(POVESTE POPULARĂ LITUANIANĂ)
Odată o vrabie a poposit în ograda unui țăran și s-a apucat să ciugulească grăunțele înșirate pe jos.
Sare vrabia prin iarbă și adună grăunte cu grăunte, iar pisoiul cel leneș stă după colțul casei și o pândește.
A pândi el cât a pândit și când și-a făcut odată vânt a înhățat-o de-o aripă.
- Nici n-am visat asemenea gustărică, miorlăi pisoiul.
- Vai, domnule pisoi, chiar ai de gând să mă mănânci ? ciripi vreăbiuța deznădăjduită.
- Da ce-ai crezut c-am să te țin la icoană ? fârnăi pisoiul și clipi din ochi de plăcere.
- N-ai nici un pic de rușine ! îl luă vrăbiuța la trei parale. De ce ai uitat să te speli azi de dimineață ? Nu știi că și stăpânul și stăpâna , toată suflarea de pe pământ, în fiecare dimineață mai întâi se spală și abia după aceea iau dejunul ?
- Ai dreptate, miorlăi uțin intimidat pisoiul și ridică lăbuța să-și spele botișorul.
Fără a mai sta pe gânduri, vrăbiuța își făcu vânt, fâlfâi din aripi și scăpă din ghearle lui.
Rău s-a mai înfuriat pisoiul !
- De azi înainte nimeni nu mă va mai păcăli ! Facă oamenii cum îi duce mintea și capul. Eu dimineața, mai întâi și-ntâi voi lua dejunul și abia apoi o să mă spăl.
De atunci tot neamul pisicesc se spală după mâncare și nu înainte, cum fac toți copiii ascultători.
