miercuri, 28 august 2013

GRASUL ȘI SLABUL de A. Cehov (inclusiv biografie Cehov)





File:Anton Chekhov with bow-tie sepia image.jpg


ANTON PAVLOVICI CEHOV  - 1860 - 1904



Anton Pavlovici Cehov a fost un prozator și dramaturg rus.

Cehov s-a născut la Taganrog,  un oraș de la Marea Azov.

Între 1867 și 1879,  face studii primare și secundare în orașul natal.

Frecventează teatrul și conduce o revistă a elevilor. După fuga tatălui său la Moscova,  este nevoit să acorde meditații.

În 1879, începe studii de medicină la Moscova și-și ajută financiar familia, publicând în reviste umoristice.

După absolvirea facultății în 1884,  profesează în jurul Moscovei.

În 1886,  începe colaborarea la revista Novoe Vremia (Timpuri noi), condusă de Alexei Suvorin,  cel ce îi va fi editor. În această perioadă, publică proză, lucrând și la piesele sale de teatru.

În 1890,  efectuează un voiaj în insula Sahalin,  unde recenzează populația. În timpul voiajului său în Italia,  din 1894,  starea sănătății sale se înrăutățește.

În 1896,  îl cunoaște pe Constantin Stanislavski,  care îi va regiza piesele de teatru.

 În  1897, este spitalizat, atins fiind de tuberculoză pulmonară.

Între 1897 și 1901,  piesele sale de teatru (Unchiul Vania, Trei surori)  sunt publicate și reprezentate.

În 1901, se căsătorește cu actrița Olga Knipper (1868 - 1959).

În 1903,  finalizează piesa Livada cu vișini. 

În 1904,  boala i se agravează și, la 2 iulie,  moare în sanatoriul de la Badenweiler, în Germania.

Dintre piesele sale de teatru: Unchiul Vania, Trei surori, Livada cu vișini, Pescărușul, Tragedie fără voie, Nunta, Ursul, Ivanov, Demonul pădurii, etc.

Dintre povestirile lui Cehov: Moartea unui slujbaș, Grasul și slabul, Stridiile, Cameleonul, Masca, Grișa, Acasă, Sirena, Stepa, Salonul nr. 6,
Casa cu mezanin, Călugărul negru, Logodnica, etc.

Dintre nuvele sale: Dramă la vânătoare, Chibritul suedez, Stepa, Un duel, Trei ani, Viața mea.

Schițe umoristice: Povestirile Melpomenei, Povestiri pestrițe.


Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Anton_Cehov





File:Tolstoy and chekhov.jpg


Cehov și Tolstoi la Yalta.


GRASUL ȘI SLABUL

Doi prieteni se întâlniră la o gară de pe calea ferată Nikolaevskaia. Unul era rotofei, celălalt, slab. Cel gras tocmai luase masa la restaurantul gării și buzele, încă unsuroase, îi luceau ca niște vișine coapte. Mirosea a vin Xeres și a  „Fleurs d'oranger”. Slabul abia coborâse din vagon și era încărcat de  geamantane, boccele și cutii de carton. Mirosea  a șuncă și a zaț de cafea. În spatele lui venea nevastă-sa, o femeie firavă, cu bărbia ascuțită, și fiul său, elev de liceu, un băiat înalt, cu o pleoapă puțin lăsată pe un ochi.

- Porfiri ! strigă rotofeiul, zărindu-l pe cel slab. Tu ești ? Dragul meu ! Nu ne-am văzut de un car de ani !

- Doamne ! se minună acesta. Mușa ! Prietenul meu din copilărie ! Ce cauți aici ?

Prietenii se îmbrățișară și se măsurară unul pe altul cu ochii umezi. Amândoi erau buimăciți, încântați.

