Ramses al III-lea a fost al unui Faraon din Dinastia a XX-a (a trăit cca. 1221 - 1155 î.Hr.). Este considerat ultimul suveran important la Noului Regat. Un domn 31 de ani, dar este foarte controversat (cel puțin nou variante), cel mai probabil probabil între 1186 - 1155 î.Hr. În decursul plămânilor de vânzare domnii a purtat un număr de purtări războaie cu vecinii săi din Libia și o respinsă decisivă pentru a ajunge la un atac din partea populației. Planificați un internat, fără să reușească să depășească, să eradiceze administrația flagelul corupției. Un constructor un mare de ultimă durată, ridicând templul noi și reparând-le sau recondiționează-le pe cele mai vechi timpuri.
Rămân în istorie două episoade memorabile în timpul vânzării Domniei: prima grevă documentată din istorie, îngrijire a avut loc pe șantierul muncitorilor la mormintele din Valea Regilor în Deir el-Medinah și „Complotul din harem” descoperită în ultimii ani în viață (faraonul însuși moare în cursul procesului) amenințarea succesului moștenitorului desemnat la tron (Ramses al IV-lea) în favoarea prințului Pentaure susținerea complotiștii de la regina Tiyi
Ramses a venit pe tron într-o perioadă tulbure și violentă. Concomitent sau apropiate în timp cu perioada cât a stat pe tronul Egiptului au avut loc evenimente dramatice în zona de est a Mării Mediterane: marea invazie a popoarelor pe teritoriul Greciei de astăzi, distrugerea civilizației miceniene, războaiele troiene, migrația Popoarelor mării, prăbușirea Imperiului hittit, etc. Faraonul s-a confruntat în trei campanii de amploare cu atacurile libienilor (anii 6 și 11 ai Domniei) intercalate cu o tentativă de invazie din partea Popoarelor mării în anul 8 (cca . 1178 î.Hr.).
În afara amenințărilor externe, situația internă era dificilă, cu mari probleme administrative, corupția era atotputernică, la fel și clanul preoților lui Amon (a căror influență a crescut pînă la a asigura o „Dinastie” paralelă cu cea oficială în vremea Dinastiei a XXI-a). Faraonul a încercat să desăvârșească opera organizatorică începută de tatăl său, să unifice din nou cele două mari provincii egiptene (Egiptul de Sus cu cel de Jos), să asigure o administrație eficientă și necoruptă, dar s-a lovit de obstacole insurmontabile. Progresele înregistrate au fost anihilate aproape în totalitate înspre sfârșitul Domniei sale de dificultățile financiare apărute ca urmare a cheltuielilor necesare susținerii războaielor și vastului program edilitar inițiat. Un șir de recolte proaste a dus la înrăutățirea și mai accentuată a situației politico-economice a Egiptului.
Odată cu sfârșitul Domniei sale Egiptul își începe declinul lent dar ireversibil, țara devenind ulterior o țintă a ambițiilor teritoriale ale vecinilor și/sau ale marilor imperii din zonă .
Ca izvoare principale asupra epocii sale avem două izvoare scrise (ambele redactate sub Ramses al IV-lea) - Marele Papirus Harris și Papirusul Judiciar de la Torino și inscripțiile săpate pe pereții templului său mortuar de la Medinet Habu.
Cum a murit faraonul nu se cunoaște cu exactitate. Se presupune că nu din cauza "Complotului din harem", deși complotiștii au mărturisit utilizarea de diverse otrăvuri, vrăji sau incantații efectuate de practicanți ai " Magiei negre" asupra unor păpuși de ceară reprezentându-l pe Ramses al III-lea.
Înmormântat inițial în mormântul său situat în Valea Regilor (KV11), mumia sa a suferit aceeași soartă cu a mai multor iluștri faraoni: a fost transportată în ascunzătoarea din Deir el-Bahari (DB 320) de către Marele Preot al lui Amon Pinedjem al II-lea în timpul Dinastiei a XXI-a. Acesta era îngrijorat de amploarea jafurilor comise de profanatorii de morminte, așa că a hotărât mutarea în siguranță a mai multor mumii regale.
Mumia sa, care dezvăluie trăsăturile unui bărbat de cca. 65 ani, fără semne exterioare de violență, se află în Muzeul egiptean din Cairo, superbul său sarcofag din cuarțit roz la Luvru și capacul acestuia la Muzeul Fitzwilliams din Cambridge.
Ultimul mare faraon al Noului Regat, după unii autori chiar ultimul mare faraon egiptean, a domnit într-o perioadă foarte dificilă pentru Egipt. A reușit să-și salveze țara de amenințarea Popoarelor mării care devastaseră estul Mediteranei și dăduseră lovitura de grație Imperiilor Hittit și Mittani și să-i păstreze independența în fața atacurilor repetate ale libienilor.
A încercat și parțial a și reușit unificarea administrației imperiale și asanarea acesteia. A reformat armata egipteană, transformând-o într-o armată redutabilă ca forță și organizare. Comerțul a fost încurajat prin promovarea contactelor cu Puntul, economia a funcționat până la seria de recolte slabe din ultimii ani ai Domniei sale.
Deși tentase reformarea din profunzime a societății egiptene, reformând atît armata cât și administrația ( exista acum împărțirea societății în : funcționari ai Palatului, funcționari provinciali, militari și muncitori ) , opera lui Ramses al III-lea nu îi va supraviețui mult timp acestuia. Ceilalți membri ai Dinastiei a XX-a , mulți consangvini, nu s-au ridicat la înălțimea predecesorului al cărui nume îl adoptaseră (după marele Ramses al II-lea). Egiptul pierde treptat influența și teritoriile din Orientul Apropiat și din Nubia; economic suferă și handicapul tehnologic datorat lipsei minereului de fier , astfel că nu mai ajunge să joace un rol de prim plan în regiune.
