sâmbătă, 29 noiembrie 2014

IARNA PE ULIȚĂ de George Coșbuc



IARNA  PE  ULIȚĂ
                                                                                                                                          
de George  Coșbuc



A-nceput de ieri să cadă
Câte-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau grămadă
                  Peste sat.

Nu e soare, dar e bine,

Și pe râu e numai fum.
Vântu-i liniștit acum,
Dar năvalnic vuiet vine
             De pe drum.

Sunt copii. Cu multe sănii,

De pe coastă vin țipând
Și se-mping și sar râzând;
Prin zăpadă fac mătănii;
            Vrând-nevrând.

Gură fac ca roata morii;

Și de-a valma se pornesc,
Cum prin gard se gâlcevesc
Vrăbii gureșe, când norii
              Ploi vestesc.

Cei mai mari acum, din sfadă,

Stau pe-ncăierate puși;
Cei mai mici, de foame-aduși,
Se scâncesc și plâng grămadă
                 Pe la uși.

Colo-n colț acum răsare

Un copil, al nu știu cui,
Largi de-un cot sunt pașii lui,
Iar el mic, căci pe cărare
                Parcă nu-i.

Haina-i măturând pământul

Și-o târăște-abia, abia:
Cinci ca el încap în ea,
Să mai bată, soro, vântul
               Dac-o vrea !

El e sol precum se vede,

Mă-sa l-a trimis în sat,
Vezi de-aceea-i încruntat,
Și s-avântă, și se crede
               Că-i bărbat;

Cade-n brânci și se ridică

Dând pe ceafă puțintel
Toată lâna unui miel:
O căciulă mai voinică
                 Decât el.

Și tot vine, tot înoată,

Dar deodată cu ochi vii,
Stă pe loc să mi te ții!
Colo, zgomotoasa gloată,
                De copii !

El degrabă-n jur chitește

Vrun ocol, căci e pierdut,
Dar copiii l-au văzut !
Toată ceata năvălește
              Pe-ntrecut.

"Uite-i, mă, căciula, frate,

Mare cât o zi de post
Aoleu, ce urs mi-a fost!
Au sub dânsa șapte sate
               Adăpost !"

Unii-l iau grăbit la vale,
Alții-n glumă parte-i țin
Uite-i, fără pic de vin
S-au jurat să-mbete-n cale
               Pe creștin !

Vine-o babă-ncet pe stradă

În cojocul rupt al ei
Și încins cu sfori de tei.
Stă pe loc acum să vadă
              Și ea ce-i.

S-oțărăște rău bătrâna

Pentru micul Barba-cot.
"Ați înnebunit de tot
Puiul mamii, dă-mi tu mâna
               Să te scot !"

Cică vrei să stingi cu paie

Focul când e-n clăi cu fân,
Și-apoi zici că ești român !
Biata bab-a-ntrat în laie
                La stăpân.

Ca pe-o bufniț-o-nconjoară

Și-o petrec cu chiu cu vai,
Și se țin de dânsa scai,
Plină-i strâmta ulicioară
                  De alai.

Nu e chip să-i faci cu buna

Să-și păzească drumul lor !
Râd și sar într-un picior,
Se-nvârtesc și țipă-ntruna
              Mai cu zor.

Baba și-a uitat învățul:

Bate,-njură, dă din mâini:
"Dracilor, sunteți păgâni ?
Maica mea! Să stai cu bățul
             Ca la câini !"

Și cu bățul se-nvârtește

Ca să-și facă-n jur ocol;
Dar abia e locul gol,
Și mulțimea năvălește
              Iarăși stol.

Astfel tabăra se duce

Lălăind în chip avan:
Baba-n mijloc, căpitan,
Scuipă-n sân și face cruce
                De Satan.

Ba se răscolesc și câinii

De prin curți, și sar la ei.
Pe la garduri ies femei,
Se urnesc mirați bătrânii
           Din bordei.

"Ce-i pe drum atâta gură ?"

"Nu-i nimic. Copii ștrengari."
"Ei, auzi! Vedea-i-aș mari,
Parcă trece-adunătură
           De tătari!"





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu