnei împărătese, carea o lăudă foarte și-o îmbrăcă în haine și mai frumoase, apoi o arătă doamnelor celor streine, care încă o lăudară cu toatele și-o cinstiră cu bani de aur și de argint pentru hărnicia ei. Nu-i lipsă să vă mai spun cât era Ileana de voioasă. Acum începură a veni chiar și feciori de împărați să o vază. Și le căzu dragă, că doară era frumoasă, nu glumă, apoi de hărnicia ei nu mai era om dimprejur care să nu știe. Trebile se puneau de minune la cale. 

Într-o zi feciorul împăratului care o adusese, zise mumei sale:
- Mamă, mi-a venit vremea să mă-nsor; avere avem destulă, țări înc-avem, dacă însă totuși avem lipsă de ceva, apoi aceea e o muiere harnică; ce zici, mamă, oare să nu iau eu pe Ileana de soție ?
Mumă-sa nu mult se gândi și zise:
- Fiule, chiar era să zic, dar am așteptat ca să-ți văd gândurile tale mai întâi; după ce-am adus-o la noi în casă, după ce e așa de frumoasă și de harnică, știu că pețitori i-or veni destui și s-a mărita, dar noi de rușine n-o putem lăsa fără pic de zestre; apoi și tu, Dumnezeu știe, pe cine a-i lua, să nimerești mai bine decât cu ea ? O să mai fac, dragul mamii, o probă cu ea și de s-a ivi tot harnică, ca până-acum, a ta să fie, adecă a noastră: muierea ta și nora mea !

Pe cum se vede pe vremile acelea nici feciorii de împărat nu se rușinau a lua fete de nație, din popor, dacă chibzuiau că-s harnice; astăzi ? tot petecitul ar trage să ia doamne și încă doamne bogate și frumoase și-nvățate ! 

Preste câteva zile, chiar într-o marță pe la ojină, merge împărăteasa în chilia Ilenei și-i zice:

- Draga mamei, să vii să-ți mai arăt ce să torci la noapte. Și merse Ileana cu înălțata împărăteasă și-i numără zece saci plini, cinci cu fuioare de cânepă, cinci cu fuioare de in și-i zise:

- Pe nune dimineață să fie gata, ci vezi de-l toarce ca sârma, că vom face din el ață de cusut haine cătănești. Zece slugi de-abia duseră sacii până-n chilia Ilenei. După ce rămase Ileana singură-n chilie se puse nenișorule iar pe plâns, dar așa plângea, de-i curgeau lacrămile ca bobul pe obraz la vale. „Cum nu m-a trăsnit Dumnezeu – se bocea ea – să nu mai fi cunoscut nici mamă, nici feciori de împărat, nici curți împărătești ? Cine m-a pus să tac, să nu spun la început că eu nu știu toarce, că doară zicea popa nostru în biserică că: cu minciuna nu mergi departe, ori cinezi, ori prânzești cu ea, dar amândouă rar le faci; peste mine trecu ispita de două ori, dar a treia oară știu că nu scap, de m-or prinde cu minciuna, tot mă omoară, de nu m-oi omorî eu de rușine; m-arunc în fântână cu capul în jos. Colo de cătră ziuă – tot astfel de gânduri îi umblau fetii prin cap până colo cătră miezul nopții, atunci ușa se deschide și, Doamne apără, intră adecă baba Cloanța...

- Bună seara, draga mătușii ! tu iar ești supărată, iar plângi, Doamne, slabă mai ești de înger; taci că te scap eu și de năcazul acesta, dar, uite, pentru osteneală tu să mă chemi la nunta ta, ori după cine, ți-a fi rânduit să te măriți, să mă chemi, și eu voi veni și mult bine-ți voi prinde.

- Dar cum voi ști să te chem ? întrebă Ileana.

- Vei ieși, zise baba, vei ieși afară când vor fi oaspeții adunați și când vei fi la tăietor vei zice: Babă Cloanță, hai la ospăț, că iată mă mărit, înțelesu-m-ai ?

- Înțeles.

- Și te legi că mă vei chema ?

- Mă leg.

- Ei bine, dormi în pace și n-avea nici habar de tors.

Și unde nu se puse Ileana pe un somn dulce, de gândeai că nu alta, fără de-ar fi șapte nopți legate laolaltă încă s-ar cumpăni să le doarmă. Și se deșteaptă ea de deșteptat – ca omul îngândurat – când era de mult ziuă. Împărăteasa se uitase în vreo două-trei rânduri pe fereastră la ea, de când se făcuse ziuă, dar își zise: „E obosită sărmana, ar fi păcat s-o trezesc, că acuma e somnul mai dulce, după atâta amar de muncă !” În urmă însă rupând-o foamea pe Ilenuca, se deșteptă și, frecându-se la ochi, merse la saci să-și vadă munca. După ce pipăi cu băgare de seamă și simți în toți sacii ghemele tari și mari ca bostanii, nu se putu stăpâni a nu o podidi un plâns de bucurie și a nu zice:

- Mulțumescu-ți, Doamne Dumnezeul meu, că m-ai scăpat și de astă muncă, îndură-te și nu mă părăsi până voi fi vie. Dar gândul îi era la baba Cloanța. Și împărăteasa auzi vorbele ei, ea era chiar la ușă și-ncepu și ea a plânge de bucurie, apoi intră în chiliuța Ilenei, o ridică din genunchi, o strânse la piept și sărutând-o zise: 

- Lasă, Ileană, tu pentru hărnicia ta să știi că mi-ai intrat atât de dragă, încât m-am hotărât să mi te fac chiar noră !

Toate ca toate, dar una ca asta n-o visase Ileana, că mă rog, a fi împărăteasă doară e lucru mare, nu iac-așa. Se vede că Ileana se născuse în planeta cea bună, că feciorul împăratului, prințul, vine la ea cu feluri de haine și scumpeturi și-i spune că să se gate de nuntă. Apoi mă rog: cine nu se știe găta, când are cu ce ?

Colo de cătră seară încep oaspeții a veni, în urmă vine și popa de-i cunună, apoi se pun la mâncate, la beute, la dinum – danam, de gândeai că trei prinți se însoară, nu numai unul.

Cînd era veselia mai pogană, Ileana iese afară, se duce la tăietor și zise-ncet:
- Mătușă Cloanță, hai la ospăț și iartă că te chem așa târziu !
Baba atunci fu aci, lungă, deșirată, gheboasă, colțată, sacă, cum o cunoașteți; și cum ieși la iveală, zise Ilenii:
- Draga mătușii, cînd vom intra în casă, tu să zici: Cinstiți boieri de cinste și de omenie, să nu vă fie lucru cu supărare, dacă am cutezat a chema pe mătușa la nunta mea, e bătrână, e urâtă, cum o vedeți, dar are o inimă tare bună cătră mine și-o iubesc și-o cinstesc ca pe mama, ba și mai tare, că mama e departe, dar ea e aci.

Și-așa făcură. Iar oaspeții se mirau de baba aceea deșirată și împărăteasa nu se putu răbda să nu zică:
- Mătușă! De ce ai dinții așa lungi și degete așa sucite?
- O ! draga mătușii, torsul cel mult, torsul m-a schimonosit, că numai nepoata Ileana e torcătoare cum eram eu în vremea mea, dar mulțămesc lui Dumnezeu că-și capătă bărbat care doară n-a pune-o la tors să i se strice fața și dinții și degetele și să se facă din frumoasă cum e, schiloadă ca mine?

Iar împărăteasa mulțumi bătrânei, că le spuse și zise înaintea tuturor:
- Ileana, draga mamei, de azi încolo să nu mai cutezi a prinde caier în mână că nu doresc ca să te văd ca pre mătușă-ta, iar de vei cuteza a călca porunca, te alung nu numai de la curte, dar și din țările mele; priceputu-m-ai ?
- Priceput, răspunse Ileana, iar oaspeții strigară: bravo! și vivat!
Baba Cloanța se duse de unde-a venit și de atuncea nu s-a mai ivit să mai ajute cuiva la tors; din curțile împărătești a ieșit caierul încă-n dimineața următoare, și ieșit e până în ziua de azi; Ileana cu prințul ei, de n-au murit, și azi mai trăiesc, iar eu gătându-mi minciuna zic:

- Toarceți, fete, toarceți c-a murit baba Cloanța! 



Auzită și scrisă în Reteag, lîngă Someșul Mare -  1888


https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/0/07/Johan_Christian_Claussen_Dahl_-_Mountain_Landscape_with_a_Castle_-_WGA05883.jpg
pictură de Johan Christian Claussen Dahl





CHICAGO - SUA

52358906_860217501038209_2334506027514331136_n.jpg


Chicago -  cunoscut în engleză și ca „Second City”, the „Windy City”, the „City of Big Shoulders”, și „Chi-town”) este cel mai mare oraș din statul Illinois și al treilea oraș ca mărime din Statele Unite ale Americii, după New York și Los Angeles.

