DE ATĂTA SECETĂ
de Aurora Luchian
Geme câmpul însetat,
Demult nu a mai plouat.
S-a crăpat, iarba-i uscată,
Balta din preajmă-i secată.
Obrajii-i zvâcnesc de-ncinşi.
Spinii, mărăcini învinşi
De arşiţă şi dogoare,
S-au sfărmat şi zac în soare.
Măceşul şi-a copt forţat
Fructele... şi s-a-ntristat.
Cosaşul abia respiră,
Nu mai cântă. Ce mă miră?
Moleşit şi prăfuit,
C-un copil micuţ, slăbit,
Stau sub ştiriţa-năsprită,
Gălbejită, scorogită.
Din lanul îngenuncheat
Se-nalţă un şuierat
Trist, prelung, de ciocârlie,
Plânge veşteda câmpie.
Un păianjen se sforţă
Şi o pânză înşiră,
Cu speranţa-n ziua nouă,
Să strângă un bob de rouă.
- Mi-e sete! scânci un pui,
Cătând ochii mamei lui.
Mamei, lacrima îi scapă
Şi copilul îşi adapă.
