Confucius avea trei ucenici, care se bucurau de o deosebită faimă : Hun, Lu și Gian. Odată un sihastru pribeag îl întrebă pe înțelept:
- Ce credeți despre Hun ?
- Chiar și cele mai luminate minți sunt încântate de înțelepciunea lui.
- Dar care sunt virtuțile lui Lu ?
- Vitejia lui întrece cu mult bărbăția și curajul celor mai vestiți oșteni ai neamului.
- Ce fel de om e al treilea ucenic ?
- Hărnicia lui Gian e vrednică de admirație.
La auzul acestor cuvinte monahul întrebă uimit:
- Ei bine, dacă Hun e atât de înțelept, Lu atât de curajos, iar Gian atât de harnic, ce mai pot ei învăța de la dumneavoastră ?
Ascultă ce-ți voi spune eu, răspunse Confucius. Hun e înțelept, dar leneș din fire, Lu e curajos, dar nechibzuit, Gian e harnic, dar invidios. Hun nu știe că înțelepciunea nu-l face fericit pe cel leneș. Lu nici nu bănuiește că vitejia, dacă nu se însoțește cu precauția duce la pieire. Lui Gian nici prin gând nu-i trece că bucuria nu se însoțește nicidecum cu invidia. Câtă vreme nu vor însuși aceste adevăruri, eu voi fi dascălul lor, iar ei învățăceii mei ascultători.