Începând cu anul 1833, anul organizării sale ca oraș, Chicago a crescut exploziv dintr-un orășel oarecare al „frontierei” Statelor Unite în așa-numitul „vechiul nord-vest”, într-unul dintre cele mai mari, mai sofisticate și mai influente metropole ale țării și ale lumii. Chicago este orașul unde s-a construit primul zgârie-nori, Home Insurance Building, astăzi fiind capitala arhitecturală, culturală, financiară a „Midwest”-ului american. 


51675135_860844194308873_5930304084253868032_n.jpg



52643750_864102723983020_8866447777677180928_n.jpg




https://3.404content.com/1/28/21/1579081468992292838/fullsize.jpg




http://www.triinochka.ru/ Небоскребы




Бахайский храм




Облачные ворота




Миллениум-парк



Чикаго с колеса обозрения




Нэви пирс



Пальмовый сад




Фонтан




Букингемский фонтан




Чикаго с высоты птичьего полета







miercuri, 20 martie 2019

E PRIMĂVARĂ - de Emilia Plugaru





E    PRIMĂVARĂ   


de Emilia Plugaru


Au ieşit la soare
Gâze, fluturaşi.
Plină este curtea
Şi de copilaşi.

 
Ah, e primăvară,
Pomii înfloresc.
Fluturaşii zboară,
Copilaşii cresc.

 
Creşte copăcelul,
Buburuza mică.
Creşte bobocelul,
 Puiul de furnică…

 
Ah, e primăvară,
Pomii înfloresc.
Fluturaşii zboară,
Copilaşii cresc.













marți, 19 martie 2019

CINCI ALBINE GOSPODINE - de Emilia Plugaru




CINCI ALBINE GOSPODINE 


de Emilia Plugaru


Cinci albine, cinci albine,
Hărnicuţe, gospodine,
Flutură din aripioare,
Zumzăie, pornesc să zboare.

 
Cinci albine, cinci albine,
Duc pe aripi coşuri pline
Cu nectar şi cu parfum,
Vesele se-întorc din drum !

 
Intră-n stup grăbite, apoi,
Miere fac şi pentru noi,
Miere dulce, parfumată,
Să-ndulcească lumea toată !














PALATUL DE CIOCOLATĂ - publicată de Bunica Olga





PALATUL DE  CIOCOLATĂ   



publicată de  Bunica Olga




Cică a fost demult, odată,
 Un palat de ciocolată :
 La ferești și pe balcoane
 Stăteau coșuri cu bomboane;
 Și o zână-i tot chema
 Pe copii și-i ospăta -
 Pe copiii cei cuminți,
 Care-ascultă de părinți,
 Iar pe ce neastâmpărați,
 Care plâng și nu-s curați
 Ea deloc nu îi chema,
 Și, certându-i, îi gonea…


Povestea așa bunica
 Mult-drăguței de Raluca;
 Iar motanu' ce-asculta
 Pe bunica o-ntreba :
« Mama-mare, mama-mare,
 In palatul din poveste,
 Cu bomboane la ferestre,
 Sunt și șoareci, mama-mare,
 Buni și fragezi la mâncare ?! »…











MERELE - de Adriana V. Neacsu






MERELE


 de Adriana V. Neacsu



Zece mere pârguite
Stau la soare fericite;
Unu-i galben şi pătat,
Altu-i verde crud curat,
Unul galben roşiatec,
Altul e de soi văratec,
Unu-i roşu şi vioi,
Fiecare de alt soi.


Deşi par că-s diferite
Toate au fost făurite
Să împartă vitamine
Pentru tine, drag copile !












MIAUNICA - din folclorul copiilor


MIAUNICA  


din folclorul copiilor


Miaunica e-o pisică
Mică, mică, mititică
Cu mustățile de nea
Și botic de catifea.
 Păru-i negru mătăsos,
 Subțirel, dar e frumos.
 În picioare e-ncalțată
Cu ghetuțe moi de vată.
Astea-s ghete ? Sau pernuțe ?
 Stă cu cele cinci gheruțe
Și cum vede-un șoricel
Țipă, țipă după el.