DOUĂ VRĂBIUȚE, IARNA - de Aurora Luchian

DOUĂ  VRĂBIUȚE, IARNA de  Aurora Luchian Peste lumea ruginie, De atâta toamnă lungă, Căzu spuma argintie, Mari de straturi, să ajungă ! De mirare și de frică, Ziua poți s-o pui în cui ! Se făcu atât de mică, Iat-o ici, iată că nu-i ! Pe o rămurea golașă, Două vrăbii stau la sfat: - Eu am puișori în fașă, N-am nici lemne, nici bărbat ! - Eu am ! spuse cu blândețe Alta cu penaj săltat. Dar n-am prunci, mare tristețe, Am la plăpumi...și bărbat ! Știi, durerea cea mai mare Nu-i ca neaua s-a-mpânzi; Ale mele aripioare, N-au pe cine încălzi !