marți, 18 octombrie 2016

CÂNTECUL DRUMULUI de Otilia Cazimir




CÂNTECUL  DRUMULUI

de Otilia Cazimir

Drumule, de unde vii ?
Drumule,-ncotro te duci 
Peste dealuri și câmpii,
Și te-ncurci pe la răscruci ?


Drumule, nu și-e urât
Singur-singurel mereu ?
La urcat, la coborât,
Nu ți-e jale, nu ți-e greu ?


Nu te arde soarele,
Nu te bat picioarele,
Nu te udă ploile,
Nu te-ajung nevoile ?...


- Singurel, eu nu rămân.
Chiar când nimeni nu mai vine,
Vântul serii, moș bătrân,
Șușotește pentru mine
Prin căpițele de fân.
Cât dorm păsărelele,
Mî veghează stelele.
Cântă-n tufe un buratic
Ori o broască în vreo baltă,
Și câte-un cireș sălbatic
Mă cuprinde-n umbra-i naltă...
Iar în zilele de vară
De cu zori și până-n seară,
Luminat ori mohorât,
N-are când îmi fi urât:
În pădure tai cărare,
În oraș unt Stradă-mare
Iar în sat drum lung de care,
Cu belșugul în spinare.


Peste mine, din ogor
Trec toți fluturii în zbor.
Vinete-nfloresc, prin scai,
Florile de ciumafai,
Și toți greierii din lume
Pentru mine cântă-anume !
Camioane ferecate
Trec, cu cântec încărcate.
Vrăbii mi se scaldă-n praf,
Și deasupra mea, în șoapte,
Zbârnie și zi și noapte
ârmele de telegraf...


Drum bătut ori biet drumeag, 
Cine nu mă are drag ?
Cărăruie, ulicioară, 
Care dor nu mă coboară
Până-n văile adânci ?
Ulicioară, cărăruie,
Care cântec nu mă suie
Până-n munții suri, de stânci ?...








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu