POVESTE DE OMĂT - de Otilia Cazimir

Cu gândul la bunica mea, Sofia, de care-mi este tare dor

POVESTE  DE  OMĂT de Otilia Cazimir  Tu nu știi… A fost odată O casuță fermecată Și-n casuță-o fată mică, Un pisoi și o bunică. Și-ntr-o iarna, într-o seară, Fata s-a uitat afară Și-a văzut cum prin perdea Stelele râdeau de ea… Dar pe drum cotit și nins, Umbra sură s-a desprins: Un voinic abia de-o șchioapă Înota-n omăt ca-n apă. Și proptinduse-n toiag, Un toiag mai nalt ca el, A-nceput să cânte-n prag, Tremurat și subțirel… Dormi ? Și nici n-am prins de veste ! Ușa s-a închis cu cheia, Focu-și pâlpâie scânteia, Și povestea nu-i poveste: Eu eram fetița-aceea, Iar bunica - nu mai este…