duminică, 15 iunie 2014

OMAGIU LUI MIHAI EMINESCU 15 IANUARIE 1850 - 15 IUNIE 1889




http://fs69.trilulilu.ro/imgs/Cubanezu54/cuvinte-vii-mihai-eminescu_1d34364db01f83.jpg

COPII ERAM NOI AMÂNDOI

de Mihai Eminescu


Copii eram noi amândoi,
Frate-meu și cu mine.
Din coji de nucă car cu boi
Făceam și înhămam la el
Culbeci bătrâni cu coarne.

Și el citea pe Robinson,

Mi-l povestea și mie;
Eu zideam Turnul Vavilon
Din cărți de joc și mai spuneam
Și eu câte-o prostie.


Adesea la scăldat mergeam
În ochiul de pădure,
La balta mare ajungeam
Și l-al ei mijloc înotam
La insula cea verde.

Din lut acolo am zidit,

Din stuful des și mare,
Cetate mândră la privit,
Cu turnuri mari de tinichea,
Cu zid împresurată.


Și frate-meu ca împărat
Mi-a dat mie solie,
Să merg la broaște neapărat,
Să-i chem la bătălie ­
Să vedem cine-i mai tare.

Și împăratul broaștelor,

C-un oacaca de fală,
Primi ­ poruncě oștilor.
Ca balta s-o răscoale.
Și am pornit război.


Vai ! multe broaște noi am prins
­ Îmi pare chiar pe rege ­
Și-n turnul negru le-am închis,
Din insula cea verde.
Spre sar-am făcut pace

Și drumul broaștelor le-am dat,

Săltau cu bucurie,

În balt-adânc s-au cufundat
Ca să nu mai revie.
Noi am pornit spre casă.

Atunci răsplata am cerut

Pentru a mele fapte ­
Și frate-meu m-a desemnat
De rege-n miazănoapte
Peste popoare-ndiane.

Motanul alb era vistier,

Mârzac cel chior ministru ­
Când de la el eu leafa-mi cer,
El miaună sinistru.
Cordial i-am strâns eu laba.

Și împăratul milostiv

Mi-a dat și de soție
Pe fiica lui cu râs lasciv
Și țapănă, nurlie,
Pe Tlantaqu-caputli.


Am mulțămit cu-n umil semn,
Drept mantie o-prostire ­
M-am dus l-amanta mea de lemn,
În sfânta mănăstire,
Într-un cotlon de sobă.

Și ah! și dragă-mi mai era!

Vorbeam blând cu dânsa,

Dară ea nu-mi răspundea
Și de ciudă eu atunci
Am aruncat-o-n foc.

Și pe șură ne primblam

Peste stuf și paie
Și pe munți ne-nchipuiam.
Cu fiece bătaie
Mărșileam alături.


Și pe cap mi se îmfla
Casca de hârtie.
O batistă într-un băț,
Steag de bătălie.
Cântam: Trararah!

Ah! v-ați dus visuri, v-ați dus!

Mort e al meu frate.
Nimeni ochii-i n-a închis
În străinătate
­
Poate-s deschiși și-n groapă!

Dar ades într-al meu vis

Ochii mari albaștri
Luminează ­ un surâs
Din doi vineți aștri
Sufletu-mi trezește.


Eu? Mai este inima-mi
Din copilărie?

....................................


Ah! îmi îmblă ades prin gând

O cântare veche.
Parcă-mi țiuie-aiurind
Dulce în ureche:
Lume, lume și iar lume!




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu