În timpurile cele străvechi și de mult apuse, Elefantul, dragii mei, nu avea trompă. Avea doar un nas negricios, mare cât o gheată, pe care-l putea răsuci după voie încoace și-ncolo; dar să ridice lucruri de jos cu el, nici vorbă. Numai că a fost o dată un anumit Elefant - un Elefant nou - un Pui de Elefant - care era plin de o nesățioasă curiozitate, adică, cu alte cuvinte, punea o mulțime de întrebări. Și cum trăia în Africa, umplea toată Africa cu nesfârșita lui curiozitate. L-a întrebat o dată pe lunanul său de unchu, Struțul, de ce îi cresc chiar așa penele din coadă, și Struțul cel înalt l-a plesnit cu gheara lui aspră, tare. A întrebat-o și pe lungana de mătușă-sa, Girafa. ce a făcut-o să aibă pielea pătată, și mătușa cea înaltă, Girafa, l-a plesnit cu copita ei tare și grea. Și tot nu se sătura de atâta curiozitate !
L-a mai întrebat pe unchiul său cel lătăreț, Hipopotamul, de ce are ochii roșii, și Hipopotamul cel lat în spate l-a lovit cu copita lui lată, grea; și a întrebat-o pe mătușa cea păroasă, Maimuța, de ce au pepenii galbeni gust de pepeni, și Maimuța cea păroasă l-a plesnit cu laba ei plină de păr. Și tot nu se sătura de atâta curiozitate ! Punea întrebări despre tot ce vedea sau auzea sau simțea, sau mirosea sau atingea, și toți unchii și mătușule lui îl plesneau. Dar el tot plin de curiozitate rămânea.
Într-o bună dimineață, cam pe la începutul primăverii, acest nesățios Pui de Elefant născoci o nouă întrebare pe care n-o mai pusese niciodată înainte. A întrebat: ”Ce mănâncă Crocodilul la prânz ?”
Atuci toată lumea a spus tare: ”Ssst !” pe un ton amenințător, și s-au pornit pe dată și fără zăbavă să-l plesnească, și au ținut-o așa o bună bucată de timp.
Înt-un târziu, când s-a sfârșit și asta, elefantul cel mic dădu de Pasărea Kolokolo, care stătea în mijlocul unui mărăciniș, și-i spuse:
- Tata m-a plesnit și mama m-a plesnit, toți unchii și mătușile mele m-au plesnit pentru nesățioasa mea curiozitate, și totuși vreau să știu ce mănâncă Crocodilul la prânz !
Atunci, pasărea Kolokolo răspunse cu un țipăt de jale:
- Du-te la malurile marelui râu Limpopo, cel verde-cenușiu și mțlos, pe unde cresc arborii de arșiță, și descoperă singur.
Nesățiosul pui de elefant n-a mai zăbovit, și chiar în dimineața următoare a luat o sută de livre de banane (din cele mici și roșii) și o sută de livre de trestie de zahăr (din soiul cel lung și vinețiu) și șaptesprezece pepeni (din soiul cel verde cu coajă tare) și a spus tuturor rudelor sale dragi :
- Rămâneți cu bine. Eu mă duc la râul Limpopo cel verde-cenușiu și mâlos, pe unde cresc arborii arșiței, să aflu ce mănâncă Crocodilul la prânz.
Iar ei l-au mai plesnit încă o dată, ca să-i poarte noroc, deși el i-a rugat foarte politicos să înceteze.
Apoi a plecat, cam înfierbântat, dar nicidecum uimit, mâncând pepeni și aruncând coaja pe jos fiindcă nu avea cum s-o ridice.
A mers din orașul lui Graham la Kimberley și de la Kimberley în țara lui Khama, și din țara lui Khama a luat-o către răsărit, pe la miazănoapte, mâncând tot timpul pepeni, pînă ajunse, în cele din urmă, la malul marelui râu Limpopo, cel verde-cenușiu și mâlos, pe unde cresc arborii de arșiță, tocmai așa cum îi spusese pasărea Kolokolo.
Acum, dragii mei, voi trebuie să știți și să înțelegeți că până în săptămâna și ziua și ora aceea, chiar până în minutul acela, acest nesățios Pui de Elefant nu văzuse niciodată un Crocodil și nu știa cum arată așa ceva. Totul pornise de la nesățioasa lui curiozitate.
Primul lucru peste care a dat a fost un Pithon, un șarpe de stâncă bicolor, încolăcit în jurul unei stânci.
- Vă rog să mă scuzați, spuse Puiul de Elefant, dar n-ați văzut cumva pe aici vreun Crocodil ?
