Am învățat cu el în școala primară. Nu mi-era drag, pentru c-avea o figură răutăcioasă și pentru că, de câte ori se uita la mine, se strâmba: ceea ce a făcut într-o zi să-mi pară grozav de bine când am văzut pe d-na Udrea c-o dată mi-l înșfacă de urechi și-l toarnă " la bancă". Turnatul la bancă era teribil. Micul vinovat era așternut cu pieptul pe capătul băncii, un monitor îl ținea bine de grumaz, altul de picioare, și domnu îi trăgea cu varga la ... spate, ca să gonească mintea la cap. Uneori domnu se înfuria strașnic de țipetele nenorocitului copil, ș-atunci vergile se rupeau una după alta, și asta-l necăjea și mai rău... pe domnu, vezi bine.
- Cambur ! Să-mi aduci mâine douăzeci de nuiele bune; să nu te văd cu paie de astea, că-ți rup urechile !
- Am înțeles !
Ș-a doua zi băiatul butnarului de la Podu-Verde - Camburachi Gogolos - venea cu maldărul la spinare.
Ce ochi de drac împielițat avea Mogâldea; și ca un viezure își răsucea capul - o clipă n-avea astâmpăr. Băieții îi ziceau "Michiduță". Nu puteam pricepe unde dispărea el în timpul recreației; întotdeauna o zbughea pe poartă cu câțiva tovarăși, și când se întorceau, aveau și ei un aer misterios și viclean... Știam că "tata" lui Mogâldea e legător de cărți, și că șade peste drum de școală. Mai auzisem că " Michiduță” are dugheană-n gârliciul unei pivniți", dar fiindcă eu apucasem din capul locului să mă uit la el cu sfială, ceea ce neapărat îl făcu să mă privească de sus, se stabilise de la sine între noi amândoi un fel de mică dușmănie, care ne îndârjea și ne strângea pumnii pe sub bancă, în așteptarea surdă a unei definitive încercări de forțe pe dealul Țuguetei. Nu știu de ce mi-era frică de el, deși era mai mic decât mine. Îmi intrase-n cap c-are să mă umilească. Dar într-o zi am repurtat o victorie de care și astăzi, când mi-aduc aminte, parcă mă umple un sentiment de mândrie. D-nu Udrea ne explicase " prinderea lui Iisus din grădina de la Ghetsemani".
- Care știe s-o spuie și el așa ?
Un moment de profundă tăcere. Era primăvară; băieții se uitau la un zarzăr bătrân, care înflorise devreme.
- Eu...
Și mă scol, ridicând două degete: dar ce tare-mi bătea inima !
- Spune !
Domnul își lăsă plictisit capul pe mână; monitorul de la banca întâi îmi aruncă o căutătură infernală... Îmi dresei glasul și-ncepui...
Frumos trebuie s-o fi depănat eu, căci domnul Udrea își ridică o dată capul și-mi spuse un "bravo, piciule !" care mi-aduse tot sângele-n obraz.
- Spune-o și tu, Tăbârcă !
Modestia la o parte ... n-avea de-a face.
- Ieși afară, măgarule ! Ia-ți și catrafusele de-acolo, spurcăciune ! Treci, piciule în locul lui ! ... Așa ! Și poartă-te frumos.
Iată-mă-s monitor pe clasa a VII-a ! Multe bucurii am avut de-atuncea, multe emoțiuni mari și fericite am apucat în fuga vieții, dar fericit și mândru ca-n ziua aceea nu m-am simțit niciodată. După ce-mi așezai cărțile și caietele în bancă, înaintai binișor capul și-mi număram supușii: erau opt. Mă mai uitai o dată bine: da, în celălalt capăt al băncii, care se chema coada ... pricepeți de ce, era chiar el - smolitul și micul Mogâldea. De astă dată nu se mai strâmba la mine.
Mi se păru un an până s-aud clopotelul.
Asadar, Michiduță era " în sadă" la mine: dimineața și demiază eu îl ascultam, eu îi privegheam caietele, eu îi puneam note la învățătură și la purtare, în catalogul meu, scris de "moș Petrachi" cu cele mai frumoase litere gotice ce am putut să văd vreodată. Să fii student în clasa II-a primară, și să ai - pe lângă această onoare - și opt băieți în sadă, mi se pare că e de ce să te fudulești. Vă puteți închipui cât de adânc ofensat m-am simțit când un ticălos de alvițar mi-a strigat, într-o zi, de la spate : "Hei, măi băiețaș, îți pică batista !". M-am întors, firește, să văd ce e : îmi atârna ceva, dar nu era batista. Alvițarul pufni în râs. Ce dobitoc... Să-și bată joc de-un monitor ! Dar și mama, zău, pesemne că nu mai știa altă croială de pantaloni !
***
- Hai, nu vrei să vii cu noi ?
- Unde ?
- La mine ... la dugheană !
Ce limpede mi s-arat-acum în minte... sunt douăzeci și șase de ani ... toate se dau la o parte ... văd căsuța lui Mogâldea, o babă sta la fereastră și se uita cu drag la noi, o bură de ploaie ne lustruiește ghiozdanele de glant, aud clanța de la portiță, și pe Michiduță răstindu-se - era la el acasă :
- Da, haideți, intrați, ce dracu !
Și mergem cu toții în fundul grădinii, o rață leșească fuge-naintea noastră, măcăind, speriată. Michiduță, scoate-o cheie din buzunar, descuie lacătul și dă ușa la o parte. O, ce minune ? Cine l-ar fi crezut așa de bogat ? ... Pe poliți albe de brad, de o parte și de alta, în girliciul pivniții, toate bunăciunile pământului ... și cu ce rânduială sunt așezate ! In cutioare de carton: rahat, smochine, roșcove, halva, migdale, cofeturi ... Ochii lui Michiduță sticleau ca ochii de pisică. Ne-așezăm jos pe treptele gârliciului.
- Dă-mi de șase parale cofeturi de cele galbene...
Pe tăvițe de mucava micul negustor își servește mușterii cu o îndemnare care mă uimește; el cântărește tot ce dă.
- Da' tu ce vrei ? Spune.
Eu mă uit țintă, c-o poftă de care mi-e rușine, la un botișor de icre negre, cât o nucă, așezat frumos pe-o frunză de viță. Mă gândesc că n-am nici un gologan, și-mi lasă gura apă.
- Te cred, draguță, dar sunt cam scumpe ! ... Ai parale ?
De unde-a știut Michiduță că eu poftesc la icre ? .. Ș-apoi, de ce mi-o fi vorbit așa peste picior ? Recunosc că el e cel mai bogat și mai fericit copil din lume, și simt pentru el o admirație pe care-mi dau toată osteneala, s-o ascund, dar și eu sunt monitor ... și mâine eu îl ascult, eu ăi pun nota ...
O, nelegiuit corumpător de suflete, ispită infernală !
Cu vârful briceagului, trei firmituri cât grăuntele de păpușoi, numai trei firmituri ... uscate, pline de colb ... N-am mâncat icre așa bune de când sunt! ... Nenorocitule, îți mănânci conștiința și gloria ta de monitor !
***
- Banca a șaptea ! ... Cum a mers Mogâldea ?
- Bine, domnule !
- Ce notă i-ai pus la geografie ?
- Prima.
- Ce spui, frate ? Ia ieși, Mogâldea, la hartă, să văd și eu minunea asta ?
În clasă s-a făcut întuneric ... și n-am mai simțit nimic. Când m-am deșteptat, eram în genunchi la tablă, urechile îmi ardeau ca focul, Michiduță se strâmba la mine, iar eu aveam sentimentul că mor.
