marți, 5 martie 2019

CUM AM ÎNVĂȚAT SĂ MERG PE BICICLETĂ - de Dan Deșliu




 

CUM AM  ÎNVĂȚAT SĂ MERG PE BICICLETĂ   

de  Dan Deșliu 


Uite, 
 mi-aduc bine aminte, 
 toată povestea, 
 de-a fir a păr ...
 Eram cuminte, 
 în adevăr, 
 de-o săptămână, 
deşi nu-mi prea venea
 la-ndemână !
Era primăvară, 
umblau razna pe-afară
subiecte ceva mai plăcute
 decât aritmetica
 de-a patra primară
(« Dacă trei trenuri 
 pornesc dintr-o gară ... »)
- Măi, făcu tata, 
 să nu te
 deochi !
 Ce-ai păţit ?
 Ce-i cu tine ?
Ţi se cuvine, cred, 
 o răsplată !
- Da, tată ! zisei
Şi ştiam
că răsplata-i acolo, în pridvor :
îi văzusem pe geam
cum se furişau binişor, 
mai adineauri – tata şi ea ...
Şi iată-mă-n şa, 
tremurând de plăcere, 
de teamă, de-o mândrie netoată ...
- Bagă de seamă, 
nu te uita la roată !
- Da, tată !
 ... Dar numai la ea mă uitam , 
 ca vrăjit ...
 Negreşit, 
 de n-ar fi fost tata
 să mă ajute, 
s-alerge-n urmă ocrotitor, 
puternic şi iute, 
ţinând de şa, 
de mult eram sub roţi !
Şi roţile şopteau şuierător:
« N-ai să poţi, 
 n-ai să poţi ! »
Singur – nici pomeneală
să te-avânţi
pe dihania asta, călare ! »
- Vezi că poţi ?
râse tata, din zare ...
M-am uitat îndărăt, 
cu sfială, 
şi era cât pe-aci
să cad jos, de mirare :
pedalam singur, dând din picioare
mai dihai decât ucenicii
lui Dumnezeu, 
din aripile lor strălucitoare ...

Aşadar – pot şi eu !

De-atunci, am pedalat mereu
de capul meu, 
şi nimeni, nicicând, 
nu m-a mai sprijinit.
Doar în gând
murmuram câteodată :
- Da, tată !
Şi pedalam singur, 
 semeţ, fericit ! 

https://assets.parents.com/s3fs-public/styles/nfp_1080_portrait/public/images/p_229714SDCRGB1.jpg?P86vNhK_GgFM0gVRboQh54svqMAImbVj