- Dacă am văzut un Crocodil ? zise Pithonul, șarpele-de-stâncă bicolor, cu o voce plină de dispreț nimicitor. Aș vrea să văd ce-ți trece prin cap să mă mai întrebi.
- Iertați-mă, vă rog, spuse Puiul de Elefant, dar n-ați vrea să-mi spuneți ce mănâncă el la prânz ?
Atunci, Pithonul bicolor s-a descolăcit cu mare grabă de pe stâncă și l-a plesnit pe Puiul de Elefant cu coada lui nuieloasă și solzoasă.
- Asta e într-adevăr ciudat, observă Puiul de Elefant, fiindcă și tata, și mama, și unchiul, și mătușa, fără să mai vorbesc de cealaltă mătușă Maimuța și de celălalt unchi Hipopotamul, m-au plesnit cu toții pentru nesățioasa mea curiozitate - și bănuiesc că acum trebuie să fie vorba despre același lucru.
Astfel își luă rămas bun foarte politicos de la Pithonul, șarpele-de-stâncă bicolor, îl ajută să se încolăcească la loc și își continuă drumul cam înfierbântat, dar nicidecum uimit, mâncând pepeni și aruncând coaja pe jos, fiindcă nu avea cum s-o ridice, până când călcă pe ceva ce i se păru a fi un buștean, culcat chiar pe malul râului Limpopo cel verde-cenușiu și mâlos, pe unde cresc arborii de arșiță.
Dar bușteanul era de fapt Crocodilul, dragii mei, și crocodilul clipi dintr-un ochi, cam așa:
- Scuzați, vă rog, zise Puiul de Elefant, foarte politicos, dar nu vi s-a întâmplat să vedeți vreun Crocodil prin ținuturile acestea pestrițe ?
Atunci, Crocodilul clipi din celălalt ochi și-și ridică coada pe jumătate afară din mâl, iar Puiul de Elefant se trase îndărăt cu multă politețe, fiindcă nu voia să fie iarpși plesnit.
- Vino mai aproape, micuțule, zise Crocodilul, de ce întrebi asemenea lucruri ?
- Iertați-mă, zise Puiul de Elefant foarte politicos, dar tata m-a plesnit, și mama m-a plesnit, fără să mai pomenesc de unchiul meu cel înalt Struțul și de mătușa mea cea înaltă Girafa, care știe să pocnească cu copita, nu glumă, și de unchiul cel lătăreț Hipopotamul și de mătușa cea păroasă Maimuța, și chiar de Pithonul, șarpele de stâncă bicolor, care stă mai us pe mal și care plesnește mai tare decât toți ceilalți cu coada lui solzoasă și nuieloasă: așa că dacă nu aveți nimic contra, n-aș mai vrea să fiu iarăși plesnit.
- Apropie-te, micuțule, zice Crocodilul, căci eu sunt Crocodilul, și vărsă căteva lacrimi de Crocodil, ca să arate că era chiar așa.
Atunci, Puiul de Elefant își pierdu răsuflare și, gâfâind, se lăsă în genunchi pe mal și zise:
- Dumneavoastră sunteți tocmai persoana pe care o caut de zile întregi. Vreți, vă rog, să fiți așa de amabil și să-mi spuneți ce mâncați la dejun ?
- Vino mai aproape, micuțule, zise Crocodilul, și am să-ți șoptesc la ureche.
Atunci, Puiul de Elefant își lăsă capul în jos până lângă gura colțoasă și tăioasă a Crocodilului, și Crocodilul îl prinse de năsuc, care până în săptămâna, ora și clipa aceea nu fusese mai mare decât o gheată, deși era mult mai folositor.
- Am impresia, zise Crocodilul - și o spunea printre dinți, cam așa: Am impresia că azi am să încep masa cu un pui de elefant !
Văzând aceasta, dragii mei, Puiul de Elefant fu foarte necăjit și spuse vorbind pe nas:
- Tă-mi drumul ! Bă toare !
Atunci, șarpele-de-stâncă bicolor, Pithonul, se lăsă să alunece de pe mal și zise:
- Tinere prieten, dacă nu te hotărăști numaidecât și fără întârziere să tragi din toate puterile, părerea mea că această cunoștință a dumitale, purtând un pardesiu de piee în carouri mari...(vrând să spună ”Crocodilul”) te va prăvăli în unda limpede a râului de față, mai înainte de a putea zice ”pește”.
Așa vorbesc întotdeauna Pithonii, șerpii-de-stâncă bicolori.
Atunci, Puiul de Elefant se proptește pe picioarele dinapoi și trage, și trage, și nasul începe să i se întindă. Iar Crocodilul se vânzolește în apă, pe care o face albă de spumă, plesnind încoace și-ncolo din coadă, și trage, și trage și el din răsputeri.
