A fost odată un pitic foarte ingenios. Negustor fiind, el cumpăra și revindea tablouri vechi, pendule, mobile vechi, pe scurt: toate vechiturile care nu mai foloseau la nimic. Săracul pitic însă era tare plăpând și transportul obiectelor grele îl obosea mult.
Noaptea, deoarece suferea de insomnie, el muncea la realizarea unui vechi proiect: construirea unei căruțe cu aburi pentru transportul cumpărăturilor sale. Într-o bună zi, după o mie și una de încercări nereușite, negustorul își văzu eforturile răsplătite.
Mașinăria, formată dintr-un mare butoi prevăzut cu roți, funcționa la perfecție
Pentru a inaugura mașinăria , prietenii piticului au organizat o mare petrecere. Apoi, piticul a pornit la drum; putea, în sfârșit, să meargă la oraș, unde spera să faca afaceri de succes ! Speranțele sale se adeveriră: cumpăra o mare cantitate de vechituri la un preț foarte bun. Omulețul își freca mâinile mulțumit. Dar soarta îi rezerva multe surprize!
Noaptea, pe drumul de întoarcere, se stârni din senin o furtună și se rătăci. Cu cât înainta mai mult, cu atât se adâncea în bezna nopții, orbit de fulgere și înspăimântat de bubuiturile de tunet.
Deodată...Pleosc ! Căruța cu aburi căzu într-un lac. Deodată, ciuli urechile: pe măsură ce ceața se risipea, încetul cu încetul, se întețea un concert de orăcăieli...Broaște !...Erau peste tot: în apă, pe mal, printre trestii; ce mai, era încercuit de broaște !
O adevarată zarvă anunța sosirea regelui broaștelor. Când acesta își făcu apariția, pe tot cuprinsul lacului nu se mai auzea nici un "oac".
"Ce faci tu în regatul meu ?", strigă el piticului.
Acesta îi răspunse bâlbâindu-se:
"Iertați-mă, Maiestatea voastră... Astă-noapte am căzut în lac !"
"Asta văd ! Însă nimeni nu are voie să intre în lac fără aprobarea mea"
"Dar, Maiestatea voastră...N-am știut...", se scuză piticul.
"Este inadmisibil ! Și ce conține această ciudată mașinărie ?, continuă regele.
"O, niște lucruri vechi, fără valoare !", răspunse piticul, deschizând ușile căruței.
Atunci, regele, care își construise o cabană în stufăriș, avu o idee: "Te voi ajuta să scoți căruța din lac, cu condiția să-mi dai tot ce e în ea !"
Împodobită cu toate aceste obiecte frumoase, cabana sa ar fi avut aerul unui adevărat palat. Bietul pitic avea lacrimi în ochi: să-și piardă el, dintr-o prostie, toate cumpărăturile !
Însă îi veni o idee ingenioasă:
"De acord, Sire, vă voi da totul. Nu vă cer decât o favoare: lăsați-mi doar cele câteva fleacuri ce vor încăpea în interiorul micii mele eșarfe roșii !"
Regele consimți foarte fericit: "Accept ! Ai cuvântul unui rege !"
Apoi orăcăi un ordin. De îndată sosiră, mărșăluind în cadență, broaștele Gărzii Regale, cu pieptul scos în afară. Generalul însuși dirija operațiunile, dar soldații săi nu erau destul de puternici pentru a scoate căruța pe mal.
Așa fu nevoie să cheme în ajutor un castor și două vidre. În cele din urmă, căruța fu scoasă din apă. Atunci, profitând de entuziasmul general, piticul se furișă în căruța cu aburi. El deșiră eșarfa, până când obținu un fir lung de lână roție, apoi ieși și îl înfășură în jurul căruței sale.
Regele, aflând de succesul operațiunii, veni să-și ceară răsplata.
Atunci piticul îi reaminti de promisiunea făcută: "V-ați dat cuvântul de rege că tot ceea ce încape în această eșarfă rămâne proprietatea mea ! Regret, Sire, dar nu vă datorez nimic !"
Regele broaștelor pricepu că fusese păcălit. Nu-i mai rămânea decât să se țină de cuvânt. Cel puțin, va intra în istorie ca un rege credincios promisiunilor sale. Așa că rosti solemn: "Jurământul unui rege este sfânt ! Ia-ți toate lucrurile și du-te cu Dumnezeu !"
Întors în pădure, piticul se hotărî să ofere micile sale "comori" prietenilor săi: "Mai bine vi le dau vouă decât acelei broaște netrebnice !" Ursulețului, întinzându-i un borcan mare cu miere, ii zise:
"Iată un desert adevărat ! Nectar pur !" Apoi, adresându-se mulțimii bucuroase, mai spuse: "În schimb, voi îmi veți tricota o nouă eșarfă roșie !"
