SĂ NE JUCĂM CU PETALE DE FLORI - MOZAIC

SOSIREA RÂNDUNICII de George Coșbuc

SOSIREA  RÂNDUNICII de  George  Coșbuc Rândunica a sosit, Primăvara vine.  Iată mugurii-nfloresc, Grădinițele-nfloresc, Tot e viu și-ntinerit Căci e cald și bine.  Ger, zăpadă, tot s-a dus Primăvara vine. Răsărit-au mândre flori Și prin zări se văd cocori. Verde-i jos, senin e sus Căci e cald și bine !

POVEȘTI MORALE de Petre Ispirescu - JUDECATA VULPEI

Un om, odată, mergea la treaba lui prin niște munți.



Alăturea drumului aude un glas milogindu-se și grăind:



— Fă-ți milă și pomană, creștine, și mă scapă de la pieire.
— Cine ești tu, și unde te afli ?
— Ia, aici, aici, în văgăuna asta. Fă bine, așa să trăiești, și dă la o parte piatra de d-asupra.
Omul caută în dreapta, caută în stânga și dă de văgăună, d-asupra căreia era un pietroi mare.
Ce să vezi d-ta ? Acolo era culcușul unui balaur. Pe când se afla încolăcit și dormea, iată că un colț de piatră, groaznic de mare, se desface din munte și, prăvălindu-se la vale, cade drept peste văgăuna balaurului și-l închide acolo. Șarpele, svâc ! În sus svâc ! În jos, ca să iasă. Aș ! unde era pomana aia ? Piatra mare astupa intrarea văgăunei de nu rămăsese loc deschis nici cât să bagi degetul. Se zvârcolea balaurul în ghiara morții de foame, de sete și de osteneală, și ca să scape d-acolo era peste poate.



Rugăciunile șarpelui înmuie inima omului și acesta, înduioșit de nenorocirea bietului șarpe, se pune de caută o pârghie, se luptă cu bolovanul de piatră și, încet, încet, îl dete nițel la o parte de d-asupra văgăunei, atât cât putu șarpele să iasă.



— Bogdaproste ! că mai văzui o dată lumina soarelui, mai pot să răsuflu și eu în voie, zise balaurul. Gătește-te acuma, omule, că am să te mănânc. Nu mai pot, uite, de foame, sunt lihnit de la inimă.



— Ce stai tu de vorbești, balaure ? D-apoi eu ți-am făcut bine. Asta să-mi fie oare răsplata ?



— Bine, nebine, nu voi să știu. Răsplătire la noi nu scrie.



Și deodată se încovrigă împrejurul omului și-l coprinse, de acesta nu se mai putea mișca din loc.



— Stăi, frate, mai zise omul; astfel ți-e dreptatea ? Eu nu mă cunosc vinovat cu nimic. Să mergem la judecată.



— Să mergem, dacă vrei judecată. Dară eu îți spui că o să pierzi. Totuși, ca să nu poți a te plânge că te-am mâncat pe nedrept, aidem și la judecată. Numai grăbește pașii, că mi-e foame de tot.



Și mai slăbind pe om din chingi, acesta apucă pe câmp cu pași grăbiți și tremurând de frică. În calea lor întâlnesc un bou păscând și se îndreptară către dânsul.



— Boule, prinse omul a zice: iacă, iacă, iacă, din ce am scăpat pe șarpele ăsta, și iacă, iacă, iacă, ce umblă el să-mi facă. Cu dreptul e ?



— Dai prea cu dreptul, răspunse boul. Ascultă: eu slujesc pe om de când eram vițel. Nu fu destul că îmi lua laptele, când eram mic, de răbdam de foame, căci n-aveam ce suge; nu e destul că, după ce m-am mărit, trăiam mai mult cu zilele, fără să-mi dea nutreț d-ajuns; iară eu trăgeam la plug, la car și la toate poverile la care mă punea el, fără să cârtesc; acum cică am îmbătrânit, mă lasă pe câmp să mă hrănesc, ca să mă mai îngraș nițel, și apoi să mă vânză la măcelar. Așa este dreptatea omului.



— Auzi, omule ? întrebă balaurul.



— Auz, răspunse omul. Dar să știi că eu nu sunt mulțumit de judecata boului. Să mergem și la altul.



— Poți tu să mergi la câți vei pofti. Eu una știu, că mi-e foame. Însă, ca să nu mai aibi cuvânt de pricinuire, aide, fie, să-mi fac pomană cu tine să mergem și la alt judecător.



Omul, cu inima cât un purice de frică, o ia înainte pe drum și, întâlnind un cal într-o livede, îi zise și lui:



— Calule, iată ce am făcut balaurului acestuia, și iată cum vrea să-mi răsplătească. Cu dreptul e ?



