Era odată un om tare leneş. Şi avea leneşul o vie moştenită de la părinţi. Când a venit primăvara, toţi oamenii au ieşit la câmp. Leneşul a stat în casă.
În via lui buruienile au crescut mari cât o pădure. În desişul ei s-a pripăşit o vulpe cu puii ei.
Într-o zi a venit leneşul la vie.
- De tăiat şi de legat via este târziu, dar am să prăşesc chiar de mâine.
Un pui de vulpe a auzit vorbele leneşului şi i-a spus vulpii:
- Mamă, mamă, a venit stăpânul viei şi a spus că are să sape via chiar de mâine.
Vulpea i-a spus:
- Îl ştiu eu pe stăpân. Nu vă fie teamă !
Într-o bună zi veni leneşul la vie şi zise:
- De tăiat n-am tăiat-o, de legat n-am legat-o, de prăşit n-am prăşit-o, mâine am să cosesc iarba.
Puiul iar a alergat neliniştit la mama lui. Aceasta din nou l-a liniştit.
După o vreme a venit leneşul iar şi a văzut buruienile şi mai mari.
- Sărmana vie! Am să dau foc buruienilor, ca să le stârpesc.
- De data asta leneşul va face ce-a zis, le-a spus vulpea puilor şi au fugit degrabă.
Leneşul a dat foc buruienilor şi a rămas și fără vie.
