PRIMUL GHIOCEL - Autor necunoscut

PRIMUL  GHIOCEL  Autor necunoscut În grădină, mititel, Mi-a surâs un ghiocel ! M-a rugat, până spre seară, Ca să-i fac o plăpumioară Călduroasă, din zăpadă, Gerul ca să nu mi-l vadă! Și să doarmă liniștit Până-n zori, la răsărit! Dar o rază de la soare Sărutând gingașa floare, Plăpumioara a topit! Ghiocelul s-a albit Și așa de mititel A sunat din clopotel: Primăvara a venit! Nimeni nu l-a auzit. Că-necată în lumină, Zumzăia și o albină! Улетели метели зимы,

GHIOCELUL - autor nrcunoscut

GHIOCELUL autor nrcunoscut De sub mantia cea albă Prin zăpada dezgheţată, A crescut o floare dalbă Cu miresme parfumată . E-acel plăpând ghiocel, Floare dragă primăverii, Cu glas lin de clopoţel Anunţând sfârşitul iernii . Chiar de încă-i frig afară Chiar de vântul rece bate, El e semn de primăvară: Prima floare dintre toate! Tuturor, cu drag aduce Dupa iarna ce-a trecut, Bucuria cea mai dulce: Primăvara, c-a-nceput! Dumnezeu, l-a rânduit S-anunţe sfârşitul iernii, Şi pe drept, este numit: Vestitor, al primăverii !

VULPEA ȘI CORBUL - de Jean de la Fontaine

VULPEA  ȘI  CORBUL        de Jean de la Fontaine  Jupânul Corb, pe-o creangă cocoţat, Ţinea în clonţ un boţ de caş furat.  Ademenită de mirosul caşului,  Cumătra Vulpe-i spuse-aşa borfaşului: -Să ne trăiţi mulţi ani , Măria Voastră,  că sunteţi zău, ca din cutie scos !  Iar de-aţi avea şi glasul mlădios  Pe cât v-arată penele frumos  Mă prind c-aţi fi vreo Pasăre Măiastră!” Ci corbul, auzind-o, pe gânduri nu mai şade.  Deschide ciocul. Prada cade. Şi vulpea , înghiţind-o, îl dăscăleşte:-“Bade,  Liguşitorii-nu ştiai, se pare  Trăiesc pe seama cui le dă crezare.  Dar lecţia pe care o-nvăţaşi  O fi făcând cât boțul tău de caş !… Înmărmurit, croncanul juratu-s-a cumplit  Că n-o să se mai lase de-acuma păcălit.

  

BeBe Babies and Friends - PĂPUȘI

Păpuși de colecție din materiale textile,  realizate manual de către un rezident din Oregon,SUA -  numit Casie.

Vă plac păpuşile ?  Și mie îmi plac,  mai ales acestea...

IMAGINI DIN VATICAN

Vatican, oficial Statul Cetății Vaticanului,  este un mic stat suveran al cărui teritoriu constă dintr-o enclavă în orașul Roma, Italia. Întreaga țară este de aproximativ jumătate de kilometru pătrat. Statul este condus de către episcopul Romei, Papa, și astfel poate fi considerat un stat ecleziastic în care funcțiile înalte sunt ocupate de către clerici. În zilele noastre, Vaticanul este cel mai mic stat independent din punct de vedere al suprafeței și al numărului de locuitori. Este reședința teritorială a Sfântului Scaun, entitatea instituțională reprezentată de către papă, episcopul Romei și prin urmare principala reședință ecleziastică a Bisericii Catolice. 

Se presupune că această parte a Romei original nelocuită (ager vaticanus) a fost considerată întotdeauna un loc sacru sau cel puțin indisponibil pentru locuit, chiar înaintea sosirii creștinismului. În 326 prima biserică, bazilica lui Constantin, a fost construită peste mormântul Sfântului Petru, care a fost înmormântat într-un cimitir obișnuit în acel loc, iar din acel moment zona a început să fie populată, dar în special de case de locuit legate de activitatea Sfântului Petru. 

Papii în rolul lor secular au început să sosească pentru a conduce regiunile din vecinătate și prin intermediul Statelor Papale, au condus o mare parte din peninsula italică pentru mai mult de o mie de ani până la mijlocul secolul XIX, când cea mai mare parte din teritoriul Statelor Papele a fost ocupate de nou creatul Regat al Italiei. Multă vreme Vaticanul nu a fost locuința papilor, ci Palatul Lateran, iar în secole mai recente Palatul Quirinal, în timp ce în perioada 1309-1377 a fost la Avignon, în Franța. 

În 1870 posesiunile papei au rămas într-o situație incertă când Roma însăși a fost anexată de Piemont după o rezistență nominală a forțelor papale. Papii au fost lăsați între 1870 și 1929 într-o situație asemănătoare celei a ultimului împărat chinez, nederanjați în palatul lor, dar fără un statut oficial recunoscut de statul italian. Alte state au menținut recunoașterea internațională a Sfântului Scaun ca o entitate suverană și în practică Italia nu a încercat să intervină. În timpul acestei perioade a ajuns la modă a vorbi despre papă ca "prizonier". Situația a fost rezolvată în 11 februarie 1929 sub premierul Mussolini de către cele trei tratate Lateraneze, care au stabilit statul independent Vatican și au oferit catolicismului statut special în Italia. Cathedra (scaunul) episcopului Romei, papa, este în Bazilica de la Lateran, catedrala Romei. Lateranul este pe una din cele șapte coline ale Romei, Caelian. În 1984 un concordat nou între Sfântul Scaun și Italia a modificat câteva prevederi ale tratatului anterior, inclusiv poziția catolicismului ca religie de stat în Italia

Pasajul Borgo

"Pasajul Borgo"  este un coridor îngust, aflat deasupra unui zid înalt de piatră lung de cca 800 m, care face legătura între Vatican și fortificatia învecinată Castelul Sant'Angelo. Numele vine de la cartierul Borgo, traversat de zid. 

