CREION
Fă-te, suflete, copil
Și strecoară-te tiptil
Prin porumb cu moț și ciucuri
Ca să poți să te mai bucuri.
Strânge slove, cărți și pană.
Dă-le toate de pomană
Unui nou învățăcel,
Să se chinuie și el.
Gândul n-o să te mai fure
Prin zăvoaie și pădure,
Cu ecoul de cuvinte
Care-ngână și te minte.
Când tristețile te dor,
Uită tot și tâlcul lor.
HOȚU
A orbit de boală grea
Hoțu tatii, și-aș fi vrut
Să-i găses un leac, ceva.
Niciun vraci nu l-a avut.
N-am aflat nici un spițer,
Nici la târg și nici în cer.
De vreo șase ani sau șapte
Ochii-i zac, peceți de noapte,
Și-ngropat în gol cu totul
Cată cu nasul și botul.
Uite-l, dibuie și parcă
A zări nițel încearcă.
A trecut și s-a lovit.
A lătrat. O fi simțit.
A-nțeles că pe aici
Umblă-n tufe un arici.
Altădată, lângă casă,
A dat de broasca-țestoasă.
Într-o zi, s-a pomenit
Ciufulit, dar mulțumit,
Că visase că bătea
Cinci dulăi și o cățea.
El se ceartă printre stele
Și cu niște cucuvele.
Hoțul e cățel detreabă.
Puii cloștii îl întreabă
Cum e noaptea-n noaptea lui
Și-l mângâie ca pe pui,
Povestind mai lămurit
Ce-au visat și-au mai gândit.
Îl iubesc și derbedeii
Din văzduhuri, porumbeii.
Prieten bun, un porumbel
Doarme în coteț cu el.
CINCI PISICI
Am în grădină cinci pisici
Din care două sunt pisoi,
Ele - gingașe, moi și mici,
Ei - dolofani și zdraveni amândoi.
Spinări, picioare,-ncheieturi ca
fierul,
Unghii de șoimi și colții lungi,
N-ar cuteza nici șarpele,nici jderul
Să simtă-n ceafă crâncenele gheare.
Când calcă-n flori și dau să se
S-asculte parcă un murmur pierdut
Le cade ca pe-o scoarță oltenească
Țesută umbra printre foi de dud.
Sunt tigrii mei, de veche obârșie,
Și mă mândresc cu neamil lor cel
Și bărbătesc și blând la duioșie
Și-ntradevăr țesuți ca pe covoare.
Dar de ajuns să latre un cățel,
Că fug în pomi și uită și de mine.
Tigri de junglă neagră, stați nițel,
Că mi-ați făcut mândria de rușine.
JOC DE CREION
Brotăcelul, la fântână.,
L-ai avea la îndemână,
Ca să-l prinzi (pe brotăcel)
Să te joci nițel cu el.
Însă nici nu poți să-l vezi,
Verde, dintre frunze verzi,
Căci cu ele seamănă
Ca o frunză geamănă.
A ! Că-i mic și e frumos
Și n-ar prea umbla pe jos,
Că-și mânjește - și nu vrea -
Pielea lui de catifea.
Stă în pom, pitit, pe când
Ție ți-a venit un gând:
Printre mugurii crescuți
Să-l mângâi și să-l săruți.
Dar ai vrea să știi, acum,
Ce se fac, pe frig și-n drum.
Când se scutură copacii,
Brotăcelul și brotacii.
Căci, pe viscol, fără foc,
Nici căciulă, nici cojoc,
Pot să degere săracii,
Brotăcelul și brotacii.
N-avea grijă. Nu le pasă.
Și-au gătit la cald o casă,
În pământ, pe sub tulpini,
În adânc și-n rădăcini,
Și-acolo pe vreme rea,
Dorm întinși pe-o canapea.
