Și nasul puiului de elefant e tot întinde,
iar puiul de elefant își încordează toate patru picioarele și trage, și
trage, iar nasul i se tot lungește; și Crocodilul bate din coadă ca
dintr-o vâslă, și trage, și trage și el cu nadejde, și cu fiecare
smucitură, nasul Puiului de Elefant e lungește - și îl doare de vede
stele verzi.
După un timp, Puiul de Elefant simți că-i
alunecă lăbuțele și zise, vorbind pe nas, care se făcuse acum aproape de
cinci picioare:
- Nu bai bă țin buterile !
Atunci, Pithonul, șarpele-de-stâncă
bicolor, e prelinse în jos pe mal și se înnodă pe picioarele dindărăt
ale Puiului de Elefant într-un dublu nod pecărec, zicând:
- Călător nesocotit și nepriceput, ne vom
reuni acum forțele pentru o tracțiune ceva mai încordată; căci, altfel,
dacă nu privim chestiunea cu toată seriozitatea, impreia mea este că
acel vas de război autopropulsat, cu puntea superioară blindată....(și
prin aceste cuvinte, dragii mei, voia să spună ”Crocodilul” îți va
distruge în chip iremediabil viitoarea dumitale carieră”.
Așa vorbesc întotdeauna Pithonii, șerpii-de-stâncă bicolori.
Și atfel trase și el și Puiul de Elefant
și trase și Crocodilul; dar Puiul de Elefant și cu șarpele au tras mai
tare, și în cele din urmă, Crocodilul scăpă din dinți nasul Puiului de
Elefant cu un plescăit, care răsună până departe în susul și-n josul
râului Limpopo.
Apoi, Puiul de Elefant se așeză cam brusc,
izbindu-se rău de pamânt, dar mai întâi avu grijă să-i spună ”Mulțumesc
!” Pithonului, șarpele-de-stâncă bicolor; după care, se îngriji de
bietul său nas lungit peste masură și-l obloji în frunze răcoroase de
banan și-l lăsă să atârne în apa verde-cenușie a marelui și măloului râu Limpopo, ca să se răcorească.
- De ce faci asta ? întrebă Șarpele.
- Iertați-mă, zise Puiul de Elefant, dar nasul meu s-a deformat groaznic, și acum aștept să se tragă la loc.
- In cazul acesta, o ă trebuiască să aștepți cam mult, zise Șarpele. Unii nu știu singuri cele trebuie.
Puiul de Elefant stătu acolo trei zile, așteptând să-i intre nasul la apă. Dar nu se scurtă de loc și pe deasupra trebuia să se uite cruciș. Voi, dragii mei, cred că ați observat și ați înțeles că, datorită Crocodilului, nasul acela devenise o adevărată trompă, așa cum au astăzi toți elefanții.
La sfârșitul celei de-a treia zile, veni o muscă și îl pișcă de umăr, și înainte de a-și da seama ce face, micul elefant își ridică trompa și omorî musca dintr-o plenitură.
- Avantajul numărul unu ! zise Pithonul, șarpele-de-tâncă bicolor. N-ai fi putut să faci așa ceva cu nasul tău cel vechi, mare cât un zbenghi; acum încearcă să mănânci ceva.
Puiul de Elefant nu stătu mult pe gânduri; întinse numaidecât trompa și smulse un smoc mare de iarbă, o scutură de praf, lovind-o ușurel de picioarele din față, și o înfundă apoi în gură.
- Avantajul numărul doi !, zie Pithonul, șarpele-de-stâncă bicolor. N-ai fi putut face așa ceva cu nasul tău cel vechi, mare cât un zbenghi. Nu ți se pare că soarele e cam fierbinte pe aici ?
- Ba da, spuse Puiul de Elefant și, fără a mai sta mult pe gânduri, adună o turtă de nămol de pe malul marelui râu Limpopo, cel verde-cenușiu și mâlos și și-o lipi de creștet, unde stătea ca un fel de scufie de nămol mustind de apă și picurându-i răcoare în doul urechilor.
- Avantajul numărul trei !, zise Pithonul, șarpele-de-stâncă bicolor. N-ai fi putu face asta cu un nas mare doar cât un zbenghi. Și acum ce crezi, ai vrea ă te mai plesnească cineva ?
- Iertați-mă, zise Puiul de Elefant, dar mie nu mi-ar plăcea de loc.
- Dar dacă tu ai putea să plesnești pe cineva ? întrebă Șarpele.
- Asta mi-ar plăcea chiar foarte mult, zise Puiul de Elefant.
- Ei bine, zise Pithonul, șarpele-de-stâncă bicolor, o să vezi că nasul dumitale cel nou e foarte folositor pentru a plesni pe alții.
- Vă mulțumesc, zise Puiul de Elefant, o să țin minte ce mi-ați spus; și acum cred că mă voi întoarce la iubitele mele rude, să încerc.
Și astfel, Puiul de Elefant porni spre casă prin Africa, zbenguindu-se și răsucindu-și trompa. Când voia să mănânce fructe, le culegea din pom, în loc să aștepte să cadă fructul jos, așa cum făcea înainte. Când voia iarbă, o zmulgea din pământ, în loc să se așeze în genunchi ca să pască, cum făcea altădată.
Când îl pișcau muștele, rupea o creangă de pom și o folosea ca apărătoare; își făcu și o nouă tichie de nămol tescuită și umezită ca să-l apere de dogoarea oarelui.
Când se plictisea, tot umblând de unul singur prin Africa, își cânta din trompă și făcea un tărăboi mai mare decât câteva fanfare la un loc. Ba se și abătu din drum, ca să găsească un Hipopotam lătăreț (nu era nicidecum rudă cu el), și îl plesni cât putu de tare, ca să se convingă că șarpele-de-stâncă bicolor spusese adevărul despre noua lui trompă. În restul timpului aduna de pe jos cojile de pepene pe care le aruncase în drumul său spre râul Limpopo, căci era un pachiderm ordonat.
Într-o seară, pe înoptate, ajunse acasă la iubitele sale rude; își făcu trompa colac și zise:
- Bine v-am găsit !
Fură cu toții foarte bucuroși să-l vadă, și pe dată îi spuseră:
- Vino încoace să te plesnim pentru nesățioasa ta curiozitate.
- Aș ! zie Puiul de Elefant; nu prea îmi vine să cred că voi vă pricepeți la așa ceva; stați să vă arăt eu treaba asta.
Apoi își desfăcu trompa și pocni pe doi dintre frații lui, de se duseră de-a berbeleacul.
- Ei, fir-ar să fie de banane ! ziseră ei, unde ai învățat figura asta și ce ți-ai făcut la nas ?
- Am căpătat unul nou de la Crocodilul de pe malul marelui râu Limpopo, cel verde-cenușiu și mâlos, zise Puiul de Elefant. L-am întrebat ce mănâncă la dejun și mi-a dat asta s-o păstrez amintire de la el.
- Arată tare urât, zise mătușa sa cea păroasă, Maimuța.
- Așa este, zise Puiul de Elefant, dar e foarte folositor.
Și pe dată o apucă de picior pe mătușă-sa cea păroasă, Maimuța, și o cocoță tocmai pe un cuib de viespi.
Pe urmă, Puiul acela rău de Elefant își plesni toate iubitele rubedenii un timp mai îndelungat, până când fură cu toții tare înfierbântați și extrem de uimiți. Smulse penele din coada unchiului său Struțul, iar pe mătușa sa cea înaltă Girafa o apucă de piciorul de dinapoi și o trase într-un mărăciniș; strigă cât îl ținea trompa la unchiul său cel lătăreț, Hipopotamul, și-i suflă apă în ureche în timp ce dormea în mocirlă, după maă, dar nu lăsă pe nimeni să se atingă de pasărea Kolokolo.
În cele din urmă, lucrurile au devenit atât de încordate, încât toate iubitele lui rude s-au dus într-un suflet, unul câte unul, pe malurile râului Limpopo cel verde-cenușiu și mâlos, pe unde cresc arborii de arșiță să împrumute nasuri noi de la Crocodil. Când s-au întors, nimeni n-a mai plesnit pe nimeni; iar din ziua aceea, dragii mei, toți Elefanții pe care îi veți vedea vreodată și cei pe care nu-i veți vedea au trompe întocmai ca trompa nesățiosului Pui de Elefant.
Traducerea: Liliana Pamfil-Popovici
- De ce faci asta ? întrebă Șarpele.
- Iertați-mă, zise Puiul de Elefant, dar nasul meu s-a deformat groaznic, și acum aștept să se tragă la loc.
- In cazul acesta, o ă trebuiască să aștepți cam mult, zise Șarpele. Unii nu știu singuri cele trebuie.
Puiul de Elefant stătu acolo trei zile, așteptând să-i intre nasul la apă. Dar nu se scurtă de loc și pe deasupra trebuia să se uite cruciș. Voi, dragii mei, cred că ați observat și ați înțeles că, datorită Crocodilului, nasul acela devenise o adevărată trompă, așa cum au astăzi toți elefanții.
La sfârșitul celei de-a treia zile, veni o muscă și îl pișcă de umăr, și înainte de a-și da seama ce face, micul elefant își ridică trompa și omorî musca dintr-o plenitură.
- Avantajul numărul unu ! zise Pithonul, șarpele-de-tâncă bicolor. N-ai fi putut să faci așa ceva cu nasul tău cel vechi, mare cât un zbenghi; acum încearcă să mănânci ceva.
Puiul de Elefant nu stătu mult pe gânduri; întinse numaidecât trompa și smulse un smoc mare de iarbă, o scutură de praf, lovind-o ușurel de picioarele din față, și o înfundă apoi în gură.
- Avantajul numărul doi !, zie Pithonul, șarpele-de-stâncă bicolor. N-ai fi putut face așa ceva cu nasul tău cel vechi, mare cât un zbenghi. Nu ți se pare că soarele e cam fierbinte pe aici ?
- Ba da, spuse Puiul de Elefant și, fără a mai sta mult pe gânduri, adună o turtă de nămol de pe malul marelui râu Limpopo, cel verde-cenușiu și mâlos și și-o lipi de creștet, unde stătea ca un fel de scufie de nămol mustind de apă și picurându-i răcoare în doul urechilor.
- Avantajul numărul trei !, zise Pithonul, șarpele-de-stâncă bicolor. N-ai fi putu face asta cu un nas mare doar cât un zbenghi. Și acum ce crezi, ai vrea ă te mai plesnească cineva ?
- Iertați-mă, zise Puiul de Elefant, dar mie nu mi-ar plăcea de loc.
- Dar dacă tu ai putea să plesnești pe cineva ? întrebă Șarpele.
- Asta mi-ar plăcea chiar foarte mult, zise Puiul de Elefant.
- Ei bine, zise Pithonul, șarpele-de-stâncă bicolor, o să vezi că nasul dumitale cel nou e foarte folositor pentru a plesni pe alții.
- Vă mulțumesc, zise Puiul de Elefant, o să țin minte ce mi-ați spus; și acum cred că mă voi întoarce la iubitele mele rude, să încerc.
Și astfel, Puiul de Elefant porni spre casă prin Africa, zbenguindu-se și răsucindu-și trompa. Când voia să mănânce fructe, le culegea din pom, în loc să aștepte să cadă fructul jos, așa cum făcea înainte. Când voia iarbă, o zmulgea din pământ, în loc să se așeze în genunchi ca să pască, cum făcea altădată.
Când îl pișcau muștele, rupea o creangă de pom și o folosea ca apărătoare; își făcu și o nouă tichie de nămol tescuită și umezită ca să-l apere de dogoarea oarelui.
Când se plictisea, tot umblând de unul singur prin Africa, își cânta din trompă și făcea un tărăboi mai mare decât câteva fanfare la un loc. Ba se și abătu din drum, ca să găsească un Hipopotam lătăreț (nu era nicidecum rudă cu el), și îl plesni cât putu de tare, ca să se convingă că șarpele-de-stâncă bicolor spusese adevărul despre noua lui trompă. În restul timpului aduna de pe jos cojile de pepene pe care le aruncase în drumul său spre râul Limpopo, căci era un pachiderm ordonat.
Într-o seară, pe înoptate, ajunse acasă la iubitele sale rude; își făcu trompa colac și zise:
- Bine v-am găsit !
Fură cu toții foarte bucuroși să-l vadă, și pe dată îi spuseră:
- Vino încoace să te plesnim pentru nesățioasa ta curiozitate.
- Aș ! zie Puiul de Elefant; nu prea îmi vine să cred că voi vă pricepeți la așa ceva; stați să vă arăt eu treaba asta.
Apoi își desfăcu trompa și pocni pe doi dintre frații lui, de se duseră de-a berbeleacul.
- Ei, fir-ar să fie de banane ! ziseră ei, unde ai învățat figura asta și ce ți-ai făcut la nas ?
- Am căpătat unul nou de la Crocodilul de pe malul marelui râu Limpopo, cel verde-cenușiu și mâlos, zise Puiul de Elefant. L-am întrebat ce mănâncă la dejun și mi-a dat asta s-o păstrez amintire de la el.
- Arată tare urât, zise mătușa sa cea păroasă, Maimuța.
- Așa este, zise Puiul de Elefant, dar e foarte folositor.
Și pe dată o apucă de picior pe mătușă-sa cea păroasă, Maimuța, și o cocoță tocmai pe un cuib de viespi.
Pe urmă, Puiul acela rău de Elefant își plesni toate iubitele rubedenii un timp mai îndelungat, până când fură cu toții tare înfierbântați și extrem de uimiți. Smulse penele din coada unchiului său Struțul, iar pe mătușa sa cea înaltă Girafa o apucă de piciorul de dinapoi și o trase într-un mărăciniș; strigă cât îl ținea trompa la unchiul său cel lătăreț, Hipopotamul, și-i suflă apă în ureche în timp ce dormea în mocirlă, după maă, dar nu lăsă pe nimeni să se atingă de pasărea Kolokolo.
În cele din urmă, lucrurile au devenit atât de încordate, încât toate iubitele lui rude s-au dus într-un suflet, unul câte unul, pe malurile râului Limpopo cel verde-cenușiu și mâlos, pe unde cresc arborii de arșiță să împrumute nasuri noi de la Crocodil. Când s-au întors, nimeni n-a mai plesnit pe nimeni; iar din ziua aceea, dragii mei, toți Elefanții pe care îi veți vedea vreodată și cei pe care nu-i veți vedea au trompe întocmai ca trompa nesățiosului Pui de Elefant.
Traducerea: Liliana Pamfil-Popovici
