Trei câini zdraveni au alergat după ea şi abia când a ajuns la vizuină, vulpea a ştiut că a scăpat cu pielea întreagă. S-a lungit jos, simţind că îi vine să leşine…
Într-o vreme, parcă a auzit că a strigat-o cineva de afară. Şi vulpea a ieşit.
A dat cu ochii de zâna vulpilor, despre care auzise ea pe când era abia căţelandru. Îi povestise bunicul ei, cel mai bătrân vulpoi din vizuinile de sub deal, cum arăta zâna lor.
Zâna vulpilor nu era vulpe ca toate vulpile. Avea coadă şi două picioare de vulpe, dar încolo era o fată bălaie, frumoasă, îmbrăcată de sus până jos într-o haină lungă, făcută numai din pene de găină.
– Roşcato, a spus zâna, ştiu că astăzi era să ţi se întâmple o mare nenorocire. Şi ştiu că o duci greu, că ai căzut de trei ori în capcană, că ai sub cojoc multe alice trimise de vânători. Vreau să te ajut şi vreau să ajut tot neamul vulpesc. Spune tot ce doreşti şi vei avea. Eu am o putere nemărginită. Pot face orice. Pot să-ţi îndeplinesc orice dorinţă…
Vulpii nu-i venea să-şi creadă ochilor şi urechilor.
– Orice dorinţă? a întrebat ea neîncrezătoare.
– Da, orice dorinţă.
– Să nu mai fie câini…
– Nu vor mai fi !
– Şi nici vânători…
– Nu vor mai fi nici vânători…
– Şi nici pureci, nici râie…
– Nu vor mai fi !
– Să nu mai fie iarnă…
– Nu va mai fi !
– Pe pământ să crească numai găini, raţe, gâşte, fazani, potârnichi şi iepuri … Că de animale mai mari nu-i nevoie…
– Aşa va fi !
– Să nu mai fie coteţe care să îngrădească libertatea animalelor…
– Nu vor mai fi ! Mai ai vreo dorinţă ?
– Da… oamenii să nu mai are şi să nu mai semene pământul, ci să-l lase pentru vizuini cât mai multe…
– Aşa va fi ! Altceva ?
– Viezurii să sape vizuinile, că au gheare mai lungi, apoi să plece, să ne lase în pace…
– Aşa va fi !
– Şi toate acestea se vor îndeplini ? a întrebat iar vulpea, simţind că leşină de fericire.
– Desigur…
– Ah, cum să-ţi mulţumesc zână binefăcătoare a neamului vulpesc ?
Şi s-a aruncat la picioarele zânei, să i le sărute. Dar nu ştiu cum, ploconindu-se, s-a lovit şi… s-a trezit !
Visase cel mai frumos vis al ei. S-a scuturat de câteva ori şi a privit în jur să se încredinţeze dacă nu cumva zâna vulpilor nu era totuşi acolo. Dar nu era. Afară viscolea. De foame, burta i se lipise de spinare. Iar din sat se mai auzeau câinii lătrând…
Ah, ce bine ar fi fost… scheună jalnic vulpea şi se zgribuli şi mai tare în vizuina strâmtă şi îngheţată. Să văd o singură zi crescând pe pământ numai gâşte, raţe, fazani şi iepuri !…
