joi, 5 ianuarie 2012

DAFIN ÎMPĂRAT - basm de I.C. Fundescu








A fost odată un împărat și o împărăteasă, amândoi tineri și frumoși, dar triști pentru că nu veau copii.

Intr-o zi veni la ei un arap și le zise:

- Să trăiești, luminate împărate ! Am auzit că împărăteasa nu poate avea copii și am adus buruieni pe care, dacă le va bea, va rămâne grea.

Împăratul luă buruienile de la arap și porunci să-i dea calul împărătesc și un rând de haine de aur, ce-ți luau vederile de frumoase, apoi chemă pe împărăteasă și-i dete buruienile să le fiarbă și să le bea.
Împărăteasa chemă pe bucătăreasă să le fiarbă, fără să-i spună de ce sunt bune. Bucătăreasa neștiind puterea lor, gustă dintr-însele și apoi le dete împărătesei să le bea. Iar când veni vremea, născură amândouă câte un coconaș, mai frumos decât tot ce este frumos pe lumea asta și le puse nume: unuia Dafin și altuia Afin.

Într-o zi împăratul plecă la bătălie și lăsând pe fiul în locu-i, îi dete o mulțime de chei în mână și-i zise:

- Fiule, în toate casele ce se deschid cu aceste chei să te uiți, iar în casa ce se deschide cu cheia de aur să nu-ți calce piciorul, căci nu va fi bine de tine.

Când plecă împăratul din oraș, fiul său intră în toate casele și văzu o mulțime de pietre nestemate foarte frumoase; dar nu-i plăcu nici una dintr=însele. În cele din urmă ajunse și la casa care se deschidea cu cheia de aur, stătu puțin înaintea ușii, se gândi la porunca ce-i dăduse tatăl său, dar biruind nerîbdarea și curiozitatea, intră înăuntru și văzu un ochian de sticlă; se uită prin el și văzu un palat cu totul și cu totul de aur, încât la soare te puteai uita, iar la dânsul ba.



Și-apoi mi-ți vedea
Că-n palat ședea
Doamna Chiralina
Tânără copilă,
Floare din grădină.

După ce o privi mai mult timp, puse ochianul la locul lui și ieși afară cu ochii plini de lacrimi.

Nu trecu mult timp și împăratul se întoarse de la bătălie biruitor; dar în loc să-i iasă fiul său înainte, să-l primească cu bucurie, ieși numai împărăteasa și-i spuse că fiul său e bolnav.  Împăratul pricepu numaidecât de unde-i venea boala și chemă pe toți doctorii și doctorițele din lume dar toți îi ziseră că până nu va da fiului său de soție pe Doamna Chiralina, el nu se va însănătoși.

Așadar, împăraul trimise solie la Doamna Chiralina; dar fu peste putință, căci tatăl ei nu vru s-o mărite.

Auzind feciorul de împărat toate acestea, hotărî să se ducă el însuși să o ceară de la tatăl ei. Spuse toate acestea fratelui său de cruce; și într-o zi plecară amândoi și se făcură nevăzuți.

Merseră ei zi de vară până seară și ajunseră la Muma Crivățului. Bătură la ușă și ieși înaintea lor o baborniță zbârcită, și-i întrebă ce caută ? Ei răspunseră că cer să-i găzduiască peste noapte și să le mai spună pe care drum să apuce ca să ajungă la împărăția Doamnei Chiralina.

Bătrâna se uită la dânșii cu milă și le zise:
- V-aș primi în casă cu mare bucurie, dar mi-e teamă că va veni fiul meu și vă va face sloi de gheață. Duceți-vă mai bine la sora mea cea mai mică, ea poate să vă găzduiască și sî vî spună și drumul către Doamna Chiralina.

Feciorul de împărat plecă înainte și ajunse la muma vîntului de primăvară; bătură la ușă și ieși o femeie ânaltă, tânără și frumoasă. Această femeie cum văzu pe feciorul de împărat zise:

- Dragă Fă - Frumos, știu că ai plecat să cauți pe Doamna Chiralina ca s-o iei de soție. Dar nu vei putea să ajungi până la împărăția ei fără ajutorul fiului meu. Rămâneți aici. Însă trebuie să vă ascund foarte bine, căci cum o simți fiul meu că se află la mine oameni de pe tărâmul celălalt, te omoară.

Zicând aceste vorbe, plezni de trei ori din palme și îndată sări de după sobă o pasăre de aur cu ciocul de diamant și cu ochii de smarald și-i băgă sub aripi pe amândoi, apoi se sui iarăși pe sobă.



Nu trecu mult timp și se auzi o dulce vâjâitură de vânt care aducea un miros de trandafiri și rosmarin; ușa se deschise singură și intră în casă un flăcău frumos, cu părul de aur, cu aripi de argint șicu un băț în mână împletit cu tot felul de  ierburi și flori. Cum intră în casă zise maică-si:
- Mamă, mie îmi miroase a om de pe tărâmul celălalt.
- Ți-o fi mirosind, mamă, dar pe aicea nu au ce căuta oameni de pe tărâmul celălalt.
Vântul se liniști și se puse la masă; iar după ce mâncă o strachină de lapte dulce de căprioară și bău apă de micșunele dintr-o oală de marmură, se puse la povestit. Mă-sa văzându-l cu voie bună, îi zise:
- Fiul meu, ia spune-mi unde este împărăția Doamnei Chiralina și cum ar face cineva s-o ia de nevastă ?
- Greu lucru mă întrebași, mamă. Dar aide, treacă-meargă. Împărăția Doamnei Chiralina este departe de aici cale de zece ani. Și se poate face cât te ștergi la ochi, dacă cineva s-o duce în pădurea cea neagră de lângă gârla de păcură care aruncă cu pietre și foc până la cer, și dacă o âncăleca pe bușteanul Ielelor cu care poate să treacă gârla; însă cine aude și va spune cuiva, acela să se facă de piatră până la genunchi. După ce va ajunge la âmpărăție, trebuie să facă un cerb de aur și să intre într-însul ca să ajungă în odaia împărătesei și s-o fure; cine aude și va spune cuiva, să se facă de piatră până la brâu. După ce o va lua de soție, sora Vântului turbat, de ciudă, o să trimită un negustor cu niște cămăși frumoase și mai subțiri decât pânza păianjenului; Doamna Chiralina o să cumpere cămăși, și dacă nu le va uda cu lacrimi de turturică, de cum se va îmbrăca cu dânsele va muri; cine aude și va spune cuiva, să se facă cu totul și cu totul de piatră.

Pe când vântul spunea toate acestea, feciorul de împărat adormise, iar feciorul bucătăresei rămăsese deștept și auzise tot.

A doua zi după ce plecă vântul de-acasă, feciorul de împărat întrebă pe Muma Vântului dacă i-a spus feciorul său ceva; dar ea temându-se să nu se facă de piatră, îi răspunse că n-a aflat nimic.

Atunci feciorul bucătăresei și cel de împărat luară drumul înainte și se duseră zi de vară până în seară; dar când fu pe la scăpătatul soarelui auziră un zgomot și un urlet mare; apoi văzură o gârlă mare de păcură, aprinsă, aruncând pietre până ân ânaltul cerului. Feciorul de âmpărat se sperie, dar feciorul bucătăresei îi zise:

- Nu te teme de nimic și vino cu mine în această pădure și fă ce ți-oi zice eu.
Ajungând în mijlocul pădurii, zăriră bușteanul Ielelor. Încălecară amândoi pe dânsul și dându-ipinteni de trei ori, se prefăcu într-o trăsură cu doisprezece cai de foc și într-o clipă se înălțară până la vântul turbat și se pogorâră la porțile palatului Doamnei Chiralina. Apoi, după ce se deteră jos, trăsura se prefăcu iar în buștean, și ei rămaseră înaintea unui palat de safir și cu porțile de chiparos, iar la una din ferestre sta Doamna Chiralina, îmbrăcată în haine de aur țesute cu mărgăritar.




Cum văzu Doamna Chiralina pe feciorul de împărat, prinse o așa mare dragoste de dânsul, încât căzu la grea boală și ajunse la ceasul morții.

Ce nu făcu bietul împărat ca s-o scape ? Dar toate erau în zadar ! În cele din urmă veni o babă și-i zise:
- Luminate împărate, să trăiești ântru mulți ani ! Dacă vrei să se facă bine fiica luminăției tale, să cauți cerbul care cântă ca toate păsările cerului și să-l aduci în casă numai trei zile și vei vedea cum se va face sănătoasă.

Împăratul puse să se anunțe în toată împărăția iar după trei zile feciorul bucătăresei lovi bușteanul de trei ori și se făcu un cerb de aur foarte frumos; apoi băgă ântrâ-însul pe feciorul de împărat și se duse dinaintea palatului.





Împăratul văzând cerbul, se dete jos și întrebă pe feciorul bucătăresei dacă-i de vânzare.
- Nu este de vânzare, ci de închiriat, răspunse cu semeție Afin.
- Ei bine, ce o să-mi ceri ca să mi-l dai numai pentru trei zile ?
- Să-mi dai o mie de galbeni.
Tocmeala se făcu și âmpăratul luă cerbul și-l băgă în odaia Doamnei Chiralina, apoi se duse la treaburile lui împărătești.

Cerbul, cum se văzu singur numai cu Doamna Chiralina, începu să cânte o doină de dor, de plângeau și lemnele și pietrele. Doamna Chiralina adormi, iar feciorul de împărat ieși din cerb și o sărută pe frunte apoi intră iarăși în cerb.
A doua zi Doamna Chiralina spuse domnițelor care erau prietenele ei că a visat de două ori că a sărutat-o un tânăr frumos. Atunci una din prietene fiind mai pricepută, zise Doamnei Chiralina, că pe dată ce va âncepe cerbul să cânte să se prefacă adormită și când va mai simți că o sărută cineva pe frunte, să pună mâna pe dânsul.
Cumveni noaptea, cerbul începu iar să cânte de dor și Doamna Chiralina se prefăcu că doarme; când veni Dafin cel Frumos să o sărute, îl strânse în brațe și-i zise:
- De acum înainte nu vei mai scăpa.
La ziuă Dafin intră iar în cerb și când împăratul veni pe la prânz la Doamna Chiralina, era însoțit de Afin ca să-i ia cerbul dar ea plângea așa cu foc ca să nu i-l ia. Atunci Afin îi șopti la ureche ca să-l roage pe împărat să-i dea voie să însoțească cerbul până la ieșirea din oraș unde ne așteaptî o trăsură cu doisprezece cai de foc în care ne vom sui și ne va duce pe toți în împărăția lui Dafin împărat.

Doamna Chiralina făcu ântocmai și ceru voie de la împărat care o lăsă să meargă afară din oraș să conducă cerbul. Și apoi toate se întâmplară cum spusese Afin.
După ce lăsară trăsura, adică bușteanul la locul unde-l găsiseră (să fie și altora de folos) umblară zi de vară până seară și așa zile de-a rândul până ieșiră pe tărâmul celălalt și ajunseră în țara lor.

Împăratul, cum primi știre despre sosirea fiului său, îi ieși în întâmpinare cu o mulțime de oșteni și apoi făcură nuntă mare, care ținu trei zile și trei nopți.



Într-o zi, Doamna Chiralina ședea la fereastra palatului și se uita în zare, când iată un negustor pe drum, striga că are cămăși de vânzare. Doamna Chiralina îl chemă sus, și luă de la el două cămăși mai subțiri decât pânza de păianjen și se îmbrăcă cu una din ele. Nu trecu mult și Doamna Chiralina se îmbolnăvi atât de greu, încât ajunse pe mâna morții.

Afin află despre boala âmpărătesei și intră pe la miezul nopții în odaia unde dormea ea; apoi o stropi peste tot cu lacrimi de turturică și ieși îndărăt dar străjerii de la ușă se duseră și îi spuseră lui Dafin împărat.

Împăratul cum auzi se făcu foc de mânie și porunci sî taie capul lui Afin; dar când ajunseră la locul de pierzare, Afin zise împăratului:
- Mulți ani să trăiești împărate ! Pentru toată frăția și dragostea cea către tine te rog să strigi pe toți boierii cei mari ai âmpărăției, că am să vă spun înaintea lor un mare cuvânt și apoi vei porunci să-mi taie capul.
Împăratul porunci să se adune divanul împărătesc în care să fie de față și Doamna Chiralina; aducând pe Afin îi zise:
- Spune nelegiuitule ceea ce ai de spus.

Atunci Afin începu așa :
- A fost odată un fecior de împărat care prinsese dragoste asupra unei fete de împărat de pe tărâmul celălalt; și fiindcă nu putea să trăiască fără dânsa, a plecat împreună cu fratele său de cruce, ca ori s-o pețească, ori să-și răpuie capul prin pustiu. După ce umblară lumea în cruciș și-n curmeziș, ajunseră la Muma Crivățului care-i trimise la muma Vântului de primăvară, care îi găzdui ....și așa povesti Afin toate ântîmplările prin care trecuseră doar că, de fiecare dată cînd spunea mai mult, blestemul Vântului de primăvară se împlinea și Afin a împietrit mai întâi până la genunchi, apoi până la brâu până când, la sfârșirea poveștii, a împietrit de tot transformându-se ântr-o statuie.

Dafin împărat și Doamna Chiralina îl plânseră trei zile și trei nopți, apoi luară statuia lui chiar în camera lor ca să-și amintească de dânsul totdeauna pentru tot binele făcut.

După aceea, ei trăiră mult timp și avură și un copil.
Într-o dimineață Dafin împărat intră în camera împărătesei și-i spuse că a visat cum o femeie îmbrăcată în alb îi spune cî dacî vrea să-și învie fratele, să taie copilul și cu sângele lui să ungă statuia. Împărăteasa îi spuse că și ea a visat același vis. Apoi, unindu-se amândoi, tăiară copilul și stropind piatra cu sânge, Afin începu să se miște, apoi învie pe de-a întregul și spuse:
- O, dar greu somn am mai dormit !
- Ei frate, frate ! răspunse împăratul, ai fi dormit mult și bine dacă nu tăiam copilul să te stropim cu ngele lui.
Atunci Afin le răspunse:
- Toate acestea nu s-ar fi întâmplat dacă voi doi aveați mai multă încredere în mine pentru că eu sunt credincios și vă iubesc pe amîndoi ca pe fratele și sora mea.
Și zicînd toate acestea, se crestă la un deget și lăsă să curgă sângele său peste trupul copilului care învie și el la rîndu-i.

Văzând toate acestea, împăratul și împărăteasa au poruncit ospăț mare de bucurie și fericire că aveau amândouă persoanele dragi lor, în viață.

Și-am încălecat pe-o șa
Și v-am spus poveastea așa.
Cine-ascultă să trăiască
Și-n fapte bune să crească !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu