POVESTEA GÂȘTELOR - de George Coşbuc

POVESTEA GÂȘTELOR  de George Coşbuc Un gâscan cu pene lucii Cum trecea pe pod prin sat Şi-ntr-o mân-avea papucii, Nu ştiu cum i s-a-ntâmplat Că papucii lui căzură, Ce păcat, o, ce păcat! Căci erau cu-alesătură, Fără leac de tivitură Ce păcat Gâştele-auzind cum zbiară: Aoleu! Papucii mei! Într-un suflet alergară Şi-ntrebau mirate, ce-i? Am rămas, plângea gâscanul, Păgubaş de patru lei! Iată-mă desculţ, sărmanul! Ce mă fac acum, golanul, Fără ei! Haideţi toţi, şi moşi şi babe Să-i cătăm pe râu acu! Repede-notând din labe Cârdul tot pe râu trecu. I-ai găsit? Eu, nu, surată, Ce mă-trebi aşa şi tu? Toate apoi strigau deodată: Bată-i pacostea să-i bată! Nici eu, nu! Vara-ntreagă tot umblară, Dar papucii duşi au fost! Şi-au să umble şi la vară Până ce le-or da de rost! Iar gâscanul merge, vine, Face cruci şi ţine post Nu-i găsesc! Sărac de mine, Iar desculţ e, vezi tu bine, Lucru prost! Gâştele de-atunci, în cale, Când văd apa undeva, Căutând pornesc agale Tot crezând că-i vor afla. Vin şi raţe să le-ajute: Mac-mac-mac şi ga-ga-ga! Mac-mac-mac! Haide vino, du-te, Zile-aşa pe râu pierdute! Ga-ga-ga! Iar când gâştele stau gloată Şi prin dreptul lor te duci, Sare tabăra lor roată Şi te-ntreabă: Ce ne-aduci? Ai găsit papucii? Spune! Tu la fug-atunci s-apuci! Sî-sî-sî! Tot fac nebune Şi te muşcă, doar le-ai spune De papuci!