vineri, 22 februarie 2013

ZVON DE PRIMĂVARĂ - scenetă pentru copii de grădiniță - autor educ. Lucica Nichifor






(Alaiul primăverii)
Personaje: Băiatul, Fetiţa, Baba-Iarna, Primăvara, Soarele,Ghiocelul, patru fluturi, două viorele, doi toporaşi, două păpădii, doi ghiocei, un grup de copii.


Indicaţii de regie: Băiatul priveşte pe geam şi se adresează Primăverii care răspunde fără a se arăta.În scenă intră furioasă Baba-Iarna care împrăştie în jurul său o mulţime de fulgi.



Băiatul:
Primăvară, te-aş ruga
Vino iar în ţara mea,
Cu alaiul tău de flori,
De berze şi de cocori
Şi alungă de pe vale
Iarna cu a ei ninsoare
Şi dezgheaţă apele,
Să curgă izvoarele,
Ca să crească pe vâlcele
Toporaşi şi viorele,
Iar la bunica-n grădină,
Flori de aur şi lumină.
Să răsune în câmpie
Cântec lin de ciocârlie.



Primăvara:

Ruga eu ţi-am auzit,
Copilaşule iubit,

Dar mă tem că-i prea devreme
S-alung ale iernii semene,
Fiindcă rău s-ar mânia
În omăt ne-ar cufunda…




Baba-Iarna:

Cine oare a îndrăznit
Şi de rău m-a pomenit?
Vreau să aflu negreşit,
Fiindcă nu mă voi lăsa
În sloi îl voi preschimba!
Ha, ha, ha!
Din nori pufoşi am cernut fulgii
Peste pământul îngheţat
Să dau de veste lumii toate
Că Baba-Iarna n-a plecat.
Nu mai e nimeni pe cărare
În văgăuna îngheţată
Şi-i ger cumplit şi bate vântul
Şi-n cor sălbatic câinii latră.






Băiatul:
Vai !...mantia groasă de nea
Acoperă din nou pământul,
Iar stele mii, de peruzea
Împrăştie năvalnic vântul.





Baba- Iarna:
De ce te miri aşa, copile?
Nu ştii că eu împărăţesc
Peste tot neamul pământesc
Până când sora Primăvară

 Se va-nfrunta cu mine iară?
Fiindcă aşa ne-a hărăzit
Al nostru tată, An-iubit.
Apoi priveşte în jur şi se miră
O,ho!...dar mult am mai muncit!
Puterile mi s-au sleit,
Însă nu mă voi lăsa
Pân’nu mă voi răzbuna
Pe acei ce-au clevetit.





Băiatul:

Dar mi se pare c-a trecut
Destulă vreme de când tu
Cu sora Toamnă te-ai luptat
Şi-alaiul ţi-ai împrăştiat
Peste păduri şi peste sat,
Şi-ai alungat-o-n larga zare
Croindu-ţi haina de ninsoare.






Fetiţa: (priveşte în jur şi adulmecă aerul)

Miroase a mugur crud şi-a iarbă
Pe potecuţa din grădină,
Din cer, săgeţi de raze calde
Îmbracă totul în lumină
Şi-i zor şi zumzet prin livadă,
Natura parcă s-a trezit.
Adevărat să fie oare,
S-au prea mult asta mi-am dorit ?...





Baba- Iarnă


Ce spui ?...fetiţă mincinoasă
Vrei să mă faci să plec acasă.
Tu crezi că mă voi speria
De-un pic de soare ? Ha ! Ha ! Ha !
De voi sulfa, tot va-ngheţa.





Soarele :
Eu, fire calde de mătase
Am răspândit peste grădină
Si totu-n jur este cuprins
De-o dulce, galbenă lumină,
Iar plapuma albă de nea
Ce îmbrăca mai ieri pământul
A dispărut ca prin mister
Când cald zburda bezmetic vântul. 




Baba-Iarnă:
Aşa să fie oare, zău ?
Să te cred pe cuvântul tău ?
Simt că am obosit niţel
Dar îl aştept pe Ghiocel,
Numai atunci eu voi pleca.
E semn ce-aduce

Primăvara.


Ghiocelul:
Când m-am trezit, de dimineaţă
Şi pleoapele mi-am ridicat,
Un fior rece ma-ncercat
Culcuşul alb, călduţ de nea
Din jurul meu, nu mai era
Şi-atunci m-am întrebat aşa:
,,Să fi venit Primăvara?”
Şi am strigat la fraţii mei:
,,Sculaţi-vă cu toţii. Hei!..
Că Soarele a încălzit
Şi plăpumioara ne-a topit.
Curând vecina Viorea
Şi-a deschis pleoapele şi ea,
Iar sus pe coastă, pe imaş
Zâmbea albastrul toporaş,



Fetiţa:
Sub salcia ce plănge-n râu,
Crescut-au iarăşi ghiocei,
Gângănii mici se duc la masă
Pe rămurelele din tei
Şi vin cocoarele în şiruri
Întunecând albastra zar
Iar puişorii de găină
Se scaldă-n razele de soare.




Baba-Iarna:
Bătrânul Timp trimite semene
Ce-mi dau de veste, negreşit
Că astăzi este ziua-n care
Sorocul mi s-a împlinit,
Căci peste mine dau năvală
Şi flori şi găze, puişori
Iar Soarele semeţ se-nalţă
Râzând în hohot printre nori.
Vă las cu bine! Aşadar,
Plec în palatul de cleştar.



Indicaţii de regie:
Se execută dansul florilor pe melodia,,Primăvara” de Vivaldi. În dans vor intra pe rand fluturaşii şi albinele. Se vor executa mişcări sugestive.


Fetiţa:

De când mă ştiu nu am văzut
Atâtea frumuseţi de-odată
Şi ce parfum şi ce mireasmă
Plutesc în jur,parcă mă-mbată !


Băiatul:
Fluturaşi şi albinuţe
Printre ele zbor croiesc
Să adulmece mireasma
Raiului cel pământesc.

Vin copii în cete, cete
Şi e joc şi veselie,
Soarele iubit zâmbeşte
Iar surâsul lui ne-mbie.



Indicaţii de regie:
Grupul de copii intră în scenă, cântă şi joacă printre flori.Se interpretează cântecele:,,Sărbătoarea primăverii”şi ,,Cu primăvara ne jucăm”. Se vor executa mişcările sugerate de text.


604318 (674x700, 136Kb)






Un comentariu:

  1. Vă mulţumesc, o scenetă minunată! O voi folosi pentru realizarea serbării primăverii cu elevii mei!

    RăspundețiȘtergere