 Comandat în anul 1277 de papa Nicolae al III-lea, zidul cu coridorul secret s-a dovedit a fi o cale eficientă de evadare, în caz de asediu al Vaticanului, pentru unii papi care au urmat. 

 În anul 1494 papa Alexandru al VI-lea l-a folosit pentru a scăpa cu viață la invazia lui Carol al VIII-lea al Franței. 

Papa Clement al VII-lea s-a refugiat cu succes în Castelul Sant’Angelo, prin intermediul său, în 1527, în timpul "Asediului Romei" de trupele dezlănțuite de mercenari ale Sfântului Imperiu German, care au ignorat ordinele împăratului Carol Quintul. 

Papa Pius al VII-lea a fugit în anul 1808, în fața trupelor lui Napoleon Bonaparte. 

 Astăzi, Pasajul Borgo nu mai reprezintă un secret, fiind deschis ocazional spre vizitare turiștilor. Cheile coridorului se găsesc la Garda Elvețiană. 

Cititorii cărților lui Dan Brown își amintesc că acest coridor secret a jucat un rol important în romanul său "Îngeri și Demoni". 

sursa fotografiilor

http://www.akmaya.ru/post445692359/

comentariul explicativ

https://ro.wikipedia.org/wiki/Vatican

IDEI PENTRU ACTIVITATI CREATIVE - INIMIOARE

GHICITORI

Înaintea cui 

 Trebuie să-şi scoată fiecare pălăria?

( Frizerul )

Cine le face pe toate cu măsură?

( Croitorul )

Stă cu spatele la rege

 Dar regele nu se supără.

 ( Birjarul )

Două fete-mi poartă salbă

Una-i neagră, alta-i albă. 

Ne-ncetat se tot alungă

 Şi nu pot să se ajungă.

( Ziua şi noaptea )

Am o cloşcă,

C-o aripă neagră şi una albă.

Cu cea neagră îşi adună puii,

 Cu cea albă îi împrăştie.

 ( Ziua şi noaptea )

Peste tot gasesti in lume

 Cinci frati cu acelasi nume.

 (Degetele)

Câmpul alb, oile negre

 Cin-le vede nu le crede,

 Cin-le paște le cunoaște.

 (Scrisul)

Arunci sus, îi alb

 Pică jos, îi galben.

 (Oul)

În gradina lui Pandele
E un pom plin cu margele,
La culoare-s rosii toate
Cu codite-mperecheate.
(Cireșele)

Am cămăși nenumărate
Le port pe toate îmbrăcate.
(Varza)

Am o casă văruită

 Nicăieri nu-i găurită.

 (Oul)

Iat-o nu-i

 Dacă nu-i

 Nici eu n-o spui.

 (Scânteia)

Ce se leagă cu gura

 Și nu se dezleagă cu mâna ?

 (Vorba)

Este un lucru

 Pe care unii îl au întreg,

 Alții pe jumătate

 Iar alții deloc.

 (Părinții)

Năframă vărgată

 Peste mare-aruncată.

 (Curcubeul)

Albă păsăruică,
Pe arac se urcă;
N-are aripioare,
N-are nici picioare.
(Fasolea)

Fetișoară

 Cu rochița roșioară,

 Când prind a te dezbrăca

 N-am de ce mă bucura

 Că încep a lăcrima.

(Ceapa)

Cupe albe sângerii,

 Stau pe lujere înfipte,

 Parc-ar fi niște făclii !

 Hei, ghicește-le, de ști !

(Lalelele)

Iarna-n frig, vara la soare,

 Neschimbat e la culoare !

 (Bradul)

Chiar de-și trece vara toată

 Sub al său cojoc țepos,

 Toamna când l-aruncă jos,

 Minunat e de bronzată.

 (Castana )

Îti vorbește

 Și turcește,

 Și-orice limbă nimerește.

 (Ecoul)

Cine te-ngână

 Și nu te superi ?

 (Ecoul)

S-a făcut de când e lumea

 Și va fi cât va fi lumea.

 (Drumul)

Ascuns în cămașă verde,

 Miezul de foc nu se vede.

 Când mănânci o feliuță,

 Parcă sufli-n muzicuță.

(Pepenele)

O mie de frățiori,

 O mie de dințișori

 Stau înfipti câte o mie

 Într-un fund de farfurie.

 (Floarea - soarelui)

Ce cade-n apă

 Și nu face stropi ?

 (Frunza)

Clopoțel mititel

 Cine sună lin din el ?

 Nimeni ! Nimeni !

 Numai vântul,

 Clătinându-l, legănându-l,

 Dă de veste-n toată țara

 Că sosește primăvara.

 (Ghiocelul)

Ce-i roșu, măr nu-i;

 Crește-n pământ, ceapă nu-i ?

 (Sfecla) 

Cu cămașa foi și cline,

 Cămările toate pline,

 Toamna sunt de recoltat

 Și hambarele de ocupat.

 (Știuletele)

Printre mulți stejari e unul

 Gros și multisecular,

 Îl iubim precum străbunii

 Și-l numim cu drag....

 (Gorunul)

După deal, dintr-un tezaur

 Au țâșnit săgeti de aur.

 (Grâul)