UN ARBORE
de Manuela Cerasela Jerlăianu
Un arbore căzut pe drum între răzoare,
În vânt stătea bătut, plângând de-al vieţi dor
Şi întinsese braţe spre sfintele izvoare,
Strigând în gura mare: salvaţi-mă că mor.
Izvor cu apă lină ce treci pe drumul tău,
Izvor cu apă dulce din măduvă de lut
Întinde braţul bine şi scoate-mă din hău
Fiorii disperării mi-ngheaţă trupul slut.
Izvorul îi cânta pe voci încântătoare
Sperând să nu ajungă coadă de topor,
Purtându-şi valul dus pe note urcătoare
Se unduia pe firul vieţii lui netrecător.
Privirea însetată spre ceruri a urcat
Şi-a vrut să ia de-acolo albastrul infinit,
Aripi întinse-n zbor în crâng i-a aşezat,
Pe ram îl mângâia iar vântul a fugit.
