DIN LIRICA VERII
de Aura
Plec cu buna în vacanţă
Un sărut atârn de clanţă
Mami, tati, cînd veţi trece
Pragul casei, nu vă-nece
Lacrimi, doruri şi suspine
Sunt cu buna mea, ştiţi bine
Buna-i copată ca aluna
Şi pe lume-i numai una
Numai unul sunt şi eu
Că sunt nepoţelul său
Buna-i bună, mă răsfaţă
Tot ce ştie mă învaţă
O învăt şi eu ce ştiu
De la grădi, ce-i hazliu,
Ce mai fac copiii mici
Că io-s mare, nu sunt pici
Şi de scap câte o glumă
Care-şi pierde din măsură
Se opreşte-n loc şi-mi zice
Vorba asta, vezi, amice
Nici cu buna nu se zice
Nu-i frumos şi nu te prinde
Deci, copile, ia aminte
Eu aminte iau şi-mi place
Să nu fac ce nu se face
Că mai ştiu, că buna-i bună
Dacă-n vorbă am măsură
Şi de dragul meu se lasă
Cheală să se-ntoarcă-acasă
De parale, nu de freză
Că-i ţin loc de coafeză
Că un lego... cum vreau eu
Nu-i vrăjeală de un leu
Ea se uită-n ochii mei
Şi mă-ntreabă, chiar îl vrei?
Ce să-i spun, s-o mint că nu?
Nu i-ar place, ştiu că nu,
Îi spun da, şi-mi văd de drum
Ea mi-l ia şi-mi spune cum
Dintre tot ce lumea are
Ar dosi prin buzunare
Din fărâma ei de viaţă
Un amurg şi-o dimineaţă
Şi-o fereastră cu muşcate
Iar în rest, le-ar da pe toate
Pe un braţ de crizanteme
Strecurate prin poeme
Asta-i buna, nu vă mire
Că-am s-o port în amintire
Când bunic voi fi şi eu
Şi-am să am nepotul meu
|
|
|
|
|
|
|
|
