FLORIAN de Alexandru Cazaban

Alexandru (Alecu) Cazaban 1872 - 1966

Alexandru (Alecu) Cazaban  a fost un scriitor (membru al Societății Scriitorilor Români, al Uniunii Scriitorilor, ziarist (membru al Sindicatului Ziariștilor din București), editor și conferențiar. 

Alexandru Cazaban s-a născut în Iași, la 23 septembrie 1872 , fiind fiul lui Pierre Cazaban și al Matildei Walter, descendent al unei vechi familii franceze împământenite în Moldova, care a dat o seamă de personalități în lumea artistică română, precum actorul Jules Cazaban,  compozitoarea Mansi Barberis, sculptorul Ion Irimescu, pianista Rodica Șuțu, regizoarea Sorana Coroamă-Stanca etc.



Alexandru Cazaban a fost căsătorită cu Elena I. Kovalsky și a avut o fiică, Matilda.



Copilăria i-a fost marcată de dificultăți financiare. A absolvit, totuși, Liceul Național din Iași și s-a înscris la Facultatea de Arhitectură din București, pe care însă nu a absolvit-o. Între 10 octombrie 1898 și 1 mai 1899, a lucrat ca desenator în cadrul Serviciului tehnic al Primăriei din Galați. Începând cu 16 februarie 1907, a fost angajat copist-desenator în cadrul Direcțiunii Generale a Telegrafelor, Poștelor și Telefoanelor din București. Tot ca “desemnator” a lucrat, de la 1 mai 1909, în cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, în Teleorman,  iar la 1 aprilie 1910 a fost numit în postul de conductor provizoriu la Serviciul tehnic al județului Teleorman. De la 12 februarie 1912, a lucrat pe lângă Inspectoratele de poduri și șosele din administrațiunea centrală a Ministerului Lucrărilor Publice.



În timpul Primului Război mondial, Alexandru Cazaban a editat, împreună cu Rudolf Șuțu,  cotidianul ieșean „Dușmanul’’, îndreptat contra ocupației germane. De la 1 august 1920 a fost angajat, ca șef de birou, în cadrul Direcțiunii Generale a Artelor din Ministerul Culturii și Artelor. A fost și membru în Consiliul de administrație al Societății de Difuziune Radio Telefonică din România (din 1936).



I-a cunoscut pe Eminescu, Caragiale (cu care a și colaborat la “Moftul român”), Delavrancea, Dobrogeanu-Gherea. 

OPERA

Alexandru Cazaban a scris povestiri vânătorești, portrete, amintiri, piese de teatru (Elogiul posterității, Nevasta mea are talent), nuvele. A colaborat la publicațiile „Zeflemeaua”, „Moftul român”, „Revista literară”, „Rampa”,  „Viața Românească”, „Luceafărul”, „Universul”, Viitorul”, etc.


VOLUME  PUBLICATE

• Bolta rece (1899),
• Încurcă-lume (Embrouille-tout). Schițe umoristice (1903),
• Deștept băiat! (1904; reed. 1961),
• Cutreierând (1905),
• Chipuri și suflete (1908; reed. 1973),
• Băiatul lui Moș Turcu (1908),
• Oameni cumsecade (1911),
• Tovarășul de drum (1912),
• Rozina (1913),
• Ce nu se poate spune (1915),
• Păcatul sfinției sale (1915),
• De sufletul nemților (1916; reed. 1920),
• Dureri neînțelese (1917),
• Doamna de la Crucea Roșie (1919),
• La umbra unui car (1920),
• Între frac și cojoc (1922),
• Departe de oraș, Moș Trăscău, Un om supărător (roman autobiografic),
• Pasărea rătăcită (1929),
• Povestiri vânătorești (1939; editată de Fundația Culturală Regală “Principele Mircea”),
• Domnul Iorga are haz, Mâhnirea unui tată (editată de Fundația “Regele Mihai I”),
• Din vremea aceea. Nuvele și schițe (1951),
• Grija stăpânului (1955),
• Văzute și auzite (1958).

DISTINCȚII PRIMITE

• Medalia Bene-Merenti clasa I (1922),
• Ordinul Coroana României în grad de comandor (1926),
• Ordinul Meritul Cultural în grad de cavaler clasa II.

sursă biografie:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Cazaban

Nicolae Grigorescu - Car cu boi

FLORIAN

Pe una din străzile cele mai umblate din Iași, unde trăsurile și automobilele se-nșirau ca după mort sau nuntă, deodată, de la un car cu lemne cade un bou.

Țăranul, îngrijorat, sare să-l scoale. Dar vita căzuse ăn așa fel că nici nu se putea mișca.

Sergentul de stradă și câțiva soldați sar și ei să-i dea o mână de ajutor. Îl îmboldesc întâi cu strigăte, dar când văd că boala se încăpățânează să stea culcată, încep s-o loească. Dar în zadar. Boul își lungește gâtul pe asfalt și ochiul lui mare, deschis, privește liniștit cerul.

Dintr-un automobil, care din viteza lui cea mare, a fost silit să stopeze la spatele carului, sare un ofițer voinic. Enervat, cu cravașa-n mână, se apropie de țăran:

- Vezi ce ai făcut, dobitocule ?! Ai întrerupt circulația cu boul tău !

Din ce în ce mai enervat că vita nu se mișcă, începe s-o  croiască cu cravașa peste cap, peste bot, peste ochi. Boul numai își scutură capul cu greutate, dar nici nu încearcă să se ridice.

Câțiva oameni aduc un par lung, îl trec pe sub bou și, opintindu-se din răsputeri, încearcă să-l ridice. Nici așa nu reușesc, căci boul nu se mai poate ajuta cu picioarele lui moleșite de parcă ar fi fost de cârpă.

Cineva strigă:

- Degeaba vă munciți, nu vedeți că moare ?...Moare de foame !

- Nu moare ! se înciudă sergentul, și începe să îmboldească vita cu vârful tesacului.

Câțiva domni, plictisiți că trebuie să aștepte în trăsură, se dau jos și încep să-l amenințe pe țăran.

- De ce treci prin centru !...Acu, să te închidem ?!...Nu știi că nu-i voie să circuli pe străzile unde aglomerația e mare ?!...

Țăranul parcă nici nu-i aude. Stă prostit, cu ochii în pământ.

Cineva îl împinge din spate:

- Da nu pui mâna, dobitocule ?...O să stăm aici până diseară ?

Țăranul oftează numai și aruncă o privire rugătoare spre cer. Apoi, se lasă în genunchi lângă bou și începe să-l mângâie pe gât, între coarne, pe bot. Mai oftează o dată și, ca și când ar fi fost numai el singur cu boul lui, îi șoptește cu voce blândă:

- Hai, Florian...hai tată...

Florian își ridică o dată capul. Îl ține câteva clipe în sus, parcă ar fi ascultat ceva.

Mulțumiți, trecătorii cred că o să se ridice, dar boul își scapă deodată capul pe asfaltul tare, cum ar cădea un bolovan, și rămâne nemișcat, cu ochiul mare, deschis spre cerul limpede ca cel din satul lui....

Din vol. „Văzute și auzite” - Editura de stat pentru literatură și artă -1957

Car cu boi - Ludovic Bassarab