— Da, da, cu tot dreptul, răspunse calul. Dară tu, omule, cum faci dreptate pe pământ ? Nu care cumva oare te socotești a fi mai breaz ? Noi slujim la stăpânul nostru din tată în fiu. Cînd eram mic, copiii lui se jucau cu mine și îi purtam în spinare. După ce m-am mărit, din câte primejdii nu l-am scăpat ! și cât am mai muncit, amărâtul de mine ! Mai de multe ori flămând decât sătul, ajunsesem într-un rând să zac pe coaste de foame și de neîngrijire. Acum mă găsește că prea sunt bătrân. Mi-a dat drumul să pasc în voie pînă să-și găsească timp, să-mi dea cu parul în cap, să mă omoare, ca să-mi ia pielea.

Astfel este răsplata omenească pe pământ.


— Auzi, tu, omule ? zise balaurul.



— Auz, răspunse omul. Și cu toate astea eu nu sunt mulțumit de judecată. Să mergem și la al treilea să ne judecăm. Ascultă-mi și astă rugăciune, să te ție Dumnezeu.



— Ei, apoi te-ai prea trecut ! Multe ai voi d-ta. Și deși-mi vine leșin de foame, iată mă înduplec și de astă dată, numai și numai să nu-ți mai rămâie nici un cuvânt de bârfeală, și să-ți tacă fleoanca. Aidem și la al treilea judecător.



Mai mergând ei ce mai merse, întâlniră o vulpe



— Vulpe, începe omul a zice, iată ce bine am făcut eu balaurului acestuia, și iată ce rău va să-mi facă el mie. Cu dreptul e ? Judecă tu !



— Ce ai zis, ce ai zis ? întrebă vulpea.



Omul îi mai spuse încă o dată focul ce-l ardea.



— Ca să judec, trebuie să merg la fața locului, să văz eu cu ochii mei și să auz cu urechile mele. Altfel nu știu să judec.



Se învoiră și plecară câte trei la fața locului. Și, ajungând aici, începu omul să spuie șiritenia pricinei:



— Iacă, ici în văgăuna asta ședea balaurul încolăcit, și pietroiul ăsta năpraznicul, căzând din munte, îi astupă ieșirea. Trecând eu p-aici, șarpele să rugă să-l scap de pieire. Eu, prostul, vrui să-i fac bine, mă luptai, dădui bolovanul nițel la o parte și-i făcui loc să iasă. El, dacă ieși, mă coprinse, cum îl vezi, încolăcindu-se preste mădularele mele și voiește să mă mănânce.



— Așa este, balaure ?



— Așa da ! Fiindcă astfel cere dreptatea.



Vulpea se gândi nițel și răspunse:



— Măi, frate, deslușiți-mă bine, că eu nu pricep așa advocățește. Spune, omule, șiritenia din capul locului, și arată-mi și cu mâna.



Omul începu din nou să spuie și cu gura, să arate și cu mâna.



— Iată, în văgăuna asta de ici, pe care o vezi cu ochii, sta șarpele încolăcit și astupat acolo de pietroiul ăla maa…



— În văgăuna asta, ziseși, întrerupse vulpea. Ce smintit ești, mă ! Nu se poate una ca asta, spune drept, omule.



— Drept spui.



— Așa este, balaure ?



— Tocmai precum spune omul.



— Fie, că mie nu-mi vine să crez că poate să încapă o așa namilă de trup într-o văgăună atât de micuță. Trebuie să văz cu ochii mei, ca să crez.



Șarpele vru să încredințeze pe vulpe. Se descovrigă de pe om, se târăște, se strecoară în văgăună, încet, încet, încolăcindu-se ca să încapă. În vremea asta vulpea face un semn cu ochiul omului. Acesta o pricepe. Și tocmai când balaurul zicea vulpei:



— Acum vezi ?



— Văz.



— Ei, crezi ?



— Crez.



— Judecă după dreptate.



— După dreptate judec.



Omul puse umărul, se opinti cu deznădăjduire, date piatra la loc, și clapc ! acoperi văgăuna din nou.



Vulpea zice:



— Așa cere dreptatea.

ILUSTRAȚII PENTRU FELICITĂRI

Puteți folosi aceste imagini drăgălașe la confecționarea de felicitări. Le scoateți la o imprimantă color și le lipiți pe o hârtie glasată colorată pe care în prealabil ați tăia-o în formă de dreptunghi. O îndoiți apoi în două și pe prima pagină lipiți această imagine iar în interior puteți scrie cu o carioca (când lucrați cu  copii mai mititei) sau, tăiați o hărtie albă și o lipiți pe pagina a III-a, apoi scrieți urarea.

Înfuncție de imaginație, puteți colora sau pune sclipici, funtițe de hârtie creponată etc.

LUCRÂND CU COPIII - OIȚĂ - Lucrare pentru lecția despre Primăvară / Paști

Aveți nevoie de foarte puține lucruri, este foarte ușor de confecționat și....deloc costisitoare:

- bețișoare de urechi

- hărtie creponată rișie sau funtițe de la buchetele de flori

- lipici pentru hârtie „Craft Glue”



- Carioca de culoare neagră

- foarfecă

- bețișoare de înghețată

- diferite mărțișoare vesele pentru medalionul oiței

- creion


Acum  urmăriți  imaginile și procedați în mod asemănător.

ÎN  MOD  ASEMĂNĂTOR -  O  FELICITARE  DE  PAȘTI