- Dragul meu ! începu cel slab, după ce se mai îmbrățișară o dată. Nu mă așteptam de loc ! Ce surpriză ! Ia să te văd mai bine ! Ai rămas tot așa de frumos cum erai, tot atât de îngrijit și de fercheș. Doamne, Dumnezeule ! Ei, cum o duci ? Ești bogat ? Ești însurat ? Eu, precum vezi, m-am însurat...Asta-i nevastă-mea, Luiza, născută Wanzenbach...e luterană...Iar ăsta e fiul meu, Nafanail, elev în clasa a treia. Nafanea, domnul e prietenul meu din copilărie ! Am fost colegi de liceu !

Nafail stătu o clipă stătu o clipă pe gânduri, apoi își scoase șapca.

- Am fost colegi de liceu ! repetă slabul. Îți aduci aminte, Mișa, cum ne porecliseră băieții ? Pe tine, Herostrat, fiindcă arseseși cu țigara o carte a liceului, iar pe mine Efialte, fiindcă îmi plăcea să torn...Ha - ha- ha ! Păcatele tinereții ! Nu te teme Nafanea ! Vino mai aproape...Și asta e nevastă-mea, născută Wanzenbach...luterană...

După o clipă de gândire, Nafanail se ascunse după tatăl său.

- Ei, dar tu cum o duci, dragul meu prieten ? întrebă rotofeiul, privindu-și încântat fostul coleg. Ai o slujbă undeva ? Ai un post bun ?

- Da, dragul meu, am o slujbă. Sunt de doi ani asesor de colegiu, am și ordinul Stanislav. Leafa e cam mică...dar ce să-i faci ! Nevastă-mea dă lecții de muzică, eu fac în orele libere tabachere de lemn. Tabachere foarte bune ! Le vând cu o rublă bucata. Dacă cineva ia zece bucăți sau mai multe, fac reducere. Ne descurcăm, de bine, de rău. Am lucrat înainte la un minister, și acum sunt mutat aici, ca șef de birou....Am să fac serviciul aici. Dar tu ? Nu cumva ai și ajuns consilier de stat ? Ai ?

- Nu, dragul meu, caută ceva mai sus, răspunse grasul. Sunt consilier secret...Sunt și decorat. Am două stele.

Slabul păli deodată și încremeni, apoi fața i se lăți într-un zâmbet până la urechi. Ai fi zis că toate trăsăturile începuseră să i se topească. Trupul i se sfriji, se gârbovi, și parcă i se făcu mai puțintel...Geamantanele, boccelele și cutiile de carton se sfrijiră, se zbârciră și ele...Bărbia lungă a nevestei sale se lungi și mai mult; Nafanail luă poziția de drepți și își încheie toți nasturii tunicii...

- Eu, excelență...sunt încântat ! Un prieten din copilărie, ca să zic așa, să ajungă la o situație atât de înaltă ! Hi-hi-hi !

- Ia lasă prostiile ! se încruntă grasul. Ce înseamnă tonul ăsta ? Suntem doar prieteni din copilărie; ce rost are  respectul ăsta față  de grad ?

- Vai de mine...Se poate ? continuă să râdă stânjenit slabul, împuținându-se și mai mult. Atenția binevoitoare a excelenței - voastre..e ca un fel de  vlagă dătătoare de viață...Excelență, acesta este fiul meu, Nafail...Soția mea Luiza e luterană întrucâtva...

Grasul voi să spună ceva, dar fața celui slab căpătă o expresie atât de servilă și respectuoasă, încât consilierului secret i se făcu greață. Își întoarse capul într-o parte și îi întinse slabului mâna de rămas bun.

Slabul îi strânse respectuos trei degete și, frângându-și trupul într-o plecăciune adâncă, râse subțire, ca un chinez: „Hi-hi-hi”. Nevastă-sa zâmbi și ea. Nafanail făcu o temenea și scăpă șapca din mână. Tustrei erau extrem de impresionați și măguliți.

1883

Traducere de Anda Boldur




Un oraș așa cum arăta în 1883


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu