vineri, 24 aprilie 2015

DOUĂ DIMINEȚI DE APRILIE de Traian Demetrescu




crop_96488402_sbIhuKi (570x441, 339Kb)

                                                                                                                                                          


DOUĂ DIMINEȚI DE APRILIE

de  Traian  Demetrescu




După Wiliam Wordsvorth

Mergeam încet, — și răsăritul
Se-nflăcăra de-o pară vie; —
Matei, privind, s-opri și zise:
„În voia Domnului să fie!”

Era în satu-acela dascăl,

Cu păr frumos, dar cărunțit;
Și, cum era zi de vacanță,
Părea mai vesel, negreșit,

Pe lîngă grîne și pîrîuri

Trecînd așa, ne învoim
În dimineața-aceea, veseli
O zi prin munți să pribegim...


Ei, ce e? îl întreb atuncea,
Cînd soarele a răsărit,
Ai suspinat fără de voie,
Și-o vorbă tristă ai rostit!

Matei s-opri a doua oară, —

Durerea lui nu mi-o ascunse; —
Privind spre culmea unui munte

Aceste vorbe îmi respunse:

Vezi norul cel aprins de raze

Și ușuratec ca un fum?
Imi amintește-o dimineață,
De sînt trei-zeci de ani acum.


Și tot de-asupra-acestor locuri,
În dimineața-acelei zi
De-Aprile, cerul era astfel:
Plin de culori trandafirii!...


Mergeam c-o linie în mînă,

Nepăsător de gînduri rele; —
În cimitir m-abat de odată,
Lîngă mormîntul fiicei mele.

Era de nouă ani... Tot satul

Privea la ea ca la o floare,
Și glasul ei părea că este
Un cîntec de privighetoare


Și Ema mea în groapa rece
Dormea în noaptea ei de ghiață;
Dar o iubeam mai mult ca moartă,
De cît ași fi iubit-o-n viață...





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu