PEISAJE - DE PICTORUL GERMAN GERHARD NESVADBA

CONFIDE IN MOTHER - It Contains an Important Lesson

The moment a girl hides a secret from her mother, or has received a letter she dare not let her mother read, or has a friend of whom her mother does not know, she is in danger.

A secret is not a good thing for a girl to have. The fewer secrets that lie in the hearts of women at any age, the better. It is almost a test of purity. She who has none of her own is best and happiest.

In girlhood, hide nothing from your mother; do nothing that, if discovered by your mother, would make you blush. When you are married, never conceal anything from your husband. Never allow yourself to write a letter that he may not know all about, or to receive one which you are not quite willing that he should read.

Have no mysteries whatever. Tell those who are about you, where you go, and what you do,—those who have the right to know, I mean, of course.

A little secretiveness has set many a scandal afloat; and much as is said about women who tell too much, they are a great deal better off than the woman who tells too little.

The girl who frankly says to her mother, "I have been there, I met so-and-so. Such and such remarks were made, and this or that was done," will be sure to receive good advice and sympathy.

If all was right, no fault will be found. If the mother knows as the result of her greater experience, that something was improper or unsuitable, she will, if she is a Christian mother, kindly advise her daughter accordingly.

You may not always know, girls, just what is right or what is wrong,—for you are yet young and inexperienced. You can not be blamed for making little mistakes, but you will not be likely to go very far wrong, if from the first, you have no secrets from your mother.

To thy father and thy mother Honor, love, and reverence pay; This command, before all other, Must a Christian child obey.

Help me, Lord, in this sweet duty; Guide me in Thy steps divine; Show me all the joy and beauty Of obedience such as thine.

Teach me how to please and gladden Those who toil and care for me; Many a grief their heart must sadden, Let me still their comfort be.

SOUNDS OF SPRING - by Dwayne Leon Rankin

SOUNDS  OF  SPRING by  Dwayne Leon Rankin Bee's now buzzing, brightly sing, With the chirping birds they bring, Nature's pleasing music near, Sounds of Spring found full of cheer. Nature's symphony thus is found, From raindrops splashing on the ground. To the children's laughing call, Those merry sounds now heard by all. The Gentle sounds of rustling leaves, Caused by breeze's through the trees, Softly they through nature brings God's creation as it sings. Music found as on it plays, All through the air, the singing strays, Wafting out while soft winds blow, A joy of life to all bestow. So with the voice of waters free Rushing through the streams with glee. The sounds of yonder rivers, filled, The silence of the Winter, stilled.

SNOWDROP - by Colin William Campbell

SNOWDROP by Colin William Campbell, Malaysia Pretty little snowdrop, show off while you can. Beneath the melting snow the bluebells wait in line.

DACĂ IEPURAȘUL N-AR FI ADORMIT - de Mircea Pop

A fost odată un iepuraș mic-mic-mic, care a găsit un morcov mic-mic-mic.

 - Nu-mi ajunge nici pe-un dinte ! A oftat el și nu s-a bucurat. De ce-i atât de mic-mic-mic și nu-i unul mare-mare-mare ?

O coțofană, care l-a auzit și care știa de toate, i-a răspuns:

- Fiindcă l-au scos prea devreme din pământ și nu l-au lăsat să mai crească !

Și, cu asta, coțofana și-a văzut de zbor.

Dar iepurașul ?

Cum era el cel mai deștept dintre toți iepurașii deștepți ce trăiau prin luncile și livezile satului, ce și-a zis: “Nu-i nimic !” Îl îngrop înapoi, în pământ, și stau lângă el până va crește, va crește, mare, mare, să-mi ajungă nu numai pe-un dinte, dar și pe doi, pe toți dinții, să mă ospătez din el, să fac o masă mare, bună și să-mi mai rămână !

Și, binișor - binișor, plin de speranță, a scurmat o groapă !

Și era cald, și gropița răcoroasă, și numai bine încăpea chiar el în ea ! Și ce culcus plăcut ! Și ce adăpost ! Nici lupul, nici vulpea și nici vânătorul nu l-ar descoperi aici !

Și, numai un pic, închise ochii … adică... vru să-i închidă, căci iepurașii nu-si închid ochii nici când dorm măcar. Dorm cu ochii deschiși. Și în picul acela, cât a vrut să închidă ochii, iepurașul a adormit nițel și a visat că … a visat că a îngropat un morcov mic, care tot creștea și se făcea mare-mare-mare, și el tot mânca din el, și morcovul tot creștea și creștea, și nu se mai oprea.

Și, cum avea ochii deschiși, vedea alături,  morcovul mic-mic-mic, găsit, și, așa, prin somn … l-a mâncat ! Și nu i-a ajuns ! Nici pe-un dinte ! Dar... când s-a trezit – ce să mai îngroape ca sa crească ?

Păcat ! Dacă iepurașul nu adormea, știși voi ce era ?

Minune, mare minune ! Nici nu vă pot spune !

FLORI - PNG - din picturile artistului Pierre-Joseph Redoute (1759-1840)

FLOAREA PAȘTELUI - legendă

FLOAREA  PAȘTELUI  - legendă Se zice că era odată un împărat și o împărăteasă și aceștia duceau un trai tare bun. Aveau de toate, dispuneau de toate bunătățile din lume, însă fericirea lor nu era completă. Nu se bucurau complet pentru că nu aveau copii. Și, fiindcă nu aveau copii, ei au căutat în toate chipurile și prin toate mijloacele cum ar putea căpăta unul care să le moștenească averea și împărăția.  Au dat danii pe la toți vracii din întreaga împărăție, că poate-poate aceștia vor face cumva să se vadă și ei cu un copil. Dar degeaba, ei tot fără copii au rămas.  Și, din această cauză, împărăteasa și împăratul erau tare supărați și necăjiți. Dar, iată că într-o zi, în timp ce împărăteasa se plimba prin grădină, aude un glas ce îi spune că, dacă voiește să aibă un copil, să renunțe la vrăji și descântece și să dăruiască ceva la o mânăstire. Abia atunci Dumnezeu îi va asculta rugămintea și îi va dărui ceea ce-și dorește cu atâta ardoare. Cum auzi aceste vorbe, fără să mai stea pe gânduri, împărăteasa a fugit repede în palat, a luat cele de cuviință (ce a crezut ea că s-ar potrivi mai bine pentru o mânăstire), a pornit la drum și le-a dăruit celei mai apropiate mânăstiri. Darul a fost binevenit și, în scurt timp, împărăteasa a rămas grea, iar după  9 luni, aceasta a dat naștere unei copilițe frumoase ca un îngeraș. Erau tare fericiți împărăteasa și împăratul. Acum, când aveau o copilă atât de frumoasă, parcă ar fi prins pe Dumnezeu de un picior și poate că nici atunci nu s-ar fi bucurat mai mult. Și, pentru că fetița era extrem de frumoasă, i-au pus numele de Floarea. Dar bine a zis cine a zis, că unde e prea multă bucurie, acolo adeseori se întâmplă să fie și supărare mare. Așa a fost și aici, din nefericire. Cu cât creștea Floarea mai mare și se făcea mai voinică și mai frumoasă, cu atât mai mare era și grija părinților ei. Având în vecinătatea împărăției lor niște zmei, îngrijorarea lor era foarte mare, temându-se ca nu cumva aceștia să vină într-o zi, să le-o fure și să rămână fără copila lor - Floarea lor iubită și dragă. Din pricina aceasta o țineau mai mult închisă decât slobodă. Și într-adevăr, Floarea vedea și simțea toate acestea  însă nu știa de ce și pentru ce, astfel că,  ea a început, de la un timp, a se da în dragoste cu un păstor care era cu turma sa prin apropierea curților împărătești și care, nu odată, trecea pe lângă ferestrele camerei unde era Floarea închisă. Prinzând mai pe urmă împăratul de veste că fiică-sa, cu toate că a ferit-o așa de tare de ochii lumii, se iubește cu un om de rând, s-a supărat foarte tare. Fără să stea pe gânduri, împăratul a pus pe niște soldați să îl prindă pe păstorul îndrăzneț și să-l omoare, iar pe fiică-sa Floarea să o dea pe mâna unui țigan, astfel încât acesta să o ducă în pădure, să-i taie mâinele, să-i scoată ochii și s-o lase acolo să o mănânce fiarele sălbatice ale pădurii. Țiganul ce putea să facă !? Trebuia să se supună ordinului  împăratului și să ducă la îndeplinire porunca sa, că altfel, el era cel ce o pățea …  Așadar, a luat-o pe Floarea, a dus-o în pădure, i-a tăiat mâinile, i-a scos ochii, a lăsat-o acolo, după care s-a întors acasă, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Floarea – adică fiica împăratului – așa în starea în care era, mai mult moartă decât vie, a căzut în genunchi  și a început să se roage Maicii Domnului să se îndure de ea și s-o prefacă într-o floare decât să rămână așa și să se chinuiască sau să vină fiarele pădurii, să o sfâșie și să o mănânce. Făcându-i-se milă de fată, Maica Domnului i-a ascultat ruga și a prefăcut-o într-o floare albă. Și, pentru că prefacerea Floarei s-a petrecut tocmai pe timpul Paștilor, ea se și numește  Floarea Paștilor.