joi, 21 februarie 2013

FABULE de Jean de la Fontaine

http://www.republique-des-lettres.com/img/la-fontaine.png



Jean de La Fontaine (1621 - 1695) a fost un poet, dramaturg şi prozator francez, membru al Academiei Franceze. La Fontaine s-a impus în literatura universală prin fabulele sale, publicate în 12 cărţi, în perioada 1668-1694. Fiind inspirat de anticii Esop şi Fedru, precum şi de tradiţiile populare, şi înzestrat cu un talent deosebit, el a depăşit caracterul unilateral didactic al vechilor fabule, transformându-le în adevărate opere de artă. Prin intermediul fabulelor, La Fontaine a criticat moravurile sociale din Franţa în timpul absolutismului şi a demascat cu mult umor şi vervă viciile claselor dominante necruţându-l nici pe rege şi nici pe curtenii săi. Eroii din fabulele sale, care aparţin lumii animaliere sau regnului vegetal, personificând tipuri şi caractere, reprezintă diferite aspecte ale vieţii sociale din Franţa acelui timp. Fabulele lui La Fontaine au fost traduse în foarte multe limbi, iar acest fapt a influenţat dezvoltarea ulterioară a acestei specii literare, inclusiv a fabulei româneşti.






Vulpea şi barza
Jupân vulpoi s-a fudulit odată,
Poftind la masă pe cumătra barză.
N-a fost o cină prea îmbelşugată,
Că dumnealui făcea economie;
O zeamă lungă, cu puţină varză,
Iar ca s-o păcălească, i-a pus-o-n farfurie.
Zadarnic biata barză îşi încerca norocul,
Că n-ajungea să soarbă un singur strop, cu ciocul;
Pe când vulpoiul, ciorba, a supt-o la iuţeală.
Voind să răsplătească această păcăleală,
La rându-i doamna barză, aşa, cam dup-o lună,
Şi-a invitat vecinul la o gustare bună.
Pe scumpa lui amică, nu poate s-o refuze!
A spus, galant, vulpoiul, lingându-se pe buze.
Apoi, cu pasul legănat,
Spre casa berzei s-a-ndreptat,
Lăudându-i marea bunătate
Şi-aromitoarele bucate.
Venea mireasmă dulce de carne la frigare,
Tăiată-n bucăţele mărunte, o minune!
(Vulpoii nu duc lipsă de poftă de mâncare.)
Dar barza, dinadins,
Tocana-ntr-o garafă cu gâtul lung i-o pune.
Bucăţele de carne ea le scotea în cioc,
Vulpoiul însă, tufă! nu izbutea deloc.
Nici o firimitură cu botul lui n-a prins.
Şi s-a întors acasă flămând, bătu-l-ar vina,
Pleoştit şi nemâncat,
Cu coada-ntre picioare şi foarte ruşinat,
Ca un vulpoi pe care l-a păcălit găina.
Înşelătorii prea uşor
Sunt înşelaţi, la rândul lor.







Vulpea şi strugurii


Pribeagă şi lihnită
De foame, dă de-o vie
Cu nişte struguri rumeni, frumoşi,
De razachie.

Ciorchinii-s plini şi vulpea,
De sine înţeles,
Ar fi mâncat cu poftă
Şi nici n-ar fi ales...

Dar la-ndemâna labei
O-mpiedică s-ajungă
Până la ei zăbreaua ulucilor, prea lungă,
Şi ghimpii-n care gardul e prins şi împletit;
Ciorchinele-i aproape de bot; s-a tot sucit,
S-a ridicat: se-nţeapă
Şi-i lasă gura apă...

- Ce struguri verzi şi acri, oftează,
Nu-s de teapă!
Şi-s prea cruzi...
Mie, ce-mi place-i gustul de stafidă,
Nu-mi strepezesc eu dinţii cu această aguridă...








Lupul şi mielul


Verdictul celui tare e lucru hotărât:
Vom arăta numaidecât.

Un miel, cuprins de-o sete mare,
Bea dintr-o apă curgătoare.
Un lup flămând, în drumul lui,
Ajunse-n preajma mielului.
- Cum de cutezi să-mi tulburi băutura? -
Răcni atunci, spre el, cu toată gura.
Te pedepsesc, să ştii, pentru-ndrăzneală.
- Dar, zise mielul cu sfială,
Nu-i cazul, dacă mă gândesc,
Să fiţi atât de mânios.
Uitaţi-vă că mă găsesc
Cu douăzeci de paşi mai jos
Pe cursul apei şi n-am cum
S-o tulbur eu acum...
- Ba, însuţi tu o tulburi, zbieră cumplita fiară
Şi cu un an în urmă m-ai şi făcut de-ocară.
- Pe-atunci, îi spuse mielul, n-am putut
Să fac ce-ai zis, căci nu eram născut.
Şi încă sug la sânul mamei, doară...
- E fratele-ţi, de nu eşti tu!
- Nici el nu e acela, nu -
Căci frate n-am. - Atunci, e unul dintr-ai tăi.
Vă ştiu eu cât sunteţi de răi;
Nu mă cruţaţi, cu anii,
Nici voi, nici câinii, nici ciobanii.
Zicând acestea, lupul înşfacă mielu-ndată,
Îl duce-ntr-o pădure-adâncă
Şi, fără nici o judecată,
Îl mănâncă...









Victoria învăţăturii



După cum o să vedeţi,
Zice-se că ar fi fost,
Mai demult,
Doi târgoveţi:
Un bogat-semeţ şi prost -
Şi-un sărac,- băiat isteţ.
Stând de vorbă pe o dreavă,
Se treziră la gâlceavă.
Cel bogat, om certăreţ
Pretindea că-i mai de preţ
Şi se cade ca oricine
Cu respect să i se-închine
(Banii au şi ei un rost:
Merite dau celui prost!)
- Prietene, ascultă-mă pe mine,
Eu socotesc că nu ţi se cuvine
Să fii cinstit ca om de rangul meu.
Poţi tu să dai ospeţe cum dau eu?
Te văd citind. La ce-ţi serveşte în viaţa,
Când ai palatul în pod - o chichineaţă-
Şi vara porţi, ca iarna, aceeaşi haină sumbră,
Iar ca lacheu statornic ai propria ta umbră?
Republicii nu-i trebuiesc golanii,
Ci cei ce ştiu să-şi cheltuiască banii.
Cu mesele şi luxul, eu risipesc comori.
Pe urma mea trăiesc, cum ştii prea bine,
Atâţia meseriaşi şi negustori
Şi câte un pârlit de scrip, ca tine...
I-ar fi răspuns săracul aşa cum se cuvine,
Dar a tăcut, având prea mult de spus.
Şi iată că războiul l-a răzbunat mai bine,
Căci fără milă, Marte, oraşul le-a distrus.
În alt oraş săracul, om cult şi renumit,
Fu găzduit, cinstit şi răsplătit,
În timp ce bogătaşul, acum sărac şi prost,
Rămase fără adăpost...

Păţania a limpezit gâlceava:
Vârtejul soartei spulberă doar pleava
Lăsând pe loc grăunţele de aur.
Învăţătura-i pururi un tezaur.





Lupul şi câinele



Un lup slăbise într-atât,
Că rămăsese piele şi-os,
Căci stâna câinii o păzeau
Cu străşnicie mare.
El a-ntâlnit în calea sa
Un dog puternic şi frumos
Ce rătăcea, din întâmplare,
Şi l-ar fi rupt în bucăţele,
Trecându-l, lacom, prin măsele.
În luptă, însă, cine ştie
De nu avea ca să-l sfâşie
Dulău-n şale împlinit.
De el se-apropie smerit,
Făcându-i chiar un compliment,
cum că-i prosper şi corpolent.
- Dacă doreşti să fii ca mine,
La fel de gras,
Lui câinele-i vorbi -
Poţi face doar un pas.
Pădurea părăsind-o,
Are să-ţi fie bine.
Ştii doar cât sunt de răi
Toţi fraţii tăi;
De foame şi năpastă
Ameninţaţi mereu,
O duceţi foarte greu.
Staţi toţi
Cu arma la picior!
De mă asculţi,
Te-aşteaptă un splendid viitor.
- Şi pentru asta, oare,
Ce-ar trebui să fac?
- O, mai nimic,
Atâta: să stai pe lângă poartă,
Să izgoneşti milogii,
Pe cei loviţi de soartă,
Să-ţi linguşeşti stăpânii
Şi să le fii pe plac.
Vei fi plătit în chip şi fel:
Oase de pui, de porumbel
Şi dezmierdări - un sac...
Privind la câine,
Lupul îi vede gâtul ros
Şi îl întreabă:
- Ce e?
- Nimic!
- Nimic?
- Un fleac!
- Şi totuşi ce e?
- Este un semn de lanţ mai gros...
- De lanţ? se miră lupul.
Să nu poţi merge unde vrei?
- Aşa, din când în când;
Şi ce-i?
- E mult din cale-afară.
Nu-mi trebuie nicicum
Mâncărurile tale
Şi n-aş primi în dar
Pe-un preţ de felu-acesta
Nici o comoară chiar.
Pe urmă lupul fuge,
Şi fuge şi acum...






Leul şi Şoricelul



Pe cât îţi stă-n putinţă, fii bun cu orişicine:
Adesea ai nevoie chiar de mai mici ca tine,
Cum am s-arăt prin două exemple, de îndată, -
Atâta e în pilde povaţa de bogată.

Pornind să hoinărească prin lume, teleleu,
Chiţ-Chiţ se pomeneşte sub laba unui Leu.
De data asta craiul jivinelor s-abţine,
Şi-l lasă-n viaţă (fapta avea să-i prindă bine).
Cu toate că e anevoie
Să crezi c-o namilă ca el
Ar fi având cândva nevoie
De un pârlit de şoricel, -
Odată, Şoricelul, zărindu-l într-o plasă,
Răcnind, sărind zadarnic, dar neputând să iasă, -
S-apropie de plasă şi roade un ochete,
Făcând să se deşire, îndată, aţăria...

Răbdarea, deci, şi truda depusă pe-ndelete
Mai rodnice-s adesea ca forţa şi mânia.






Măgarul galeş

Ca să se facă mai iubit,
Măgarul pe stăpân l-a măgulit.
"Ce-i asta? se întreabă el,
Că javra aia de căţel
Trăieşte cu stăpânii-n dormitor,
De parc-ar fi copilul lor,
Pe când spinarea mea s-alege
Numai cu joarde şi ciomege?
Face frumos, cu labele-atârnate,
Şi-l pupă toţi şi nimenea nu-l bate.
Dacă atât ajunge, mă învăţ
Să fac ca el şi eu, să mă răsfăţ."
La gândul ăsta, cel mai fericit,
Stăpânul s-a şi pomenit
Că-l mângâie măgarul pe bărbie,
Cu o copită grea, cu stângăcie,
Trăgând-o dintr-o murdărie,
Şi, ca să fie şi mai mângâios,
Cu zbierătul lui lung, melodios.
Însă, în loc de zahăr şi bomboane,
Pun-te pe el cu bâta, măi Ioane.
Povestea este toată:
Să nu-ţi schimbi firea dată
Cu alta-mprumutată.







Hoţii şi măgarul



Se zice că pe vremuri nişte Hoţi
Furaseră-mpreună un Măgar
Şi se băteau de zor, ca doi netoţi,
Că nu ştiau cum să-şi împartă prada.
Când iată că apare alt tâlhar,
Le ia Măgarul şi le lasă sfada.

Aşa e totdeauna: când doi se bat şi strigă,
Al treilea câştigă.
Măgarul din poveste e-o ţară oarecare
Şi hoţii sunt despoţii.
În timp ce pentru ea se bat cu toţii,
De undeva apare
Un alt tâlhar mai mare
Şi, îndreptându-se spre ţel,
O-nhaţă el...








Stejarul şi trestia


Stejarul, într-o vreme, îi spuse trestiei aşa:
- Poţi să te plângi de soarta ta.
O pasăre micuţă îţi este o povară
Şi chiar uşorul vânt
Ce faţa apei mişcă, din simplă întâmplare,
Te-apleacă la pământ
Şi te doboară -
În timp ce fruntea mea de Caucaz semeţ
Nu numai că opreşte chiar razele de soare,
Ci-nfruntă şi furtuna, îndrăzneţ.
Ce pentru tine este crivăţ, zefir e pentru mine
Şi de te-ai fi născut încaltea
Sub ramurile mele-nalte,
Ferită de furtuni te-aş ţine.
Dar tu te naşti, vezi bine,
În umede ţinuturi de vânt cutreierate.
Natura ţi-e ingrată, cum nici nu se mai poate.
Şi trestia îi spuse-ndată:
- De o atare milă mă simt profund mişcată.
Dar să lăsăm aceasta, căci după cât îmi pare,
Îi e 'Nălţimii Voastre cu mult mai de temut
Decât e pentru mine, când bate vântul tare:
M-apleacă, nu mă frânge puternica-i suflare.
În ce priveşte însă tot ce aţi susţinut -
Că rezistaţi din temelii
Oricărei vijelii,
Să aşteptăm sfârşitul dar. Abia rostise-acest cuvânt,
Că dinspre nord s-a năpustit cel mai teribil vânt.
Rezistă la-nceput stejarul şi trestia se înmlădie.
Dar vântul creşte, creşte, şi celui care până-n cer
Îşi înălţase capul, deodată forţele îi pier...
Izbit şi smuls din rădăcină, s-a prăbuşit pentru vecie.







Leul biruit de om

Tot discuta mulţimea privind la un tablou
Înfăţişând un Leu nespus de mare
Alăturea de un erou
Ce izbutise să-l doboare.
Trecând un Leu năprasnic, le-nchise-ndată gura,
Limbuţilor, spunându-le că şi pictura
E bună că dă unora prilej
Să pară, cel puţin, că sunt viteji.
"Artiştii pot pe mulţi să-nflăcăreze
Cu fantezia lor înaripată.
O, de-ar putea şi leii, ca omul, să picteze,
Aţi şti şi adevărul cum arată !"







Urechile iepurelui

Rănit cu coarnele de-o fiară oarecare,
Se mâniase leul ne-nchipuit de tare -
Şi pentru-a nu mai fi supus
Atâtor suferinţe stârnite de-un supus,
A hotărât să scoată din locurile sale
Pe toate-acele animale
Ce coarne-aveau în frunte.
Fiindcă nimeni nu putea pe dânsul să-l înfrunte,
Capre, berbeci şi tauri plecară-n altă parte.
La fel făcură-ndată şi ciutele şi cerbii.
Un iepure văzându-şi, pe cuvertura ierbii,
Umbra urechilor, se-nspăimântă de moarte.
El se temea ca nu cumva
Un nu ştiu ce inspector drept coarne să le ia.
- Vecine greier, zise, adio ! plec de-aici,
Căci chiar de le-aş avea mai mici
Decât le are struţul, mi-ar fi la fel de teamă.
- Cum coarne ? el întreabă. Mă crezi naiv, se cheamă,
Cum o să spun aşa ceva ?
Se vede doar că sunt urechi sadea.
- Se va susţine, totuşi - spuse iar animalul temător -
Că-s coarne-adevărate, şi încă de licorn.
Şi-oricât la interogator,
Oricât neadevărul cerca-voi să-l răstorn,
Nu-ncape nici o îndoială
Că spusa mea va trece drept sminteală.








Greierele şi furnica


Petrecuse cu chitara
Toată vara.
Însă iată că-ntr-o zi
Când viforniţa porni,
Greierele se trezi
Fără muscă, fără râmă,
Fără umbră de fărâmă.
Ce să facă? Hai să ceară
La Furnică, pân' la vară,
Niscai boabe de secară.
- "Pe cuvânt de lighioană,
Voi plăti cinstit cucoană,
Cu dobânzi, cu tot ce vrei!"
Dar Furnica, harnică,
Are un ponos al ei:
Nu-i din fire darnică
Şi-i răspunde cam răstit:
- Astă-vară ce-ai păţit ?
- Dacă nu e cu bănat.
Zi şi noapte am cântat
Pentru mine, pentru toţi...
- "Joacă astăzi dacă poţi !"








3 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Îți mulțumesc pentru vizită și pentru că ți-ai îngăduit puțin timp ca să postezi un comentariu. Mă bucur că ți-au plăcut și nădăjduiesc că ți-au fost de folos pentru lectura școlară. Îți doresc să ai în continuare o vacanță frumoasă și să ai o viață plină de bucurii alături de părinți, să ai parte de prieteni loiali și să vă bucurați împreună de frumusețea acestei lumi.

      Ștergere
  2. interesante......
    si cred ca ai ce sa inveti din ele

    RăspundețiȘtergere